Autoritatea competentă conform art. 330 alin. 1 din Legea 302/2004 să emită ordinul european de anchetă în cursul urmăririi penale, ordin ce vizează o metodă specială de supraveghere sau cercetare
Conform art. 330 alin. 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care transpune în dreptul intern articolul 2 litera (c) din Directiva 2014/41 ,,când România este stat emitent, ordinul european de anchetă este emis, în cursul procesului penal, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de judecătorul competent, potrivit fazei procesuale, din oficiu sau la cererea părţilor sau subiecţilor procesuali principali, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.”
Potrivit paragrafului 45 din hotărârea CJUE nr. C-724/19/2021 din 16-dec-2021, ,,în lumina ansamblului considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 litera (c) punctul (i) din Directiva 2014/41 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un procuror să fie competent să emită, în faza preliminară a procedurii penale, un ordin european de anchetă, în sensul acestei directive, prin care se urmărește obținerea unor date de transfer și de localizare legate de telecomunicații atunci când, în cadrul unei proceduri naționale similare, adoptarea unei măsuri de anchetă care vizează accesul la astfel de date este de competența exclusivă a instanței.”
Pe cale de consecință, văzând hotărârea CJUE nr. C-724/19/2021 din 16-dec-2021, apreciem că autoritatea competentă română să emită ordinul european de anchetă în scopul urmăririi penale, ordin ce vizează metode speciale de supraveghere ori metode speciale de cercetare, este, fie procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, când ordinul european de anchetă vizează o metodă specială de supraveghere sau cercetare care se dispune, potrivit dreptului român, de către procuror, fără a fi necesară vreo autorizare din partea judecătorului, fie judecătorul de drepturi și libertăți, când vizează o metodă speciala de supraveghere sau cercetare care se dispune, potrivit dreptului român, de către judecătorul de drepturi și libertăți.
Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)