Acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare (cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale)?

Dispoziții legale relevante

* art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală, conform căruia, încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).

* art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală, conform căruia, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.

* art. 67 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu următorul cuprins:

(1) Dispozițiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincțiile arătate în prezenta secțiune.

(2) În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în faţa organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69, în fața mediatorului.

(2¹) În cauzele penale în care medierea este posibilă în condițiile prevăzute la alin. (1) şi (2), aceasta trebuie să se desfășoare astfel încât victima să nu se găsească în contact cu făptuitorul, cu excepția cazului în care părțile își exprimă acordul la încheierea contractului de mediere.

(2²) Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condițiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței.

(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânși să accepte procedura medierii.

Acordul de mediere este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale?

Făcând o analiză din punct de vedere istoric, constatăm că din forma inițială a art. 67 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 lipseau alineatele (2¹) și (2²). Acestea au fost adăugate ulterior, prin Legea 97/2018, în vigoare din 5 mai 2018, după pronunțarea deciziilor nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și nr. 397 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât la momentul respectiv (decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015) că în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Totodată, a hotărât că încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Curtea Constituțională a intervenit, pronunțând decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, stabilind că dispozițiile art. 67, în interpretarea dată prin decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

Astfel, constatăm că la acel moment existau dubii cu privire la natura juridică a acordului de mediere, inclusiv în ceea ce privește momentul procesual până la care încheierea unui acord de mediere constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Ca urmare a acestei situații, legiuitorul a clarificat cadrul normativ prin Legea nr. 97/2018, introducând în art. 67 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 alineatele (2¹) și (2²), prin care s-a stabilit în mod expres că acordul de mediere este o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. De asemenea, în mod neechivoc s-a stabilit că acordul de mediere poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței, fără distincție dacă încheierea acordului de mediere privește o infracțiune pentru care poate interveni împăcarea sau o infracțiune pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.

Deși dispozițiile legale sunt clare după modificările aduse de Legea nr. 97/2018, există totuși practică neunitară, de-a lungul timpului dezvoltând-se mai multe opinii, după cum urmează:

O primă opinie este în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (2²) din Legea nr. 192/2006, acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere şi împăcare, necompletându-se cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.

Într-o a doua opinie se apreciază că acordul de mediere nu este o cauză distinctă de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare, ci, în esență, parcurgerea procedurii de mediere prin raportare la prevederile art. 67 alin. (2²) din Legea nr. 192/2006 reprezintă, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare, iar dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.

A treia opinie constă în interpretarea că acordul de mediere reprezintă o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, care determină încetarea procesului penal, însă poate produce efecte numai în condițiile art. 158 sau 159 din Codul penal.

Ca o consecință a acestei situații din practică, Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. (2²) din Legea nr. 192/2006, în sensul de a stabili dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere și împăcare, reglementată doar de legea specială, sau dacă acordul de mediere este, în esență, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare, iar dispozițiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însușirea de procuror a retragerii plângerii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 74 din 18 mai 2026, respingând ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, apreciind că nu există o reală neclaritate, simpla lecturare a normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

În considerente s-au făcut unele mențiuni suplimentare, care contribuie la clarificarea acestei problematici, Înalta Curte precizând că legiuitorul a calificat medierea drept un caz autonom de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale distinct de retragerea plângerii prealabile şi împăcare, în privința căruia se aplică regulile proprii prevăzute de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006, secțiunea a 2-a – Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, art. 67-70, lege specială care derogă de la legea generală, Codul penal, conform principiului specialia generalibus derogant.

S-a apreciat că stabilirea domeniului de aplicare a instituției medierii prin trimitere la cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificația unei trimiteri la condițiile prevăzute de art. 158 şi 159 din Codul penal, deoarece, pe de o parte, lipsește o astfel de referire în conținutul legii, iar pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituția juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal.

În concluzie:

În prezent, apreciem că regimul juridic al acordului de mediere este suficient de clar conturat, mai ales după pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74 din 18 mai 2026, la care s-a făcut referire anterior, acordul de mediere fiind o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, cu un regim juridic propriu, cuprins în art. 67-70 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006, dispozițiile art. 158 şi 159 din Codul penal necompletând regimul juridic al acordului de mediere în ceea ce privește natura sa juridică ori condițiile sale de eficacitate, aceste dispoziții având relevanță numai pentru determinarea sferei infracțiunilor în cazul cărora medierea este permisă, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006.

