Premeditarea. Omorul calificat săvârșit cu premeditare (art. 189 alin. 1 lit. a C. pen.)

Premeditarea, în sensul literal al cuvântului, înseamnă a pune la cale, a pregăti, a plănui o acțiune (de obicei reprobabilă).[1]

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia 1910/2009 [2], constatând că premeditarea nu este definită de lege, a reținut că pentru existența premeditării, ca circumstanță agravantă a infracțiunii de omor, este necesar a se constata îndeplinite cumulativ a următoarele condiții:

1. a) luarea rezoluției infracționale trebuie să prevadă cu un oarecare interval de timp acțiunea agresivă;
2. b) chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă;
3. c) hotărârea luată anterior să se concretizeze în anumite activități de pregătire care trebuie să fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii (obținerea de informații în legătură cu victima, pândirea acesteia, promovarea de mijloace sau căutarea de complici).

În ceea ce privește prima condiție, durata intervalului de timp care trebuie să treacă de la momentul luării hotărârii de a săvârși omorul până la momentul desfășurării activității infracționale nu este una fixă și nici nu poate fi dinainte stabilită, astfel că instanța, la fiecare caz în parte, va constata dacă această condiție este îndeplinită, ținând seama de împrejurările concrete ale cauzei și de particularitățile făptuitorului. Astfel, pe când o persoană poate avea nevoie de un interval mai mare de timp pentru a chibzui, o altă persoană poate decide mai repede.[3]

Spre exemplu, în practică s-a apreciat îndeplinită această condiție și s-a considerat omor săvârșit cu premeditare în cazul inculpatului care, în urma unui conflict cu victima, a plecat de acasă, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în același loc după o oră, pândind-o și aplicându-i o lovitură în inimă, cu efect mortal.[4]

Referitor la cea de-a doua condiție, aceasta se referă la intensitatea cu care infractorul a reflectat asupra comiterii faptei. Astfel, nu este suficient ca din probele administrate să rezulte doar trecerea unui anumit interval de timp de la momentul luării hotărârii de a săvârși omorul până la momentul desfășurării activității infracționale, ci trebuie să rezulte inclusiv faptul că infractorul a reflectat suficient timp cu privire la comiterea faptei, săvârșind acte de pregătire psihică, nefiind necesar ca timpul de reflecție să fie îndelungat, acest aspect analizându-se, ca și în cazul primei condiții, de către instanța de judecată în funcție de particularitățile cauzei.[5]

În ceea ce privește ce-a de-a treia condiție, există o opinie doctrinară în sensul că această condiție nu este absolut necesar a fi îndeplinită, fiind suficientă raportarea la primele două cerințe jurisprudențiale (cerința cronologică – scurgerea unui interval de timp de la decizie până la trecerea la act și cerința psihologică – pregătirea psihică a făptuitorului pentru a trece la act). S-a apreciat că ar trebui tratată cu flexibilitate această a treia condiție, prin raportare la particularitățile fiecărei cauze în care se poate reține existența unei deliberări a infractorului cu privire la modalitatea de comitere a faptei, dat fiind faptul că există posibilitatea ca în urma actelor de reflecție infractorul să aștepte oportunitatea de a comite omorul, fără a fi necesar a se efectua unele acte materiale de pregătire.[6]

O altă opinie este în sensul că pentru reținerea premeditării este necesar ca autorul să realizeze anumite activități de pregătire.[7]

Astfel, s-au născut două teorii, respectiv teoria subiectivă și teoria obiectivă, prima susținând că pentru reținerea premeditării nu este nevoie ca hotărârea infracțională să se exteriorizeze în acte de pregătire, iar cea de-a doua contrariul. Conform teoriei subiective, actele preparatorii, atunci când acestea există, sunt doar elemente care probează existența premeditării, fără a fi singurele mijloace de probă și fără a intra în structura ei.[8]

