Error in personam și aberratio ictus în cazul infracțiunii de omor
În caz de error in personam, când făptuitorul comite fapta asupra unei alte persoane decât aceea pe care dorește să o lezeze, din cauza erorii în care se află la momentul comiterii activității infracționale, în opinie majoritară[1] se consideră că, de regulă, eroarea asupra persoanei este o eroare neesențială, neproducând niciun efect, urmând a se reține o unitate naturală a infracțiunii, fiind fără relevanță faptul că autorul s-a aflat în eroare la momentul comiterii faptei. În motivarea acestei opinii se arată că legea protejează în același fel obiecte juridice de aceeași natură, fiind lipsit de importanță cine este titularul concret al valorii sociale ocrotite. Într-o altă opinie, se susține că în caz de error in personam ar trebui să se rețină un concurs de infracțiuni între o tentativă la infracțiunea săvârșită față de persoana care se dorea a fi lezată și o infracțiune din culpă față de persoana efectiv lezată.
În caz de aberratio ictus, când are loc o deviere a loviturii, rezultatul urmând a se produce asupra altei persoane decât cea vizată de autor, potrivit unei opinii[2], care este îmbrățișată de practica judiciară din țara noastră, atât cea veche, cât și cea nouă[3], se va reține o unitate de infracțiune, tentativa urmând a se absorbi în mod natural în cadrul infracțiunii consumate. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că s-a luat o singură rezoluție infracțională, făptuitorul neprevăzând posibilitatea producerii mai multor urmări, infracțiunea fiind comisă cu intenție. Se arată că există o echivalență între valoarea vizată și valoarea efectiv lezată, această valoare socială fiind ocrotită de legea penală indiferent de titularul ei. S-a mai susținut că autorul va răspunde pentru infracțiunea consumată de omor, chiar dacă subiectul pasiv nu era cel vizat, întrucât devierea acțiunii nu influențează în niciun fel intenția de a ucide. Potrivit acestei opinii, eroarea este una neesențială, la fel ca și în cazul erorii asupra persoanei. Într-o altă opinie[4], în caz de aberratio ictus, dacă pe lângă fapta consumată se comite și o tentativă pedepsibilă, se va reține un concurs de infracțiuni. Această opinie a născut anumite discuții în ceea ce privește forma de vinovăție cu care se comit infracțiunile ce compun acest concurs, o părere fiind în sensul că ar trebui să se rețină un concurs de infracțiuni între o tentativă la o infracțiune intenționată și o infracțiune consumată intenționată, o altă părere fiind în sensul că ar trebui să se rețină un concurs de infracțiuni între o tentativă la infracțiunea imaginată de autor și o infracțiune consumată, comisă din culpă.[5]
În ceea ce mă privește, consider că în caz de error in personam corect este a se reține o singură infracțiune de omor săvârșită împotriva persoanei efectiv lezate, nu un concurs de infracțiuni, fiind evident că autorul acționează cu intenția de a ucide o persoană, având reprezentarea că în fața sa se află o ființă umană, existând eroare doar în privința identității persoanei, eroare fără relevanță în ceea ce privește răspunderea penală. Astfel, la nivel mental autorul ia hotărârea de a ucide o anumită persoană (faza internă a infracțiunii, fără relevanță penală), iar actele de executare (faza externă a infracțiunii) sunt îndreptate împotriva unei alte persoane. Cum faza internă a infracțiunii nu prezintă relevanță din punct de vedere penal, nu se poate reține și o infracțiune de tentativă de omor, ci doar o infracțiune consumată de omor. Pentru a vorbi de tentativă trebuie să existe anumite acte de executare, care să aibă capacitatea de a pune în pericol valoarea socială ocrotită de legea penală. În ceea ce privește forma de vinovăție, eroarea în privința identității persoanei ucise nu produce niciun efect asupra intenției de a ucide, fiind clar că autorul a dorit să ucidă o persoană. Faptul că s-a dorit uciderea unei alte persoane poate produce efecte doar în privința scopului sau mobilului infracțiunii, fără vreun efect asupra formei de vinovăție, neputându-se considera, spre exemplu, că o persoană care l-a confundat pe X cu Y, dar a acționat cu intenția de a ucide, a comis o infracțiune de ucidere din culpă. Uciderea unei alte persoane decât cea vizată poate atrage o altă încadrare juridică a faptei, un exemplu concret fiind acela în care se urmărește uciderea unui polițist în scop de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă din eroare este ucisă o altă persoană, care nu este funcționar public, în sarcina autorului urmând a se reține infracțiunea de omor prevăzută în art. 188 C. pen., iar nu infracțiunea de ultraj.