Astfel, pentru ca acordul de mediere să constituie o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, potrivit legii speciale, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să privească o infracțiune pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69 din Legea 192/2006, în fața mediatorului (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006);
• încheierea acordului de mediere să intervină până la citirea actului de sesizare a instanței (art. 67 alin. 2² din Legea nr. 192/2006). Poate interveni chiar și înainte de începerea procesului penal, potrivit art. 69 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, producând aceleași efecte.

Rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit un regim juridic propriu pentru acordul de mediere:

Autonomia juridică a acordului de mediere își găsește justificarea în specificul procedurii de mediere, care presupune intervenția unui terț autorizat, investit cu încrederea părților și cu rolul de a facilita reconcilierea intereselor aflate în conflict. Spre deosebire de împăcare, care constituie expresia directă a voinței părților, acordul de mediere este rezultatul unui proces structurat de negociere asistată, aspect ce explică opțiunea legiuitorului de a-i recunoaște natura de cauză sui generis de înlăturare a răspunderii penale.

Potrivit deciziei CCR nr. 397/2016, paragraful 29, rațiunea conferirii unui regim juridic distinct acordului de mediere rezidă în specificul procedurii de mediere, întemeiată pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca terț neutru și imparțial, capabil să faciliteze identificarea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.

Consecințe practice:

Pe latura penală, încheierea unui acord de mediere conduce la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit.  g Cod procedură penală.

În cazul în care acordul de mediere vizează o infracțiune pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, nu mai putem vorbi de necesitatea însușirii retragerii plângerii prealabile de către procuror, art. 158 alin. 4 din Codul penal nefiind aplicabil.

Însă ce vom face cu un acord de mediere încheiat după citirea actului de sesizare a instanței, dar înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive? Mai înlătură răspunderea penală în cazul în care obiectul cauzei îl constituie o infracțiune pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală? (să presupunem ipotetic că persoana vătămată a decedat, fiind astfel exclusă posibilitatea ca aceasta să își poată exprima voința în fața organului judiciar, în sensul retragerii plângerii prealabile)

Consider că în această situație, dat fiind faptul că s-a depășit momentul stabilit de legea specială, nu i se mai poate atribui acordului de mediere valoarea de cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, însă nu-i poate fi negat caracterul de veritabilă retragere de plângere prealabilă, fiind îndeplinite toate condițiile specifice acestei din urmă instituții. În acest caz, devin incidente inclusiv dispozițiile art. 158 alin. 4 din Codul penal, fiind necesară însușirea retragerii plângerii prealabile de către procuror.

Se are în vedere principiul qui potest plus, potest minus (cine poate mai mult poate și mai puțin), acordul de mediere cuprinzând inclusiv actul de voință al persoanei vătămate în sensul retragerii plângerii prealabile. Acordul de mediere este un act juridic bilateral, conținând atât actul de voință al persoanei vătămate, cât și actul de voință al făptuitorului, iar retragerea plângerii prealabile un act juridic unilateral, conținând exclusiv actul de voință al persoanei vătămate.

Măsurile preventive încetează de drept la data pronunțării hotărârii de încetare a procesului penal, potrivit art. 241 alin. 1 lit. b C. proc. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, potrivit art. 67 alin. 1 din  Legea nr. 192/2006, dispozițiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă.

Astfel, încheind un acord de mediere părțile se pot înțelege atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei, însă este doar o opțiune, neexistând nicio prevedere legală care să stabilească obligativitatea înțelegerii părților cu privire la ambele laturi ale procesului penal.

În cazul tipic în care părțile se înțeleg inclusiv cu privire la latura civilă a cauzei, instanța va lua act de acordul de mediere încheiat între părți.

În situația în care părțile nu se înțeleg cu privire la pretențiile civile, apreciez că instanța, potrivit art. 25 alin. 1 din Codul de procedură penală, are obligația de a soluționa inclusiv acțiunea civilă, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, după administrarea probelor necesare. Consider că acțiunea civilă nu poate fi lăsată nesoluționată, încheierea unui acord de mediere neregăsindu-se printre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 25 alin. 5 și 6 Cod procedură penală. De asemenea, consider că nu se poate constata stinsă acțiunea civilă, dispozițiile art. 159 alin. 2 din Codul penal nefiind aplicabile.

Referitor la cheltuielile judiciare avansate de stat, conform art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. c din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală.

Dacă părțile nu se înțeleg cu privire la cheltuielile judiciare, apreciez că sunt aplicabile dispozițiile art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b sau ale art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, în funcție de infracțiunea ce face obiectul cauzei, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a fi suportate de către persoana vătămată în cazul unei infracțiuni pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, respectiv de către persoana vătămată și inculpat în cazul unei infracțiuni pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)