În ceea ce mă privește, deși în dreptul penal român dominantă este teoria obiectivă[9], susțin teoria subiectivă, pentru că în concret textul de lege sancționează sângele rece cu care autorul săvârșește fapta, care este același indiferent dacă s-au făcut sau nu acte de pregătire. Într-adevăr, este mai greu de probat premeditarea în lipsa actelor preparatorii, însă acest aspect nu justifică introducerea actelor preparatorii în structura premeditării, ca elemente indispensabile acesteia, o astfel de abordare fiind, din punctul meu de vedere, contrară voinței legiuitorului. Dacă legiuitorul ar fi dorit să includă actele preparatorii în structura premeditării, ar fi făcut-o. Cum nu a procedat astfel, a lăsat în puterea judecătorului, cel care cunoaște cel mai bine datele speței, să aprecieze dacă se impune sau nu reținerea premeditării.

Din punct de vedere al naturii juridice, premeditarea este o circumstanță personală subiectivă, care, față de dispozițiile art. 50 alin. 1 C. pen., nu se răsfrânge asupra participanților.[10] Dacă și ceilalți participanți au acționat cu premeditare, se va reține omorul calificat cu privire la toți participanții, însă acest aspect nu schimbă caracterul de circumstanță personală subiectivă a premeditării. Dacă, spre exemplu, complicele, știind că autorul a premeditat comiterea omorului, s-a hotărât spontan să îl ajute pe acesta, săvârșind acte de complicitate concomitentă, nu se poate reține în sarcina complicelui complicitate la omor calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. a C. pen., dat fiind faptul că participantul nu a acționat cu premeditare, ci doar a ajutat la săvârșirea unei fapte premeditate de către autor. Ar fi nejustificată reținerea în sarcina complicelui a omorului săvârșit cu premeditare, având în vedere rațiunea incriminării mai grave a omorului astfel săvârșit, respectiv de a sancționata sângele rece cu care se acționează. În cazul complicelui din exemplul anterior nu putem susține că acesta a acționat cu sânge rece, ajutorul fiind acordat spontan.

O situație specială o reprezintă cazul în care se efectuează și acte de pregătire, când, spre exemplu, complicele îl ajută pe autor să-și procure arma, cunoscând că acesta dorește să folosească arma la comiterea omorului. În acesta caz, se va reține în sarcina celui care l-a ajutat pe autor complicitate la omor calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. a C. pen., pentru că, deși ajutorul a fost acordat spontan, raportat la activitatea propriu-zisă de ucidere, complicele a acționat cu premeditare. Însă, consider în acest caz se impune a se face o analiză separată în ceea ce-l privește pe complice, fiind necesar a se analiza dacă complicele a avut suficient timp pentru a reflecta asupra faptei sale, astfel încât să conștientizeze gravitatea acesteia și să i-a măsurile necesare pentru a împiedica producerea de consecințe juridice, spre exemplu, prin anunțarea autorităților statului. Decizia de a rămâne în pasivitate, deși a avut suficient timp pentru a reflecta asupra faptei sale și a acționa pozitiv, evidențiază sângele rece cu care complicele acționează, justificându-se reținerea premeditării inclusiv în ceea ce-l privește pe acesta. Astfel, fiind vorba de o circumstanță personală subiectivă, analiza în ceea ce-l privește pe complice ar trebui să se facă separat, independent de analiza făcută cu privire la autor. Pentru aceste motive, îmi exprim dezacordul față de cele reținute de o mare parte a doctrinei[11], în sensul că dacă cel care a premeditat săvârșirea omorului a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane, care au cunoscut scopul pregătirii, premeditarea se convertește într-o circumstanță reală și, ca atare, se răsfrânge asupra participanților. Din punctul meu de vedere, indiferent de situație, premeditarea rămâne o circumstanță personală subiectivă.[12]

Circumstanța agravantă a premeditării poate exista și în cazul erorii asupra persoanei victimei (error in personam), cât și în cazul devierii loviturii (aberratio ictus), deoarece ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi premeditat suprimarea vieții unui om.[13]

În ceea ce privește circumstanța atenuantă a provocării, apreciez că premeditarea nu este incompatibilă de plano cu provocarea. Deși premeditarea presupune chibzuință, sânge rece și stăpânire de sine, iar provocarea se caracterizează prin impulsivitate, spontaneitate și reacție incomplet controlată, totuși aceste circumstanțe pot coexista, când puternica tulburare sau emoție determinată de provocare persistă până la momentul săvârșirii faptei.[14]

