Elementul material al infracțiunii de omor

Poate consta într-o acțiune (violentă sau nonviolentă, exercitată asupra fizicului sau psihicului victimei) sau într-o inacțiune ilicită, când există obligația legală sau convențională de a acționa în vederea evitării producerii decesului (infracțiune comisivă prin omisiune).

În ceea ce privește omorul comis prin acțiune, suprimarea vieții poate avea loc prin acțiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, tăiere, împușcare, înțepare, electrocutare etc.), chimice (otrăvire) ori psihice (șocuri psihice; determinarea victimei, prin hipnoză, să își pună capăt zilelor).[1]

Condițiile răspunderii penale pentru comiterea unei infracțiuni comisive prin omisiune sunt expres reglementate în art. 17 C. pen., conform căruia: infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârșită și prin omisiune, când: a) există o obligație legală sau contractuală de a acționa; b) autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

Un exemplu de omor comis prin inacțiune (infracțiune comisivă prin omisiune) îl reprezintă părăsirea locului accidentului fără a transporta victima la spital și fără a anunța în prealabil poliția ori a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, după accidentarea din culpă a unei persoane și constatarea că aceasta este rănită și că dacă nu i se va acorda îngrijiri medicale în timp util va deceda. În această situație prezintă relevanță pentru reținerea omorului inacțiunea ilicită, iar nu acțiunea de accidentare a victimei, șoferul având obligația legală de a anunța de îndată poliția și de a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, sau de a transporta victima la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ori de a lua alte măsuri în vederea salvării vieții acesteia (art. 17 C. pen., art. 77 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice).[2]

După cum se poate observă din cele anterior menționate, nu orice părăsire a locului accidentului fără luarea măsurilor necesare în vederea salvării vieții victimei constituie omor, fiind necesar ca autorul, din împrejurări concrete (spre exemplu, pietonul lovit prezintă o hemoragie masivă), să prevadă că atitudinea sa poate conduce la decesul persoanei accidentate. Totodată, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între inacțiunea inculpatului și decesul victimei, pentru că în situația în care victima nu ar fi putut fi salvată chiar dacă inculpatul ar fi acționat în mod corespunzător, nu s-ar putea reține omorul, ci infracțiunea de ucidere din culpă, existând o legătură de cauzalitate doar între acțiunea de lovire, săvârșită din culpă, și deces. În această situație, aplicând teoria imputabilității obiective, între omisiunea inculpatului de salvare a victimei și deces nu există legătură de cauzalitate, fiind incident riscul egal.

În exemplul anterior judicios este a se va reține concursul între infracțiunea de omor și infracțiunea prevăzută de art. 338 C. pen., dat fiind faptul că, într-adevăr, avem de a face cu un accident, lovirea pietonului realizându-se din culpă, intenția fiind o caracteristică a comportamentului ulterior, respectiv a omisiunii de a anunța poliția sau de a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112. Dacă inclusiv lovirea s-a realizat cu intenție, atunci vom avea o singură infracțiune de omor, nemaiputându-se reține și infracțiunea prevăzută de art. 338 C. pen., lipsind situația premisă a acesteia (existența unui accident rutier). În acest sens, Tribunalul Bacău, prin sentința penală nr. 242 din 27.06.2017, constatând că lovirea pietonului a avut loc cu intenție, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și achitarea în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 C. pen.[3]

Mai poate constitui omor comis prin inacțiune: lăsarea fără hrană a unui copil bolnav sau neputincios, lăsarea în frig, neadministrarea de medicamente sau neaplicarea tratamentului medical indicat bolnavului, neizolarea unor rețele electrice etc.[4]

Uciderea victimei se poate realiza prin mijloace directe (lovirea cu un cuțit, sugrumarea, împușcarea etc.) sau indirecte (expunerea victimei la frig; punerea de otravă în alimentele consumate de aceasta; îngrădirea unui teren cu un cablu electric neizolat conectat la rețeaua electrică; urmărirea și amenințarea victimei care, sub această presiune, acționează imprudent și se accidentează mortal; prin intermediul unui animal etc.).

