Nu se poate dispune contopirea pedepselor direct în căile de atac

Conform deciziei de RIL 70/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 17 iulie 2008, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este de observat, deci, că situaţia reglementată în cadrul alin. 2 al art. 36 din Codul penal (Vechiul Cod penal) se referă numai la hotărâri de condamnare definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre infracţiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioară rămânerii definitive a acestora, aceea a executării.

Ca urmare, pentru efectuarea operaţiunii de contopire în această din urmă ipoteză trebuie să se recurgă la procedura reglementată în art. 449 din Codul de procedură penală (Vechiul Cod de procedură penală), în cuprinsul căruia se prevede, la alin. 1, că „pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni,” iar la alin. 2 că „instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa”.

Or, această reglementare procedurală cu caracter imperativ impune soluţionarea numai de către instanţele la care se face referire în mod limitativ, prin art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală (Vechiul Cod de procedură penală), a chestiunii contopirii pedepsei stabilite pentru infracţiunea ce face obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost efectuată de prima instanţă.

A considera altfel ar însemna să nu se respecte o dispoziţie procedurală expresă referitoare la competenţă şi să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil.

În această privinţă, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României.

De aceea, câtă vreme examinarea cauzei de către instanţa de control judiciar, în cadrul operaţiunii de rejudecare, nu poate depăşi ceea ce a constituit obiectul judecăţii anterioare, finalizată prin hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, pentru că un atare procedeu ar echivala cu o extindere nejustificată a competenţei sale funcţionale, înseamnă că nu este posibilă nici efectuarea, de către acea instanţă, a contopirii pedepsei stabilite în cauza la care se referă calea de atac cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care condamnarea este definitivă, decât dacă prima instanţă însăşi a dispus contopirea sau dacă, fiind legal învestită, a omis să se pronunţe în această privinţă.

Evident, în situaţia în care calea de atac a fost exercitată numai de inculpat, cu atât mai mult nu s-ar putea face aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal (Vechiul Cod penal)direct de către instanţa de control judiciar, întrucât s-ar încălca şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Apreciez că decizia de RIL 70/2007 este pe deplin aplicabilă și după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, astfel că, în situația în care prima instanță nu a realizat contopirea corespunzătoare a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile ce au făcut obiectul judecăţii cu alte pedepse aplicate prin hotărâri definitive, pentru infracțiuni concurente, nu se poate dispune contopirea direct în apel, deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 585 alin. 2 din Codul de procedură penală, privitoare la instanța competentă să realizeze contopirea, respectiv dispozițiile art. 597 alin. 7 din Codul de procedură penală, încălcându-se dreptul părţilor şi al procurorului la dublul grad de jurisdicţie, garantat de art. 129 din Constituţia României şi de art. art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, nu există posibilitatea dispunerii contopirii pedepselor direct în căile de atac.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)