Însă, în situația în care actul provocator se produce cu 6 ani înainte de săvârșirea infracțiunii, consider că este greu de reținut cele două circumstanțe în concurs, apreciind că existența unei puternice tulburări sau emoții, în sensul art. 73 lit. b C. pen., exclude scurgerea unui interval atât de mare de timp.[15]

Referitor la circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. f C. pen. (săvârșirea infracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii), în acord cu unii autori[16], consider că această circumstanță agravantă este posibilă în cazul omorului săvârșit cu premeditare, dat fiind faptul că, după cum s-a precizat anterior, existența actelor de pregătire nu reprezintă o condiție indispensabilă premeditării și, chiar dacă s-ar aprecia contrariul, actele de pregătire pot fi diverse, neexistând o suprapunere perfectă între premeditare și intoxicația voluntară preordinată, cu atât mai mult cu cât intoxicația voluntară preordinată nu implică întotdeauna reținerea omorului săvârșit cu premeditare. În ceea ce privește această ultimă precizare, nu se poate reține, spre exemplu, omorul săvârșit cu premeditare în cazul în care autorul, fiind provocat de victima cu care se afla într-un local, comandă imediat o cantitate de băutură pentru a-și face curaj, după care ucide victima, dat fiind faptul că nu există o suficientă chibzuință a infractorului.[17] Astfel, dacă s-ar reține opina contrară[18], în sensul că circumstanță agravantă prevăzută de art. 77 lit. f C. pen. nu este posibilă în cazul omorului săvârșit cu premeditare, ar rămâne nesancționată o anumită conduită a inculpatului, contrar voinței legiuitorului Codului penal.

Exemple din practica mai veche:

Premeditarea presupune scurgerea unui interval de timp din momentul hotărârii infracționale și până la momentul efectiv al transpunerii ei în practică, interval de timp în care autorul reflectează asupra modalității de comitere a faptei și pregătește săvârșirea acesteia. În cazul în care autorul, după momentul hotărârii de a comite infracțiunea de omor, a pregătit săvârșirea faptei, prin procurarea unui cuțit și însoțirea victimei într-un loc retras, unde a aplicat acesteia mai multe lovituri care au condus la decesul victimei, sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la omorul calificat, săvârșit cu premeditare (ICCJ, s. pen., dec. nr. 1090 din 10 aprilie 2012, www.scj.ro).

Fapta inculpatului de a procura un termometru cu mercur, de a aștepta ocazia pentru a pătrunde în locuința victimei – soția sa cu care se afla în proces de divorț – și de a introduce mercurul din termometru în țigările victimei, într-o cantitate suficientă pentru a produce, prin inhalare sub formă de vapori, decesul victimei, rezultat care nu s-a produs întrucât victima a sesizat greutatea țigărilor cu mercur, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, săvârșită cu premeditare aspra soțului, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (ICCJ, s. pen., dec. nr. 1681 din 29 aprilie 2010, www.scj.ro).

Fapta inculpatului care, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a ucide victimele – fosta sa soție și prietenul acesteia -, s-a înarmat, a pătruns în locuința fostei sale soții, a așteptat sosirea victimelor și, în momentul în care acestea au intrat în locuință, le-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, care datorită intervenției unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. În acest caz, luarea hotărârii de a ucide victimele, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare a fost reținută ca împrejurare caracterizând premeditarea şi a constituit – alături de împrejurarea că inculpatul a chibzuit asupra faptei, s-a înarmat, a pătruns în locuință şi a așteptat sosirea victimelor – temeiul încadrării juridice a faptei în forma calificată a infracțiunii de omor prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (ICCJ, s. pen., dec. nr. 2979 din 22 septembrie 2009, www.scj.ro).

