Jurisprudență Curtea de Apel București – infracțiuni rutiere: infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal
Scurte considerații vizând jurisprudența Curții de Apel București în ceea ce privește infracțiunea de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen.
Analizând hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în intervalul 2022-2023, am constatat că practica este în sensul următor:
- în cazul unei alcoolemii de peste 2 g/l alcool pur în sânge, se dispune, de regulă, condamnarea la pedeapsa închisorii, orientată către minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării acesteia;
- în cazul unei alcoolemii cuprinse între 1,50 şi 2 g/l alcool pur în sânge, se dispune, de regulă, condamnarea la pedeapsa amenzii penale, cu executare, stabilindu-se un număr de zile-amendă orientat către minimul special (între 150 şi 200 zile-amendă) şi un cuantum al unei zile-amendă în funcţie de situaţia materială a inculpatului şi de obligaţiile legale pe care le are faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
- În celelalte situaţii, de regulă, se stabileşte o pedeapsă şi se dispune amânarea aplicării acesteia, în unele cazuri cu stabilirea în sarcina inculpatului și a obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv a obligației de nu conduce pe durata termenului de supraveghere anumite vehicule stabilite de instanță.
Excepţii de la regula de mai sus:
- la o alcoolemie de 1,43 g/l alcool pur în sânge s-a dispus condamnarea inculpatului le pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării acesteia, pentru faptul că inculpatului a avut o atitudine procesuală nesinceră şi necooperantă, aducând acuzaţii nefondate organelor de urmărire penală în încercarea de a fi exonerat de răspundere penală;
- la o alcoolemie de 1,29 g/l alcool pur în sânge s-a dispus condamnarea inculpatului le pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării acesteia, pentru faptul că inculpatul a produs un accident rutier, cu vătămarea corporală pasagerilor;
- la o alcoolemie de 1,69 g/l alcool pur în sânge s-a dispus condamnarea inculpatului le pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării acesteia, pentru faptul că inculpatul a produs un accident rutier, cu pagube materiale;
- la o alcoolemie de 1,85 g/l alcool pur în sânge s-a stabilit o pedeapsa şi s-a dispus amânarea aplicării acesteia, pe motiv că au trecut mai mult de 2 ani de la data săvârşirii faptei, inculpatul a condus pe timp de noapte, când traficul nu era intens, acesta confruntându-se inclusiv cu anumite probleme medicale, care l-au împiedicat să se prezinte în faţa instanţei;
- la o alcoolemie de 1,82 g/l alcool pur în sânge s-a stabilit o pedeapsa şi s-a dispus amânarea aplicării acesteia, pe motivul lipsei antecedentelor penale şi contravenţionale ale inculpatului, respectiv pe motiv că din examenul clinic efectuat de medici a rezultat că viteza de reacţie şi concentrare a inculpatului nu era foarte mult afectată;
- la o alcoolemie de 2,19 g/l alcool pur în sânge, s-a stabilit o pedeapsa şi s-a dispus amânarea aplicării acesteia, pe motiv că a trecut destul de mult timp de la data săvârșirii faptei (am constatat că au trecut aproape 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii până la data rămânerii definitive a hotătârii);
- la o alcoolemie de 1,71 g/l alcool pur în sânge s-a stabilit o pedeapsa şi s-a dispus amânarea aplicării acesteia, pe motiv că inculpatul avea permis de conducere de foarte mulţi ani şi se afla la prima abatere de acest gen.