În doctrină s-a reținut că există omor și în situația în care făptuitorul, știind că victima suferă de cord și că o emoție puternică va produce decesul acesteia, în dorința de a o ucide, îi provoacă o asemenea emoție.[5]

Acțiunile sau inacțiunile trebuie să fie apte în sine sau contextual să producă moartea victimei. Spre exemplu, în cazul coautoratului, coautorii participând ocazional, în baza unei legături subiective bilaterale, anterioare sau concomitente, la săvârșirea aceleiași fapte, acțiunile lor putând fi simultane sau succesive, nu este necesar ca fiecare act de executare, privit ut singuli, să producă ori să fie apt de a produce urmarea imediată a infracțiunii, atâta timp cât există o legătură subiectivă și caracterul unitar al actelor de executare nemijlocită, neputându-se reține drept condiție a coautoratului ca actele participanților să fie identice, fiind suficient ca acestea să se completeze unele pe altele într-o activitate unică indivizibilă. Neacționând singur, ci în cooperare cu un alt făptuitor, coautorul acceptă producerea rezultatului cauzat nu numai de acțiunea lui, ci de totalitatea acțiunilor.[6]

Se va reține infracțiunea de omor și în sarcina celui care nu a exercitat acțiunea violentă asupra victimei, dar care a urmărit, prin comportamentul său ulterior, decesul acesteia, spre exemplu, împiedicând transportul victimei la spital. În acest caz, este necesar ca autorul să conștientizeze starea gravă în care se află victima și să prevadă posibilitatea decesului acesteia în lipsa transportului rapid la spital. De asemenea, este necesar ca din probe să rezulte că victima ar fi avut șanse de supraviețuire dacă ar fi ajuns în scurt timp la spital, în caz contrar lipsind legătura de cauzalitate dintre acțiunea de împiedicare și decesul victimei.[7]

În ceea ce privește eutanasia, constituie infracțiunea de ucidere la cererea victimei, prevăzută de art. 190 C. pen., dacă uciderea se produce la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei, care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 190 C. pen., se va reține infracțiunea de omor, chiar dacă uciderea are loc din milă. Consimțământul victimei cu privire la comiterea acțiunii de ucidere nu constituie cauză justificativă, deoarece viața nu este o valoare de care o persoană poate dispune, dreptul la viață fiind indisponibil.

Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. V din 20 februarie 2006[8] a Secțiilor Unite, soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite în aceeași împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor (simplu, calificat sau deosebit de grav) comisă asupra unei singure persoane, cât și tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs. Agravanta prevăzută în art. 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu este aplicabilă în cazul faptelor menționate. Rațiunile care au justificat pronunțarea deciziei se mențin și în prezent, actuala reglementare fiind identică sub toate aspectele (mai puțin denumirea infracțiunii) textului anterior. Pentru aceste motive decizia dată în interesul legii își păstrează actualitatea, subzistând caracterul obligatoriu al acesteia.

De asemenea, prin decizia nr. 35 din 22.09.2008[9], Înaltei Curți de Casație și Justiție,  soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că în ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului urmărește ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reține în concurs real infracțiunea de omor și infracțiunea de profanare de morminte. Efectele deciziei se mențin, dispozițiile interpretate regăsindu-se și în noua reglementare.

Exemple din practică de spețe în care s-a reținut infracțiunea de omor sau tentativă de omor:

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 1620/1998, a reținut că fapta inculpatului care, refuzând să oprească autoturismul la cererea victimei, în același timp mărind viteza, determinând-o pe aceasta să sară din mașină și să se accidenteze mortal, constituie infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de ucidere din culpă.[10] S-a apreciat că între acțiunea inculpatului de a menține autoturismul în viteză și chiar de a o mări și decesul victimei există legătură directă de cauzalitate, iar pe plan subiectiv există intenție, acceptând ca victima să sară din autoturismul aflat în deplasare, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.[11]

Prin decizia nr. 1946/1996, Curtea Supremă de Justiție a reținut că îngrădirea unui teren cu un cablu electric neizolat, pus sub tensiunea de 220V, urmată de atingerea cablului de către o persoană, cu consecința electrocutării acesteia și producerii unor leziuni grave, vindecate în urma intervenției medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor, săvârșită cu intenție indirectă.[12]

