Omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. – omorul săvârșit din interes material

Prevederile art. 189 alin. 1 lit. b Cod penal (săvârșirea omorului din interes material) sunt aplicabile în situația în care omorul este săvârșit cu scopul obținerii, ulterior săvârșirii faptei, în mod direct și pe cale aparent legală, a unei sume de bani sau a altui folos patrimonial. Astfel, în cazul omorului săvârșit din interes material autorul acționează cu convingerea că săvârșind omorul interesele sale materiale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală ori că banii îi vor reveni de drept (cum ar fi, spre exemplu, situația în care autorul omorului ar fi moștenitor al victimei).[1]

Nu prezintă relevanță dacă interesul material urmărit de făptuitor a fost realizat sau nu[2], respectiv dacă a existat anterior sau a survenit în timpul săvârșirii infracțiunii.[3] Astfel, cerința este îndeplinită și în cazul în care interesul făptuitorului de a obține avantaje materiale se dovedește a fi nereal (spre exemplu, făptuitorul a considerat greșit că are vocație succesorală), căci relevant este scopul cu care s-a comis omorul, nu realizarea lui în concret.[4]

Codul penal nu prevede o definiție a interesului material și, ca urmare, nu se poate identifica o limitare în interpretarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. b) C. pen., interesul material constituind orice avantaj patrimonial pe care făptuitorul îl poate obține în mod direct de pe urma morții victimei.[5] El poate consta în bani, bunuri, recunoașterea unui drept, stingerea unei datorii etc. Prin urmare, pentru reținerea acestei forme agravate a omorului trebuie relevate probe specifice și neechivoce din care să rezulte existența scopului prevăzut de norma de incriminare.[6]

Nu prezintă importanță dacă interesul material este personal al autorului sau a unui terț, ori dacă terțul a avut sau nu cunoștință de fapta autorului, dacă se afla sau nu într-o relație de rudenie cu autorul sau dacă a avut sau nu calitatea de participant la comiterea omorului.[7]

Dacă un astfel de interes se realizează în mod implicit, dar autorul omorului nu l-a urmărit, el comițând fapta având alte motivații, elementul circumstanțial în discuție nu se va putea reține.[8]

Fapta constituie omor săvârșit din interes material și în cazul în care, întâmplător, este ucisă o altă persoană decât cea vizată (error in personam sau aberratio ictus). Faptul că victima activității infracționale a fost o altă persoană nu prezintă relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei, întrucât ceea ce atrage aplicarea art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. este scopul care a stat la baza luării rezoluției infracționale, indiferent dacă, din motive străine autorului, activitatea infracțională a afectat o altă persoană.[9]

Comiterea faptei din interes material nu presupune automat și reținerea premeditării, pentru reținerea acesteia din urmă fiind necesar a se constata ca îndeplinite toate condițiile specifice.[10]

Trebuie făcută diferență între situația în care făptuitorul urmărește valorificarea unor drepturi sau obținerea de bunuri sau alte avantaje pe cale aparent legală, moartea victimei devenind un izvor de efecte juridice, și situația în care omorul este săvârșit cu ocazia sustragerii unui bun din posesia victimei, când bunul este dobândit ilegal, prin smulgerea lui forțată. În primul caz se va reține omorului calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen., iar în al doilea caz omorului calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. d C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie.[11] Astfel, în cazul omorului calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. interesul material nu poate fi în niciun caz obținut în contextul spațio-temporal al omorului. Dacă omorul este săvârșit în vederea însușirii prin mijloace violente a unor valori sau bunuri, după cum am menționat anterior, se va reține concursul între omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. d C. pen. și infracțiunea de tâlhărie.[12] În situația în care sunt exercitate violențe asupra victimei în scopul sustragerii unui bun iar ulterior aceasta decedează, se va reține infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 236 C. pen. (rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, are loc din culpă).