În caz de aberratio ictus apreciez că se impune reținerea unui concurs de infracțiuni, între o infracțiune de tentativă la omor și o infracțiune de ucidere din culpă, nu o unică infracțiune consumată de omor ca în caz de error in personam, dat fiind faptul că, spre deosebire de error in personam, în caz de aberratio ictus decizia de a ucide trece dincolo de faza internă a infracțiunii, autorul săvârșind acte de executare apte să producă rezultatul dorit, acesta neproducându-se din cauze independente de voința sa, iar uciderea unei alte persoane se produce din culpă, nu cu intenție. O interpretare în sensul că este corect a se reținere o unică infracțiuni consumată de omor consider că nu corespunde logicii, fiind inclusiv defavorabilă autorului, dat fiind faptul că în cazul infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen., fără a se lua în calcul vreo circumstanță atenuantă sau agravantă, se poate aplica o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 ani închisoare, pe când în cazul concursului dintre o infracțiune de tentativă la omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. și o infracțiune de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 C. pen. se poate aplica o pedeapsă cuprinsă între 5 ani și 4 luni și 11 ani și 8 luni închisoare.
Gândind puțin logic, dacă autorul ar fi tras cu o armă în direcția unei anumite persoane, cu scopul de a o ucide, fără însă a o nimeri, nici pe aceasta și nici o altă persoană, s-ar fi reținut, fără niciun dubiu, o unică infracțiune de tentativă la o omor. Dacă suplimentar, din culpă, datorită ricoșării glonțului, s-a produs decesul unei alte persoane, este de neacceptat a se reține o unică infracțiune de omor în formă consumată în raport cu persoana efectiv ucisă, dat fiind faptul că uciderea acesteia din urmă s-a produs din culpă, nu cu intenție, corect fiind a se sancționa suplimentar acest rezultat produs din culpă prin reținerea infracțiunii de ucidere din culpă în concurs cu infracțiunea de tentativă la omor.
În situația în care infracțiunea consumată este săvârșită cu intenție indirectă, consider că nu mai putem vorbi de infracțiune deviată, din punctul meu de vedere pentru reținerea aberratio ictus fiind necesar ca infracțiunea consumată să fie săvârșită din culpă. În cazul în care, spre exemplu, autorul trage cu o armă în direcția unui grup de persoane, aflate foarte aproape una de alta, cu intenția de a-l ucide pe X, însă din cauza nepriceperii îl țintește pe Y, cu consecința decesului acestuia din urmă, apreciez că infracțiunea consumată este săvârșită cu intenție indirectă, autorul prevăzând rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui, dat fiind faptul că persoanele în direcția cărora trage se află în grup, foarte aproape una de cealaltă. În acest caz, consider că nu putem vorbi de o infracțiune deviată, autorul prevăzând două rezultate, pe unul dorindu-l, iar pe celălalt acceptându-l, dintre acestea producându-se doar cel acceptat, cel dorit neproducându-se din cauze independente de voința autorului. În această situația avem două infracțiuni simple săvârșite în concurs de infracțiuni, respectiv o infracțiune de tentativă la omor și o infracțiune consumată de omor. Un alt exemplu îl poate reprezenta plasarea de către autor a unui obiect metalic conectat la rețeaua electrică într-un loc frecventat de X, dar în care pot veni și alte persoane, cu scopul uciderii lui X prin electrocutare, însă acest obiect nu este atins de X, ci de o altă persoană, respectiv de Y, care decedează, fiind electrocutat. Reținerea în această situație a unei singure infracțiuni consumate de omor, cum în mod eronat au apreciat unii autori[6], consider că este de neacceptat, rămânând nepedepsită o faptă prevăzută de legea penală.
Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)
BIBLIOGRAFIE:
[1] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 33; Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 42.
[2] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 42; Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 79; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 18-19.
[3] A se vedea: Tribunalul Suprem, S. pen., Dec. nr. 471/1988, în „Revista română de drept” nr. 11/1988; Hotărârea nr. 215/2021 din 06.12.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, cod RJ 25233489e (https://www.rejust.ro/juris/25233489e); Hotărârea nr. 49/2017 din 05.05.2017 pronunțată de Tribunalul Călărași, cod RJ e67g79g9 (https://www.rejust.ro/juris/e67g79g9).
[4] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 33.
[5] A se vedea BALAN Marian-Daniel, Infracţiunea deviată – forma a unităţii sau pluralităţii de infracţiuni?, Articol publicat în „REVISTA DREPTUL” cu numărul 6 din data de 30 iunie 2016.
[6] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 42.