ICCJ, prin decizia penală nr. 1671/2004, a reținut că fapta inculpatului care, după ce a consumat băuturi alcoolice cu victima la cabana al cărei paznic era, întrucât aceasta a refuzat să plece, a dezlegat cei 4 câini de rasă ciobănesc german, asmuțindu-i asupra victimei, cu consecința decesului acesteia ca urmare a multiplelor plăgi mușcate, constituie infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de ucidere din culpă.[13]

De asemenea, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 976/1996, a reținut că fapta inculpatului de a pătrunde în locuința persoanei vătămate prin spargerea ușii, amenințând-o cu moartea, determinând-o astfel să încerce, ieșind pe fereastră, să se refugieze într-un apartament vecin, aceasta căzând de la etajul doi și decedând, constituie infracțiunea de omor săvârșită cu intenție indirectă, nu infracțiunea de ucidere din culpă.[14]

Prin decizia penală nr. 1165/2018 din 07-dec-2018, Curtea de Apel Constanta a reținut că fapta inculpatului, care la data de 21 mai 2015, în timp ce conducea pe drumurile publice autoturismul Renault M, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare TX-1987-XP, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, cu intenție, a lovit-o cu partea frontală stângă a autoturismului și a proiectat-o cu trupul pe capotă și cu capul în parbriz pe persoana vătămată DD, aflată pe carosabil, dar pe contrasensul vehiculului, provocându-i leziuni corporale vindecabile în 70 de zile de îngrijiri medicale, iar după impact a părăsit locul faptei, fără autorizarea organelor de poliție sau a procurorului, întrunește, printre altele, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen.[15]

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința penală nr. 58/06.03.2024, a dispus condamnarea a trei inculpați pentru săvârșirea în coautorat a unei infracțiuni de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal, reținând că în baza unei înțelegeri comune, inculpații au lovit-o de mai multe ori cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului pe persoana vătămată, până când aceasta a rămas inconștientă la pământ, producându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața, ulterior abandonând-o pe sol întreaga noapte, deși era grav rănită și în neputință de a solicita singură ajutor, iar în dimineața următoare au decis să o îndepărteze de la locul faptei și, cu ajutorul unei roabe, au transportat-o pe o distanță de câteva sute de metri, până pe marginea unui drum de câmp, lăsând-o în acel loc.[16]

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 130/05.02.2024, a respins apelurile inculpaților (doi inculpați), formulate împotriva unei sentințe prin care au fost condamnați pentru săvârșirea, în calitate de coautori, a infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 C. pen., reținându-se, în esență, următoarea situație de fapt: la data de 16.04.2021, în jurul orelor 12:00 – 12:30, pe fondul unui conflict anterior cu persoana vătămată, inculpații #### (20 ani) şi #### (26 ani) i-au aplicat, împreună și în aceleași moment, lovituri cu pumnii și picioarele în diverse zone ale corpului și, după căderea persoanei vătămate la pământ, inculpatul #### l-a înjunghiat în zona piciorului, cauzându-i secționarea longitudinală a venei femurale superficiale, cu șoc hemoragic, leziune ce a necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața. S-a apreciat că lovirea persoanei vătămate de către mai multe persoane, în aceleași împrejurări, una dintre lovituri fiind aplicată cu un obiect tăietor-înțepător, cu mare intensitate, cu consecința secționării venei femurale, cu șoc hemoragic și punerea vieții în primejdie, conturează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, comisă în coautorat și cu intenție indirectă, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.[17]

Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 13/2018 din 06-feb-2018, a reținut în sarcina inculpatului concursul între infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin.1 Cod penal raportat la art. 188 alin.1 – 189 alin.1 lit. d, h Cod penal și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 C. pen, situația de fapt fiind următoarea:  în după-amiaza zilei de 22.07.2016, când se afla pe raza municipiului Rm. S., împreună cu martorul C.B., în vârstă de 10 ani, inculpatul i-a smuls, prin violență, persoanei vătămate E.A.M. un telefon mobil marca Samsung Google, în valoare de 470 lei, după care s-a urcat într-un tren cu destinația B., împreună cu martorul, și sub pretextul restituirii telefonului mobil, a determinat-o si pe persoana vătămată să se urce în tren, cei trei mergând până în stația J., unde au fost dați jos de către controlor, după care, în baza unei înțelegeri prealabile cu C.B., au agresat-o pe persoana vătămată cu un băț, inculpatul punându-i un laț confecționat dintr-o sfoară de balot și aplicându-i multiple lovituri în zona feței cu pietre de la terasamentul căii ferate, în final abandonând-o pe calea ferată, acceptând posibilitatea ca aceasta să fie lovită de un tren. Persoana vătămată a fost trezită de semnalul acustic al unei locomotive și s-a aruncat în iarbă, unde a rămas până a doua zi, în jurul orelor 09-10. S-a reținut comiterea tentativei la infracțiunea de omor prin cruzimi, având în vedere multitudinea de lovituri aplicate în zona feței cu pietre, care au avut ca urmare fracturi coronare cât și lipsa a șase dinți, persoana vătămată suportând dureri deosebite, ținând cont de zona puternic vascularizată.[18]