Astfel, se constată că s-a avut în vedere la individualizarea pedepsei următoarele aspecte:
- nivelul alcoolemiei din sânge;
- starea concretă în care se afla inculpatul, respectiv dacă avea capacitatea de reacție și concentrare grav afectată (rezultă din constatările poliției sau din constatările medicului legist);
- dacă s-a produs vreun accident rutier, iar în caz afirmativ prezintă relevanță dacă acesta s-a soldat doar cu pagube materiale, sau s-a produs inclusiv vătămarea corporală a anumitor persoane;
- zona în care a condus, data și ora la care a condus, respectiv distanța parcursă;
- timpul scurs de la data săvârșirii infracțiunii și comportamentul inculpatului în acest timp;
- experiența inculpatului ca șofer (vechimea permisului de conducere) și eventualele antecedente penale și contravenționale ale acestuia în materie rutieră;
- atutudinea procesuală a inculpatului;
- situația familială și socială a inculpatului;
- alte aspecte relevante privind persoana inculpatului (vârstă, antecedente, stare de sănătate….).
Aspecte importante extrase din hotărârile analizate:
-
Absenţa unor abateri anterioare de la normele rutiere şi datele personale învederate de inculpat (inclusiv lipsa de antecedente penale) nu constituie situaţii meritorii, ce ar trebui recompensate, ci stări de normalitate, fiind de aşteptat ca un conducător auto responsabil să respecte întotdeauna regulile de circulaţie, fără vreo excepţie (cu atât mai puţin una atât de gravă precum cea a conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului) şi să se abţină în permanenţă de la încălcarea normelor edictate în această materie.
Conduita procesuală, într-adevăr sinceră şi cooperantă, a fost în mod evident inevitabilă, având în vedere modul de constatare a infracţiunii (după ce inculpatul a provocat un accident rutier, determinând intervenţia la faţa locului a organelor de poliţie) şi stabilirea, pe cale ştiinţifică, a valorii îmbibaţiei alcoolice în sânge, astfel că nu este suficientă, şi prin raportare la împrejurările faptice anterior evidenţiate, pentru a justifica un tratament sancţionator mai blând. (Hotărâre nr. 190/2022 din 02/03/2022)
-
În acelaşi timp, Curtea evidenţiază perioada de timp semnificativă scursă de la data săvârşirii faptei (14.12.2017), şi anume, 4 ani şi două luni, perioadă care, în opinia instanţei de control judiciar, pe de o parte, este de natură să diminueze rezonanţa socială a faptei săvârşite, iar pe de altă parte, a reprezentat pentru inculpat un factor inhibitor major, din moment ce în toată această perioadă de timp inculpatul nu a mai condus autovehicule, ceea ce reprezintă per se o „sancţiune anticipată” care se adaugă astfel sancţiunii amenzii penale aplicate de către instanţa de fond.
Totodată, Curtea remarcă şi faptul că, potrivit art. 111 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, în perioada cuprinsă între data săvârşirii infracţiunii (14.12.2017) şi data pronunţării prezentei decizii – respectiv, un interval de timp de 4 ani şi două luni – dreptul inculpatului de a conduce pe drumurile publice a fost suspendat. Apoi, conform art. 114 alin. 1 lit. b şi art. 116 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, în perioada cuprinsă între data pronunţării prezentei decizii şi data la care va expira durata de 6 luni calculată de la data executării de către inculpat a pedepsei amenzii penale (prin plata acesteia), permisul de conducere al inculpatului va fi anulat. Abia după expirarea acestei perioade inculpatul se va putea prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere. (Hotărâre nr. 198/2022 din 28/02/2022 – s-a respins apelul parchetului formulat împotriva unei sentinţe princ are s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale)
-
Curtea, punând în balanţă ansamblul acestor considerente, prin prisma dispoziţiilor legale invocate anterior, cat si a faptului ca a fost reconsiderata practica judiciară întrucât legiuitorul prin adăugarea posibilităţii aplicării amenzii în cadrul art. 336 alin.1 C.p. a intenţionat să sublinieze utilitatea sporită a amenzii penale în cazul săvârşirii unei astfel de infracţiuni…… (Curtea de Apel Oradea, Decizia penală 136/2016, Curtea de Apel Bucuresti, Decizia penala 938/A/02.07.2019 )
In raport de cele prezentate consideram că pedeapsa amenzii penale, executorie, este mult mai eficientă pentru majoritatea membrilor societăţii decât o pedeapsa cu închisoarea a cărei executare este suspendată, sau amânarea aplicării pedepsei. (Hotărâre nr. 57/2022 din 18/01/2022)
Jurisprudența relevantă a Curții de Apel București cu privire la infracțiunea de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. (interval 2022-2023):
- Hotărâre nr. 1319/2023 din 30/08/2023 – s-a respins ca nefondat apelul formulat de parchet împotriva unei hotărâri prin care s-a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare și s-a dispus amânarea aplicării aceste pedepse, stabilindu-se în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de art. 85 alin. 2 lit. b și c C. Pen. (muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 zile și obligația de a frecventa un program de reintegrare socială).