Există tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută în art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., privind omorul săvârșit cu premeditare, atunci când fapta a fost săvârșită în ziua următoare unui conflict, mobilul fiind răzbunarea, iar făptuitorul a plănuit agresiunea, s-a înarmat, a ascuns arma pentru a surprinde victima fără apărare și a agresat-o. Luarea hotărârii de a agresa victima, sub imperiul dorinței de răzbunare, nu are semnificația unei tulburări în sensul art. 73 alin. b) C. pen., deoarece starea de tulburare prevăzută în textul de lege menționat este legată în timp de acțiunea victimei, iar premeditarea exclude, sub acest aspect, împrejurarea avută în vedere de lege pentru reținerea provocării (ICCJ, s. pen., dec. nr. 1730 din 17 martie 2006, www.scj.ro).

Pentru a ne afla în prezența agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., trebuie să existe probe certe că inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima pe baza unei reflecții lungi și temeinice, cumpănind motivele pro şi contra faptei sale și chibzuind la rece asupra lor, iar mai apoi să treacă la activitatea premergătoare și pregătitoare. Nu poate fi reținută această agravantă atâta timp cât nu s-a dovedit că inculpata a acționat în baza unui plan mai dinainte stabilit și că a existat acel proces deliberativ anterior, esențial reținerii stării de premeditare. Faptul că aceasta purta un cuțit în geantă nu constituie în sine un act preparator, cu atât mai mult cu cât inculpata nu a uzat de acel cuțit la comiterea faptei. Deși inculpata a consumat băuturi alcoolice, fiind conștientă de faptul că acest consum îi dăunează în mod deosebit și că îi este interzis din punct de vedere medical consumul de alcool, consecința fiind diminuarea discernământului, această împrejurare poate fi luată în considerare doar ca element de circumstanțiere si nu reprezintă în sine un act preparatoriu (C. Ap. Cluj, dec. nr. 39/A din 9 martie 2011, www.portal.just.ro).[19]

Exemple din practica recentă:

Decizia nr. 941/2024 din 08.07.2024 a Curții de Apel București: Nu poate fi reținută cererea pârților civile de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat prin reținerea elementului circumstanțial agravant al comiterii faptei cu premeditare. În înțelesul obișnuit al cuvântului, o faptă premeditată înseamnă o acțiune îndelung gândită sau desfășurată pe baza unei deliberări anterioare, a unei chibzuințe anticipate. În sensul art. 189 C. pen., se socotește însă că simpla deliberare anterioară nu constituie agravanta premeditării, ci mai este necesar să existe acte de exteriorizare a acestei deliberări anticipate (de pildă, să-și procure mijloacele de comitere a faptei, să urmărească victima, să se intereseze de locul unde o poate găsi etc.). Existenta numai a unei hotărâri luate cu un oarecare timp înainte de a comite omorul va putea fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, putând să constituie o împrejurare care agravează vinovăția făptuitorului, dar care nu conduce la existența premeditării. Acțiunea premeditată implică o hotărâre prealabilă și activități materiale care să exteriorizeze hotărârea luată și premergătoare săvârșirii infracțiunii, cum ar fi cele de procurare sau de adaptare a instrumentelor în vederea comiterii omorului (de pildă, procurarea armei, adaptarea instrumentului sau chiar confecționarea acestuia) sau de creare a condițiilor  necesare comiterii faptei (cum ar fi atragerea victimei într-o cursă ori prinderea ei). Prin urmare, pentru a exista agravanta premeditării în cazul infracțiunii de omor sunt necesare trei condiții: 1. scurgerea unui interval de timp între momentul în care făptuitorul a luat hotărârea infracțională de a săvârși omorul și momentul punerii în executare a acestei hotărâri, 2. în acest răstimp făptuitorul trebuie să reflecteze asupra modului în care va săvârși infracțiunea 3. în acest interval, autorul să treacă la îndeplinirea unor acte pregătitoare menite să întărească hotărârea luată cu privire la comiterea omorului și să asigure înfăptuirea ei……. Declarația martorului Namoureh ###### care a precizat că a avut impresia că autovehiculul victimei a fost urmărit de autovehiculul în care se afla inculpatul, nu poate conduce singură, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia premeditării în condițiile în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă și chiar martorul a arătat că exprimă o impresie, nu o certitudine.#### împrejurarea că inculpatul avea asupra lui un cuțit nu poate fi considerat ca un act de pregătire a comiterii faptei, care să determine incidența premeditării, câtă vreme din probatoriul administrat se conturează posibilitatea ca inculpatul să fi obișnuit să poarte cuțit, dată fiind natura activității comerciale pe care o desfășura. În sensul inexistenței premeditării pledează și modalitatea concretă de comitere a faptei. Astfel, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, el neurmărind să suprime viața victimei, ci doar a acceptat această posibilitate. Raportat la poziționarea victimei, inculpatului i-ar fi fost mult mai facil să lovească victima în zona inimii sau abdomenului decât în zona coapsei. Or, este de notorietate că în respectivele zone șansele de deces sunt mai mari. #### mai degrabă că inculpatul a urmărit să-i aplice victimei o corecție fizică pentru neplata datoriei și jignire aduse însă, raportat la zona vizată și profunzimea plăgii, a acceptat moartea acesteia.[20]