În cazul în care victima unei asemenea fapte este soțul sau un alt membru de familie în sensul art. 177 C. pen., se va reține în sarcina autorului infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. 1 rap. la art. 189 alin. 1 lit. b C. pen.[13]

Circumstanța este una personală, privind latura subiectivă a infracțiunii, nefiind transmisibilă participanților, în sarcina acestora reținându-se omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. doar dacă au acționat cu același scop.[14]

Cu privire la acest aspect, îmi manifest dezacordul față de opinia doctrinară în sensul că este vorba de o circumstanță personală de individualizare, care se răsfrânge asupra participanților care au cunoscut-o[15], dat fiind faptul că avem de a face cu o circumstanță personală subiectivă, iar potrivit art. 50 alin. 1 C. pen., circumstanțele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți. Astfel, omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. se poate reține în sarcina participanților numai în cazul în care ei înșiși au acționat din interes material.

Majoritatea doctrinei[16] consideră ceea ce se are în vedere în cazul omorului săvârșit din interes material este mobilul făptuitorului, însă, în ceea ce mă privește, în acort cu Valerian Cioclei, consider că este vorba de scop, nu de mobil. Mobilul este acel factor psihic de natură afectivă, de regulă irațional și incontrolabil, care îl împinge pe individ spre un anumit comportament, în timp ce scopul este un factor psihic de natură rațională, care desemnează rezultatul prefigurat și urmărit de individ printr-un anumit comportament. Orice fapt uman are un mobil, dar nu neapărat un scop. În cazul nostru, obținerea unui avantaj patrimonial pe cale aparent legală reprezintă scopul săvârșirii infracțiunii (rezultatul urmărit de autor), mobilul putând fi egoismul, lăcomia etc.[17]  Comparativ cu o infracțiune de furt, scopul este același (obținerea unui folos patrimonial), diferența reprezentând-o doar momentul atingerii scopului. 

În contradictoriu cu o parte a doctrinei[18], consider că dacă numai instigatorului și complicele acționează cu scopul prevăzut de lege, în sarcina acestora se va reține omorul calificat, chiar dacă în sarcina autorului se va reține omorul simplu. Astfel, conform art. 189 alin. 1 lit. b C. pen., omorul săvârșit din interes material se pedepsește cu… Potrivit art. 174 C. pen., prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora, în calitate de coautor, instigator sau complice. Consider că din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă cu claritate posibilitatea reținerii circumstanței prevăzute de art. 189 alin. 1 lit. b C. pen. în sarcina complicelui și instigatorului, independent de reținerea sau nu a acestei circumstanțe în sarcina autorului.

Totodată, nu pot fi de acord nici cu opinia doctrinară exprimată în sensul că este incompatibilă reținerea în încadrarea juridică a faptei a ambelor variante prevăzute de art. 189 alin. 1 lit. b și d C. pen.[19], considerând că există posibilitatea ca autorul să urmărească prin uciderea victimei, atât obținerea unui beneficiu material imediat, cât și obținerea unui beneficiu material viitor. Spre exemplu, autorul ucide victima, atât pentru a-i sustrage o sumă de bani, cât și pentru beneficiile pe care le-ar obține în calitate de moștenitor al victimei, caz în care se va reține omorul calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. b și d C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie.

Exemple din practică:

Decizia nr. 242/2022 din 31.03.2022 a Curții de Apel Brașov: ,,…Nici cererea de schimbare a încadrării juridice propusă de pârțile civile nu poate fi admisă, întrucât, astfel cum am arătat mai sus nu pot fi reținute agravantele prevăzute de art. 189 alin. 1 lit. a și b Cod penal fapta nefiind săvârșită cu premeditare sau din interes material: decizia de a agresa victimele a fost una spontană în fiecare caz, cu privire la victime #### ###### fiind determinată de insistențele victimei privind oferta de produse alimentare și insultele adresate de victimă și în cazul victimei #### ###### fiind determinată de intervenția verbală a victimei menită să conducă la încetarea agresiunii asupra lui #### ###### și de amenințarea cu solicitarea de ajutor din partea organelor de poliție și cu tragerea la răspundere pentru agresiunile exercitate asupra primei victime. Inculpatul nu putea obține pe cale aparent legală, ulterior decesului, nici un folos material și nu a manifestat nici un interes pentru banii sau bunurile victimelor…” [20]