Situația de fapt: în data de 26.07.2021 (luni), în jurul orei 04:20, inculpatul a condus autovehiculul marca Citroen, cu numărul de înmatriculare ###, pe şos. Bucureşti ###, dinspre Bucureşti către bld. ###, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,85 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Instanţa de control judiciar are în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Curtea apreciază, în acord cu prima instanţă de judecată, că fapta inculpatului prezintă o gravitate ridicată, având în vedere alcoolemia avută de inculpat la momentul depistării sale în trafic, însă reţine că inculpatul nu a provocat niciun accident de circulaţie, iar traficul la acea oră nu era intens circulat, pericolul pentru ceilalţi participanţi la trafic fiind unul mediu. În acest sens, susţinerile Ministerului ###, în sensul că artera de drum pe care a condus inculpatul este aglomerată indiferent de oră, sunt neîntemeiate şi sunt desfiinţate chiar de actele din dosar, astfel cum reiese din înregistrarea audio-video efectuate cu dotarea body-cam montată pe uniforma unui dintre agenţii constatatori, unde se poate lesne observa că nu există circulaţie intensă pe acel sector de drum la ora săvârşirii faptei.
Curtea apreciază că soluţia de amânare a aplicării pedepsei este temeinică, având în vedere şi circumstanţele de ordin persona ale inculpatului. Astfel, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul are 44 de ani, studii superioare şi este o persoana integrată social şi profesional. De asemenea, instanţa reţine că inculpatul este la primul contact cu legea penală şi a recunoscut săvârşirea faptei, colaborând cu organele judiciare. Înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei atestă că apelantul – inculpat se confruntă cu probleme medicale, care l-au împiedicat să se prezinte în faţa instanţei de apel, deşi a fost emis mandat de aducere în acest sens.
Curtea apreciază, astfel, că inculpatul prezintă realmente şanse de îndreptare, chiar şi fără aplicarea unei pedepse, săvârşirea infracţiunii fiind, cel mai probabil un episod izolat pentru inculpat.
Instanţa de control judiciar apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună pentru inculpat şi ar diminua şansele acestuia de reintegrare socială, iar soluţia amânării aplicării pedepsei, prin obligaţiile impuse inculpatului pe durata termenului de supraveghere, este aptă să îl facă pe inculpat să conştientizeze gravitatea faptelor sale şi să asigure reeducarea acestuia.
- Hotărâre nr. 1447/2023 din 04/08/2023 – s-a admis apelul parchetului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare și s-a dispus amânarea aplicării aceste pedepse, stabilindu-se în sarcina inculpatului obligația prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. b C. Pen. (muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 zile) și s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt: la data de 03.09.2022 (sâmbăta), în jurul orei 09,50, inculpatul ### a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare xxxx pe Bd Bucureştii Noi, Bucureşti, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (alcoolemie 2,14 g/l alcool pur în sânge).
Motivarea instanței:
Curtea, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., apreciază netemeinică amânarea aplicării pedepsei raportat la gradul de pericol concret ridicat al faptei comise dat de valoarea ridicată a alcoolemiei cu care inculpatul a condus autoturismul: prima proba de sânge a indicat o alcoolemie 2,14 gr ‰ . Inculpatul a condus la o oră de vârf în traficul aglomerat al Mun. Bucuresti. Nu diminuează gravitatea faptei împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta, pe care, de altfel, nici nu o putea nega, recunoaştere care-i aduce beneficiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
- Hotărâre nr. 1244/2023 din 12/07/2023 – s-a menținut în apelul formulat de parchet soluția primei instanțe prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani și 6 luni).