Decizia nr. 406/2024 din 03.04.2024 a Curții de Apel Galați: …relativ la elementul circumstanțial al premeditării, în doctrină s-a stabilit că există trei condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea reține această stare: 1) adoptarea rezoluției infracționale și chibzuirea sau meditarea asupra faptei, ceea ce ține de latura subiectivă; 2) exteriorizarea rezoluției infracționale prin acte de pregătire a executării infracțiunii, ceea ce ține de latura obiectivă; 3) existența unui interval de timp între luarea hotărârii de a ucide și punerea ei în executare. Totodată, în practica judiciară s-a decis că pentru a reține premeditarea, este necesar să se constate că făptuitorul a luat hotărârea cu suficient timp înainte pentru a reflecta asupra împrejurărilor, locului și momentului de săvârșire a faptei și de a persista în această hotărâre. Transpunând aspectele doctrinare și cele statuate de practica judiciară la elementele concrete în care inculpatul ##### ###### a săvârșit fapta, reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, Curtea constată că încadrarea juridică a faptei este aceea de omor simplu iar nu aceea de omor calificat prin reținerea elementului circumstanțial al premeditării prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) Cod penal. În analizarea circumstanțelor agravante ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului de către instanța de fond, Curtea constată că inculpatul nu a săvârșit fapta cu premeditare, respectiv acesta nu a efectuat acte preparatorii, nu și-a procurat armele cu mult timp înainte de faptă, nu a acționat ca un infractor rece, calculat, ci mai degrabă ca un infractor haotic, dezordonat, dezorganizat…. În acest context, intervalul de aproape 1 oră și jumătate de la momentul la care victima a plecat la culcare și până la momentul uciderii acesteia de către inculpat este unul insuficient pentru a se decela o intenție premeditată a inculpatului în sensul uciderii victimei. ##### premeditării rezultă și din modul haotic și dezorganizat în care inculpatul a acționat, inclusiv prin aplicarea de lovituri de cuțit victimei în partea superioară a corpului, zona toracică și zona claviculei, dar și prin atitudinea ulterioară şi imediată a acestuia, întrucât din probe a rezultat că la scurt timp după faptă inculpatul a realizat ceea ce a făcut și a fugit pe câmp de unde a alertat organele de poliție și ambulanța. În acest tablou al situației de fapt, faptul că inculpatul ar fi pătruns inițial în camera victimei pentru a se asigura că doarme, chiar real de ar fi, nu poate genera concluzia unei premeditări a faptei inculpatului, ci este un element factual care se circumscrie acțiunilor materiale din timpul faptei de omor comise de inculpat. Pentru a se reține premeditarea, ar fi trebuit să se fi dovedit elemente factuale preparatorii acțiunii de ucidere a victimei, săvârșite de către inculpat cu mai mult timp înainte de comiterea faptei, inclusiv unele manifestări comportamentale, verbale, etc., ale inculpatului. Or, din comportamentul acestuia nu a rezultat că ar fi avut intenția conturată cu mai mult timp înainte în sensul uciderii victimei, ci așa cum a declarat inițial inculpatul în cursul urmăririi penale, foarte aproape de comiterea faptei, acesta a ucis victima fără vreun motiv ori scop anume, iar organele de urmărire penală nu au putut stabili un mobil al crimei.[21]