Din decizia nr. 36/2016 din 15-ian-2016 a Curții de Apel Cluj rezultă că s-a reținut infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 rap. la art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 și 2 C. pen., pentru următoarea situație de fapt: la data de 28 august 2014, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, concubina sa, cu o secure în piciorul stâng, producându-i în zona femurală o plagă deschisă, urmată de o hemoragie puternică și de __ femurului, viața victimei fiind pusă în primejdie, deoarece în zona lezată se află artera femurală și numai ca urmare a intervenției rapide a unui martor, victimei i s-a aplicat pe loc un garou, oprindu-se hemoragia, victima fiind transportată la spital, unde a primit asistență medicală calificată. S-a mai reținut că rezultă din probele dosarului că locul unde a fost săvârșită fapta este unul izolat, iar datorită faptului că inculpatul a abandonat victima și nu l-a interesat starea ei sanitară, decesul acesteia intervenea cu certitudine în absența ajutorului acordat de martor.[19]

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 32; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 13; Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 30; Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 22.

[2] Art. 77 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: (1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. (2) Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.

[3] Sentinta nr. 242/2017 din 27-iun-2017, Tribunalul Bacau (www.rolii.ro)

[4] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 75.

[5] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 32.

[6] Hotărârea nr. 112/2024 din 08.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cod RJ ded9d6gd7 (https://www.rejust.ro/juris/ded9d6gd7); decizia penală nr. 4739/23.09.2004 a ICCJ, Secția penală (https://www.scj.ro).

[7] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 15.

[8] Decizia nr. 5 din 20 februarie 2006 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal în cazul actelor de violenta săvârșite în aceeași împrejurare, cu intenția de a ucide, asupra a doua persoane, dintre care una a decedat: https://www.iccj.ro/2006/02/20/decizia-nr-5-din-20-februarie-2006-cu-privire-la-aplicarea-dispozitiilor-art-176-alin-1-lit-b-din-codul-penal-in-cazul-actelor-de-violenta-savarsite-in-aceeasi-imprejurare-cu-intentia-de-a-ucide/

[9] Decizia nr. 35 din 22 septembrie 2008 cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor urmate de dezmembrarea ori incendierea cadavrului în scopul ascunderii omorului: https://www.iccj.ro/2008/09/22/decizia-nr-35-din-22-septembrie-2008-cu-privire-la-incadrarea-juridica-a-faptei-de-omor-urmate-de-dezmembrarea-ori-incendierea-cadavrului-in-scopul-ascunderii-omorului/

[10] Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 13.

[11] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 76.

[12] Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 14.

[13] ICCJ, prin decizia nr. 1671/2004 (https://www.scj.ro).

[14] Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 14.

[15] Decizia penală nr. 1165/2018 din 07-dec-2018, Curtea de Apel Constanta (www.rolii.ro).

[16] Hotărârea nr. 58/2024 din 06.03.2024 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cod RJ 5955825e6 (https://www.rejust.ro/juris/5955825e6).

[17] Hotarâre nr. 130/2024 din 05.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cod RJ 5958g9753 (https://www.rejust.ro/juris/5958g9753).

[18] Sentința nr. 13/2018 din 06-feb-2018, Tribunalul Buzău (www.rolii.ro).

[19] Decizie nr. 36/2016 din 15-ian-2016, Curtea de Apel Cluj, omorul (art.188 NCP) (Penal) (www.rolii.ro).