Situația de fapt: la data de 06.12.2019 (Vineri), orele 18:22, a condus autoturismul marca marca ### cu numărul de înmatriculare ### pe DN 31, din localitatea ###, ###, având o alcoolemie de 2.35 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
În concret, s-au avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, respectiv conducere pe un drum important din interiorul localităţii ###,###, valoarea foarte ridicată a alcoolemiei, 2,35 g/l alcool pur în sânge, şi de faptul că în concret, fapta sa nu a condus la producerea unui accident rutier, starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită fiind astfel minimă.
Raportat la persoana inculpatului (ce nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind la prima abatere, de faptul că acesta a colaborat cu organele de cercetare penală după săvârşirea faptei, manifestând o atitudine de regret) ţinând cont de faptul că acesta are reale posibilităţi de îndreptare a conduitei sale, acesta având un loc de muncă stabil, şi că raportat la vârsta matură a inculpatului această experienţă este de natură a-l descuraja pe viitor de a conduce vehicule sub influenţa alcoolului realizând consecinţele concrete ale faptei), instanţa a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei se poate realiza prin aplicarea acestuia a unei pedepse cu închisoarea, această pedeapsă fiind de natură a atrage atenţia inculpatului să nu mai comită pe viitor astfel de fapte.
- Hotărâre nr. 1216/2023 din 04/07/2023 – s-a respins ca nefondat apelul formulat de parchet împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9.000 de lei, reprezentând echivalentul a 180 de zile-amendă (50 de lei/zi-amendă).
Situația de fapt: la data de 20.09.2021 (luni), în jurul orei 16.30, inculpata ### a condus autoturismul marca ### cu nr. de înmatriculare ### pe DN1A în loc. ###, fiind implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, aflându-se sub influenţa alcoolului, potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 1786 din data de 27.09.2021 având o îmbibaţie de 2.62 g/l la ora 17.30, respectiv 2.51 g/l la ora 18.30 alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Curtea, văzând dispoziţiile art. 74 C. pen., constată, în ceea ce priveşte împrejurările şi modul de comitere a faptei, că inculpata a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare ### pe un drum cu o circulaţie relativ scăzută, la o oră când traficul este aglomerat şi cu o alcoolemie ridicată, ce provine exclusiv din consumul de alcool. Mai mult decât atât, autoturismul condus de inculpată, urmare pierderii controlului asupra acestuia, a intrat în coliziune cu un stâlp, rezultând pagube materiale minore.
Este adevărat, aşa cum susţine parchetul în cadrul motivelor de apel, că fapta reţinută în sarcina inculpatei este eminamente o infracţiune de pericol, care pune in primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, pericol care s-a şi concretizat prin producerea coliziunii cu un stâlp, însă Curtea reţine că la individualizarea pedepsei, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 74 C. pen., pe lângă circumstanţele concrete de săvârşire a infracţiunii, natura şi gravitatea rezultatului produs şi cel care s-ar fi putut produce, se ţine seama şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatei, respectiv motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale acesteia, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în timpul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Or, sub acest aspect, Curtea reţine că circumstanţele sunt favorabile inculpatei.
Astfel, inculpata a comis fapta în urmă cu aproximativ 2 ani de zile, în condiţiile în care a fost anunţată că era necesară prezenţa sa la locul de muncă, către care se îndrepta cu autoturismul când a fost implicată în evenimentul rutier, se află la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar (fila 14 dosar fond), conduita sinceră a inculpatei manifestată pe tot parcursul procesului penal prin recunoaşterea faptei, dar şi prin achitarea amenzii penale şi a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă în cauză, are un nivel mediu de educaţie care îi permite conştientizarea gravităţii faptei comise şi consecinţele juridice ce derivă din aceasta, este în vârstă de 56 de ani, este căsătorită, cu familie organizată şi are un loc de muncă stabil, din care îşi asigură existenţa, precum şi un comportament corespunzător în societate.