Decizia nr. 438/2023 din 18.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov: …În mod evident, luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un anumit interval de timp acțiunea de ucidere. ####, nu este necesară o durată îndelungată de timp de deliberare asupra modului de aducere la îndeplinire a rezoluției infracționale, ci trebuie să rezulte din probe că inculpatul a avut suficient timp la dispoziție pentru a reflecta și a pune la punct detaliile activității sale care să conducă la luarea vieții victimei. Proba premeditării poate rezulta din dovedirea unor elemente obiective și aplicarea unui raționament deductiv obiectiv. În speță, faptul că inculpatul a avut posibilitatea să anticipeze comiterea faptei și a acționat în mod chibzuit, rezultă din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, fiind evident că acesta a alocat timp suficient să se gândească la detaliile privind împrejurările, locul și momentul comiterii faptei… #### aceste aspecte nu conduc la concluzia inexistenței actelor de pregătire. De altfel, textul legal nici nu impune o asemenea cerință, aceasta fiind stabilită doar în doctrină și în practica instanțelor judecătorești. Totuși, condiția existenței actelor preparatorii nu poate fi interpretată în mod restrictiv și nu poate conduce la restrângerea, în mod nejustificat, a aplicării elementului circumstanțial agravant prev. de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal. Activitățile de pregătire menite a înlesni săvârșirea infracțiunii trebuie analizate de la caz la caz, prin raportare la persoana inculpatului și la fapta comisă, acestea putând îmbrăca mai multe forme. În speță, respectarea acestei cerințe rezultă chiar din punerea în aplicare a planului infracțional, din alegerea strategică a datei comiterii infracțiunii şi a traseului urmat până la locul unde victima aștepta autobuzul care urma să o ducă la locul său de muncă. Chiar și înarmarea inculpatului cu o armă letală reprezintă o pregătire suficientă în condițiile speței, având în vedere și perioada trecută de la data la care a încetat relația sa cu victima care, în baza depozițiilor testimoniale, poate fi plasată anterior Sărbătorilor ####### din anul 2022, și până la data comiterii faptei, timp în care indiferența victimei și ignorarea de către aceasta a încercărilor inculpatului de a o contacta, nu au rămas fără efect, ci alimentau frustrările inculpatului ########## ###### care era deosebit de afectat, conform declarațiilor martorilor ########## ######### și ###### ######.[22]

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] https://dexonline.ro/definitie/premeditare.

[2] Decizia ICCJ nr. 1910/25.05.2009 (www.scj.ro).

[3] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 94.

[4] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 46; C.S.J. Secția penală, decizia nr. 622/1993, în Dreptul nr. 8/1994, p. 70.

[5] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 48.

[6] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 49; F. Streteanu și D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 325-326.

[7] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 47;

[8] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 45-46.

[9] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 46.

[10] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 53; Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 50.

[11] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 47; Vasile Dobrinoiu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 29; Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 97; Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 33; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 24; Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 21.

[12] A se vedea și Streteanu F., Niţu D. (2018), Drept penal. Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, p. 268.

[13] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 47; Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 97; Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 32; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 25; Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 21.

[14] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 47-48; Streteanu F., Niţu D. (2018), Drept penal. Partea generală, vol. II, Editura Universul Juridic, București, p. 435.

[15] Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 97.

[16] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 53.

[17] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 48.

[18] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 53.

[19] PUSCASU Voicu Ionel, GHIGHECI Cristinel, Codul penal adnotat. Volumul 2 – Partea Speciala din 1-mai-2021, Universul Juridic (sintact.ro).

[20] Hotărâre nr. 941/2024 din 08.07.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, cod RJ ee27g43e6 (https://www.rejust.ro/juris/ee27g43e6)

[21] Hotărârea nr. 406/2024 din 03.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, cod RJ ee766dd22 (https://www.rejust.ro/juris/ee766dd22)

[22] Hotărârea nr. 438/2023 din 18.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cod RJ 727734895 (https://www.rejust.ro/juris/727734895)