Infracțiuni contra vieții. Persoană în viață. Momentul de început și de sfârșit al vieții persoanei

În ceea ce privește momentul de la care începe viața persoanei, CtEDO, având în vedere lipsa unui consens european cu privire la definiția științifică și juridică a începutului vieții, a reținut că problema momentului în care începe dreptul la viață se încadrează în marja de apreciere de care consideră în general că statele trebuie să se bucure în acest domeniu (hotărârea Vo împotriva Franței, pct. 82).

În Evans împotriva Regatului Unit, în care reclamanta s-a plâns de faptul că legislația britanică a autorizat ca fostul său partener să își retragă consimțământul pentru depozitarea și utilizarea embrionilor creați în comun, Curtea a constatat că, în temeiul dreptului englez, un embrion nu avea drepturi sau interese independente și nu putea pretinde – sau să se solicite în numele său – dreptul la viață în temeiul art. 2 și că, prin urmare, embrionii în cauză nu aveau dreptul la viață în sensul art. 2 (pct. 54-56).

Conform doctrinei române, o persoană este considerată în viață din momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei, adică din momentul în care produsul concepției nu mai este făt, ci nou-născut, începând să ducă o viață independentă de viața mamei.[1] S-a considerat că tăierea cordonului ombilical nu prezintă importanță pentru determinarea momentului de început al vieții, în condițiile în care are loc după ce fătul s-a desprins de corpul mamei și când acesta, de regulă, nu mai îndeplinește funcția de a asigura nutrienții necesari fătului.

Potrivit unei alte opinii doctrinare, momentul de început al vieții persoanei este reprezentat de momentul desprinderii complete a fătului de mamă și începutul unei vieți independente de aceasta, prin tăierea cordonului ombilical, care îl face să constituie o parte a corpului mamei.[2]

Un alt autor a considerat că, dat fiind faptul că nașterea reprezintă un proces complex, care presupune manifestări foarte diverse, în situațiile atipice ar trebui să se stabilească pe bază de expertiză medico-legală dacă este sau nu vorba de o persoană în viață, același autor apreciind că elementul cel mai relevant ce trebuie luat în calcul este respirația nou-născutului, considerând că în cele mai multe cazuri (situațiile tipice) momentul apariției vieții coincide cu momentul primei respirații extrauterine.[3]

În literatura de specialitate mai există și alte opinii, precum opinia că despre un om în viață se poate vorbi din momentul în care copilul se angajează în procesul nașterii, înainte ca acesta să fie expulzat și să-și înceapă viața extrauterină, respectiv opinia că nu se poate stabili teoretic și în abstract momentul de început al vieții, acest moment urmând a se stabili de la caz la caz, în funcție de particularitățile procesului de naștere.[4]

În ceea ce mă privește, coroborând dispozițiile Codului penal cu lucrări de specialitate în domeniul medical, consider că vorbim de o persoană în viață din momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei și tăierea cordonului ombilical, cu condiția ca nou-născutul să prezinte funcții vitale la momentul nașterii, respectiv respirație, puls, tensiune arterială și temperatură. În situația în care există dificultăți în a se stabili dacă existau sau nu funcțiile vitale la momentul nașterii, apreciez că acest aspect poate fi lămurit prin efectuarea unei expertize.

Am tras această concluzie având în vedere inclusiv textele articolelor 200 și 202 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă și infracțiunea de vătămarea fătului, din care se deduce că pe durata procesului nașterii, până la momentul instalării vieții extrauterine, vorbim de făt, nu de nou-născut. Astfel, constatăm că legiuitorul face o delimitare între procesul nașterii și instalarea vieții extrauterine, cele două etape fiind succesive, instalarea vieții extrauterine intervenind imediat după finalizarea procesului nașterii, când putem vorbi de nou-născut.  

În ceea ce privește noțiunea de ,,naștere”, conform unei lucrări de specialitate în domeniul medical (Ilieș Câmpeanu (coord.), Dicționar medical ilustrat, Volumul 9, Ed. Litera, 2015, p. 77-82), lucrare apreciată de Colegiul Medicilor din România, prin naștere se înțelege ansamblul de fenomene biologice care au ca rezultat expulzarea fătului matur și a anexelor fetale din corpul mamei…..După expulzare, fătul trebuie ținut câteva secunde cu capul în jos, astfel încât fluxul de sânge bogat în dioxid de carbon de la creier să stimuleze activitatea centrilor respiratori, între timp fiind necesar a se tăia și cordonul ombilical.

Observăm că se vorbește de făt până la momentul tăierii cordonului ombilical, de aici concluzionându-se că momentul final al procesului nașterii fătului corespunde momentului tăierii cordonului ombilical, abia după acest moment putându-se vorbi de nou-născut și, implicit, de săvârșirea vreunei infracțiuni contra vieții.

Referitor la momentul de sfârșit al vieții persoanei, acesta este reprezentat de moartea cerebrală a persoanei (moartea biologică).

Astfel, în principalele etape premergătoare morții cerebrale (agonia și moartea clinică) persoana nu poate fi considerată decedată.

Agonia reprezintă o etapă premergătoare morții, care se caracterizată, în principal, prin diminuarea funcțiilor vitale, pe când moartea clinică se caracterizează prin lipsa funcțiilor vitale. Cu intervenția medicului, persoana aflată în moarte clinică își poate recăpăta funcțiile vitale. Moartea clinică durează maxim 5 minute, iar după instalarea morții biologice (cerebrale) nu se mai poate interveni medical pentru salvarea persoanei, astfel că, ulterior constatării morții cerebrale se poate proceda la prelevarea de organe în condițiile Legii 95/2006.[5] 

În cazul în care nu există persoană în viață, nu există nici infracțiune contra vieții, putându-se vorbi cel mult de una dintre infracțiunile prevăzute de articolele 201 (întreruperea cursului sarcinii), 202 (vătămarea fătului) sau 383 (profanarea de cadavre sau morminte) din Codul penal.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE: 

[1] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 3.

[2] Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 8.

[3] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 4-5.

[4] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 26-27.

[5] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 5; Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 23; Ion Ristea, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 19-20; Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 4; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 8-9.