- Hotărâre nr. 999/2023 din 12/05/2023 – a formulat apel atât parchetul, cât și inculpatul, iar Curtea de Apel București a menținut soluția primei instanțe prin care s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de 10 luni și amânarea aplicării acestei pedepse, stabilindu-se în sarcina inculpatului și obligația prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. b C. Pen. (muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 45 zile)
Situația de fapt: la data de 15.08.2021 (joi), orele 23:59, inculpatul a condus pe autostrada Bucureşti-Rm. ### sensul de mers către Bucureşti, autoturismul marca VW ###, cu numărul de înmatriculare ###, iar zona km. 30, fiind testat în vederea stabilirii consumului de băuturi alcoolice a oferit o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv o concentraţie de 1,27 gr/1000 ml alcool pur în sânge la prima probă, la ora 00:30, respectiv 1,06 gr/1000 ml alcool pur în sânge la a doua probă.
Motivarea instanței:
Fara a ignora natura faptei comise, care este o infracţiune de pericol, prin comiterea unor astfel de infracţiuni punându-se în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic,Curtea are in vedere gravitatea in concret a faptei deduse judecatii ,respectiv faptul ca inculpatul a avut o alcoolemie de 1,27 gr/1000 ml alcool pur în sânge la ora 00:30 si de 1,06 gr/1000 ml alcool pur în sânge la ora 01:30, care nu s-a situat , prin urmare , cu mult peste limita de 0,80 g/%o , sub care fapta ar fi fost contraventie ,precum si imprejurarea ca nu s-a produs,in fapt, nici-un rezultat socialmente periculos, din actele dosarului rezultand ca inculpatul a fost oprit de organele de politie pentru un control de rutina si nu ca urmare a unei conduite necorespunzatoare in trafic , a savarsirii vreunei abateri la regimul circulatiei pe drumurile publice.
De asemenea, examenul clinic efectuat apelantului intimat inculpat cu ocazia recoltarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei a evidenţiat cu privire la inculpatul ### următoarele::atitudine adecvată şi cooperantă, comportament liniştit, comunicare verbală coerentă, temporal orientat, spaţial orientat, alopsihic orientat, autopsihic orientat, tulburări de echilibru static şi dinamic absente, tremor absent, imprecizie în mişcări absentă, pupilă normală, reflex fotomotor prezent, refex de acomodare convergentă prezent, rezultând ca inculpatul nu avea afectate, in pofida alcoolemiei, aptitudinile necesare pentru a conduce un autovehicul.
Totodată, Curtea tine cont de datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului care a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare, are 12 clase, loc de munca, iar din caracterizările depuse la dosarul cauzei rezulta ca are comportament corespunzător la locul de muncă, in societate şi familie.
- Hotărâre nr. 1616/2022 din 29/11/2022 – s-a respins apelul formulat de inculpat împotriva unei sentințe prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt: la data de 01.09.2021, în jurul orei 00:33, inculpatul ###-### a condus autoturismul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare ###, pe str. ###, sector 4, având o alcoolemie de peste 0,80 g‰ alcool pur în sânge.
Din mențiunile şi concluziile buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12### din data de 01.09.2021, emis de I.N.M.L. ”### Minovici” (f. 10 d.u.p.), a rezultat următoarele aspecte pe care instanţa le-a apreciat ca relevante cauzei: inculpatului i-au fost prelevate două probe de sânge, una la data de 01.09.2021, ora 01:25, rezultând o alcoolemie de 2,24 g ‰ şi a doua la data de 01.09.2021, ora 02:25, rezultând o alcoolemie de 2,01 g ‰.
