Deducerea zilelor compensatorii (art. 55 indice 1 din Legea 254/2013) nu se poate cere pe calea contestației la executare prevăzută de art. 598 alin. 1 lit. d C. proc. pen.

Deși în practică încă se mai admit contestații la executare în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C. proc. pen., deducându-se zilele considerate ca executate ca efect al executării pedepsei în condiții necorespunzătoare, consider că astfel de soluții sunt nelegale, pentru motivele pe care le voi prezenta în rândurile ce urmează. Soluțiile greșite vin ca urmare a pronunțării unor decizii obligatorii de către Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 și nr. 8 din 11 martie 2019, decizii invalidate ulterior de către Curtea Constituțională, aspect scăpat din vedere de către instanțele judecătorești care încă mai admit astfel de cereri.   

Astfel, prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că „în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 – perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.“

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 8 din 11 martie 2019, a decis următoarele: „Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.“

Ulterior, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 242 din 08 aprilie 2021, validată de decizia nr. 680 din 28 noiembrie 2023, prin care s-au adus și anumite lămuri suplimentare, a anulat cele statuate de către Înaltei Curți de Casație și Justiție prin deciziile anterior menționate.

Astfel, prin decizia nr. 242 din 08 aprilie 2021 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate invocată, constatând că „dispozițiile art. 55^1 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.“

În considerentele deciziei, la paragraful 52, Curtea a constatat că în expunerea de motive a Legii 169/2017, prin care au fost introduse în Legea 254/2013 dispozițiile art. 55^1, s-a reținut că „în vederea calculării părții din durata pedepsei considerate ca executate, serviciul sau biroul regim penitenciar împreună cu serviciul sau biroul evidență din cadrul locului de deținere va întocmi, pentru fiecare persoană privată de libertate, o fișă individuală care să cuprindă perioadele de detenție și condițiile existente prin raportare la criteriul spațiu mai mic de 3 mp/deținut”. În egală măsură s-a specificat că „Serviciul sau biroul regim penitenciar transmite dosarul comisiei pentru liberare condiționată”, precum și că „procedura de acordare a liberării condiționate, […] va urma dreptul comun, fiind completată cu trei aspecte, pentru asigurarea celerității”. La paragraful 55, s-a reținut că … din coroborarea prevederilor Legii nr.254/2013 cu cele ale Legii nr.169/2017 se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competența și atribuțiile fiecărui organ implicat în analiza și evaluarea condițiilor de detenție pentru a se putea aplica măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr.254/2013 la calculul fracției ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocație la liberare condiționată, precum și etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanța judecătorească să fie învestită și să se pronunțe referitor la dispunerea liberării condiționate….

Totodată, la paragraful 65 Curtea a reținut că din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr.169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin.(1) din Legea nr.254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 și art. 100 din Codul penal. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin.(1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr.169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera „în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare”.

Referitor la natura juridică a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr.254/2013, la paragraful 66 s-a apreciat  că dispozițiile art. 55^1 din Legea nr.254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art.15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.

Referitor la decizia CCR nr. 680 din 28 noiembrie 2023, în considerentele acesteia (paragrafele 32 și 34) s-a reținut că Înalta curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 8 din 11 martie 2019, a avut la bază cele statuate în decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, fiind indisolubil legată de aceasta, considerând astfel că efectul deciziei Curții Constituționale nr. 242 din 8 aprilie 2021, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în interpretarea dată prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se răsfrânge și asupra dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în interpretarea dată prin decizia nr. 8 din 11 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, astfel că, de la publicarea deciziei instanței de contencios constituțional, atât Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, cât și Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 și-au încetat efectele.

Concluzie privind deducerea zilelor compensatorii:

În concluzie, ținând cont de toate cele anterior menționate, instanțele judecătorești investite cu astfel de cereri ar trebui să le respingă ca inadmisibile, necircumscriindu-se în concret niciunui dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. 1 C. proc. pen. După cum rezultă din considerentele deciziei CCR nr. 242 din 08 aprilie 2021, zilele compensatorii pot fi valorificate doar cu ocazia stabilirii fracției obligatorii ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune liberarea condiționată, reprezentând o vocație a persoanei condamnate, nu un drept, fiind necesar ca pe lângă condiția privind fracția de pedeapsă, să fie îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 99 și 100 din Codul penal.

În concret, zilele compensatorii pot fi valorificate asemenea valorificării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate, natura lor juridică fiind diferită, spre exemplu, de a duratei măsurilor preventive privative de libertate, aceasta din urmă deducându-se efectiv din pedeapsă, reprezentând un drept al persoanei condamnate, nu doar o vocație, cum este cazul zilelor compensatorii.

Astfel, dacă persoana condamnată nu beneficiază de liberare condiționată, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, zilele compensatorii nu îi aduc niciun beneficiu efectiv.

Referitor la organele competente, din decizia CCR nr. 242 din 08 aprilie 2021 reiese că în vederea calculării părții din durata pedepsei considerate ca executate, serviciul sau biroul regim penitenciar, împreună cu serviciul sau biroul evidență din cadrul locului de deținere, va întocmi, pentru fiecare persoană privată de libertate, o fișă individuală care să cuprindă perioadele de detenție și condițiile existente prin raportare la criteriul spațiu mai mic de 3 mp/deținut, dosarul urmând a fi transmis comisiei pentru liberare condiționată, iar procedura de acordare a liberării condiționate va urma dreptul comun.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)