Decizia nr. 890/2021 din 24.06.2021 a Curții de Apel Cluj: ,,…Din coroborarea acestor probe și mijloace de probă aferente, instanța a apreciat că rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil faptul că inculpatul, la comiterea celor două infracțiuni îndreptate contra vieții mamei și fratelui său, a avut un interes material, urmărind ca în urma decesului celor doi să obțină prin moștenire dreptul de proprietate asupra apartamentului în care la momentul faptelor locuia împreună cu ei. Argumentele prezentate de procuror în susținerea încadrării juridice cu care instanța a fost sesizată nu sunt incompatibile cu încadrarea juridică reținută în final de instanță. A învederat procurorul că la baza celor două fapte au stat vechile frustrări ale inculpatului, chiar ura față de membrii familiei și dorința de răzbunare. În mod evident astfel de sentimente de dispreț există în multe cazuri în care autorii infracțiunilor de omor urmăresc un interes material, acestea reprezentând probabil de cele mai multe ori impulsul care le justifică moral astfel de fapte extrem de grave. Însă frustrările anterioare ale inculpatului legate de pretinsa nedreptățire a sa de către mamă în raport cu fratele său, ura față de cei doi și dorința de răzbunare nu sunt în nici un fel incompatibile cu dorința de a își face singur dreptatea pe care inculpatul aprecia că o merită prin deținerea proprietății asupra apartamentului, din probele administrate în cauză rezultând că la baza celor două infracțiuni au stat toate aceste sentimente pe care inculpatul le nutrea față de mama și fratele său, precum și dorința de a își rezolva problema locativă și de a obține proprietatea asupra apartamentului care în opinia inculpatului ar fi trebuit să îi aparțină…” [21]

Sentința nr. 276/2019 din 16.10.2019 a Tribunalului Arad: ,,…Termenul de interes material este mult mai larg, incluzând și faptele comise în legătură cu averea, dorința legiuitorului fiind de a sancționa mai aspru infracțiunea de omor care este determinată de orice componentă ce ar putea fi apreciată ca un interes material. Ori în cazul de față, fapta inculpatului a fost determinată de nemulțumirile sale legate de modul în care părinții au înțeles să distribuie averea, dar a mai urmărit și să utilizeze și să dispună în continuare de casa părintească, astfel că acțiunile acestuia au fost determinate de un interes material…” [22]

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] Hotărârea nr. 242/2022 din 31.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cod RJ 62955d77e (https://www.rejust.ro/juris/62955d77e); Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 25. 

[2] Decizia nr. 258/16.02.2016 a Curții de Apel București (IUGAN Andrei Viorel, Codul Penal adnotat. Partea speciala. Jurisprudența națională 2014-2020 din 1-mai-2020, Universul Juridic – sintact.ro); Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 51.

[3] Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 33; Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 54.

[4] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 49.

[5]  Decizia nr. 1410/30.10.2015 a Curții de Apel Craiova (www.rolii.ro).

[6] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 99; Vasile Dobrinoiu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 29.

[7] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 54.

[8] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 22; Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 52.

[9] Trib. Suprem, dec. nr. 1721 din 7 august 1981 (PUSCASU Voicu Ionel, GHIGHECI Cristinel, Codul penal adnotat. Volumul 2 – Partea Speciala din 1-mai-2021, Universul Juridic – sintact.ro); Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 101; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 26.

[10] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 52; Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 55.

[11] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 48.

[12] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 54.

[13] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 101.

[14] Decizia nr. 258/16.02.2016 a Curții de Apel București (IUGAN Andrei Viorel, Codul Penal adnotat. Partea speciala. Jurisprudența națională 2014-2020 din 1-mai-2020, Universul Juridic); Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 49; Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 34; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 26; Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 54.

[15] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 55.

[16] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 52; Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 52; Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 48.

[17] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 22.

[18] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 54.

[19] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 54.

[20] Hotărârea nr. 242/2022 din 31.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cod RJ 62955d77e (https://www.rejust.ro/juris/62955d77e).

[21] Hotărârea nr. 890/2021 din 24.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cod RJ e8d89g78 (https://www.rejust.ro/juris/e8d89g78).

[22] Hotărârea nr. 276/2019 din 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul Arad, cod RJ 9d974e57 (https://www.rejust.ro/juris/9d974e57).