Motivarea instanței:
Totodată, Curtea constată că soluţia de condamnare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă în cauză este una legală şi temeinică, prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., instanţa de fond valorificând suficient împrejurările reale de săvârşire a faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului (modalitatea de săvârşire a faptei, valoarea foarte mare a alcoolemiei, atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, antecedentele penale ale acestuia – care nu a suferit condamnări în ţară, însă a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă domestică în Regatul Spaniei), aplicându-i în speţă o sancţiune în măsură să asigure atât caracterul de exemplaritate necesar, dar şi reinserţia socială.
Curtea apreciază că nu se impune amânarea aplicării pedepsei, astfel cum inculpatul a solicitat, modalitatea concretă de săvârşire a faptei relevând o atingere semnificativă a valorii sociale apărate prin norma de incriminare prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, mai ales în condiţiile în care valoarea alcoolemiei depăşeşte în speţă de aproape trei ori pragul de la care fapta constituie infracţiune, iar inculpatul a acroşat două autoturisme parcate.
În plus, Curtea constată că, prin natura lor şi urmările pe care le pot produce, infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice sunt fapte a căror gravitate nu poate fi ignorată, mai ales în contextul în care încălcarea normelor de circulaţie rutieră poate avea consecinţe deosebit de grave, care să se repercuteze inclusiv asupra vieţii participanţilor la trafic. În mod particular, fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita de la care fapta constituie infracţiune, de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prezintă un pericol deosebit de ridicat atât pentru integritatea fizică a conducătorului auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi asupra celorlalte persoane.
De asemenea, la individualizarea pedepsei nu poate fi ignorat contextul general referitor la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice din ultima perioadă. Astfel, la nivelul Uniunii Europene, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost identificată ca fiind cea de a doua cauză generatoare de accidente rutiere fatale, după excesul de viteză, conform Programului de siguranţă rutieră ###, adoptat de Comisia Europeană la Bruxelles, la 20 iulie 2010 http://revistaprolege.ro/consideratii-in-legatura-cu-fenomenul-conducerii-unui-vehicul-sub-influenta-alcoolului-sau-a-altor-substante/. Şi la nivel naţional se înregistrează o creştere a numărului infracţiunilor comise în astfel de circumstanţe, România aflându-se pe primul loc la nivelul statelor Uniunii Europene în privinţa mortalităţii generate de evenimente rutiere. În mod evident, aceste consecinţe sunt cauzate de efectele consumului de alcool la volan şi de riscurile pe care le implică această stare, precum: scăderea capacităţii de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dificultatea de a îndeplini mai multe sarcini în acelaşi timp, dereglarea sau lipsa răspunsului la stimulii optici şi auditivi, scăderea activităţii sistemului nervos central, a concentrării, a atenţiei, a reflexelor şi a vitezei de execuţie a mişcărilor.
În pofida efectelor sus-indicate, aşa cum s-a arătat şi în concluziile „Studiului privind atitudinile în trafic ale conducătorilor auto” al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, cuprins în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră pentru perioada ###, s-a constatat şi existenţa unei percepţii eronate pe care şoferii o au asupra comportamentelor de risc în trafic, inclusiv subestimarea efectelor alcoolului asupra neurofiziologiei umane, indiferent de cantitatea ingerată.
În privinţa circumstanţelor favorabile invocate de către inculpat (împrejurarea că a săvârşit fapta pe fondul unui trafic rutier scăzut, că fapta nu a produs urmări grave, că a avut o atitudine sinceră), instanţa de apel constată că judecătorul fondului le-a valorificat suficient prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de lege.
- Hotărâre nr. 190/2022 din 02/03/2022 – s-a respins apelul inculpatului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 1 lună, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 3 ani)
Situația de fapt: La data de 11 ianuarie 2020, în jurul orei 11:40, inculpatul a condus autoturismul marca Skoda F____, având numărul de înmatriculare _________, pe DC 111, în localitatea Carapancea, judeţul G______, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, având o alcoolemie de 1,69 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, intrând cu autoturismul într-un cap de pod.
Motivarea instanței:
În acest sens, Curtea are în vedere gravitatea concretă a infracţiunii săvârşite, determinată de valoarea foarte mare a îmbibaţiei alcoolice (situată la un nivel reprezentând mai mult decât dublul limitei legale), împrejurările de comitere (prin conducerea unui autovehicul în localitate, pe timp de zi, la o oră cu trafic intens, după ce, anterior, până târziu în noapte, inculpatul consumase, conform propriei afirmaţii, o cantitate însemnată de alcool, şi anume aproximativ 2 litri de vin, punând astfel într-un mare pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, dar şi pe pasagerii aflaţi în autoturismul condus de acesta, care erau chiar tatăl şi fratele său) şi urmarea produsă (cauzarea unui accident, prin acroşarea pe traseu a unui cap de pod, pe fondul pierderii controlului asupra direcţiei de deplasare).
În raport cu aceste împrejurări şi cu starea de pericol generată pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, nu se justifică nici amânarea aplicării pedepsei, întrucât o astfel de soluţie nu asigură proporţionalitatea sancţiunii penale cu gravitatea concretă a infracţiunii (evidenţiată, îndeosebi, de valoarea mare a alcoolemiei), nu reflectă periculozitatea socială a inculpatului (care nu a ezitat să-şi conducă autoturismul, după ce consumase o cantitate însemnată de alcool, deşi putea să anticipeze riscul producerii unui accident prin care să pună în pericol viaţa semenilor, inclusiv a persoanelor transportate ca pasageri), nu oferă garanţii de îndreptare a acestuia (astfel încât să fie determinat la a nu mai repeta o astfel de conduită în viitor) şi nu asigură realizarea scopurilor de coerciţie, reeducare şi prevenţie.
Numai o pedeapsă suficient de drastică şi impunerea unei supravegheri stricte, pe durata suspendării executării sale, stabilită la un nivel mediu, cum a hotărât prima instanţă, pot constitui factori de inhibare a comportamentului infracţional de această natură, astfel încât inculpatul, pe de o parte, să îi înţeleagă gravitatea şi consecinţele, iar, pe de altă parte, să îl evite, fie şi prin prisma conştientizării riscului la care se expune în caz contrar.
Este de remarcat faptul că inculpatului nu i-a fost interzisă, ca pedeapsă complementară, potrivit art.66 alin.1 lit. i din Codul penal, cum s-ar fi impus, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, astfel că, per ansamblu, modul de sancţionare a infracţiunii săvârşite de acesta nu poate fi apreciat drept unul excesiv.
Absenţa unor abateri anterioare de la normele rutiere şi datele personale învederate de inculpat (inclusiv lipsa de antecedente penale) nu constituie situaţii meritorii, ce ar trebui recompensate, ci stări de normalitate, fiind de aşteptat ca un conducător auto responsabil să respecte întotdeauna regulile de circulaţie, fără vreo excepţie (cu atât mai puţin una atât de gravă precum cea a conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului) şi să se abţină în permanenţă de la încălcarea normelor edictate în această materie.
Conduita procesuală, într-adevăr sinceră şi cooperantă, a fost în mod evident inevitabilă, având în vedere modul de constatare a infracţiunii (după ce inculpatul a provocat un accident rutier, determinând intervenţia la faţa locului a organelor de poliţie) şi stabilirea, pe cale ştiinţifică, a valorii îmbibaţiei alcoolice în sânge, astfel că nu este suficientă, şi prin raportare la împrejurările faptice anterior evidenţiate, pentru a justifica un tratament sancţionator mai blând.
În speţă, nu există împrejurări relevante care să poată fi valorificate drept circumstanţe atenuante judiciare, conform art.75 alin.2 din Codul penal, întrucât numai producerea accidentului rutier şi intervenţia, din acest motiv, a organelor de poliţie l-au împiedicat pe inculpat să continue acţiunea de conducere a autovehiculului pe drumuri publice sub influenţa alcoolului, care putea produce şi alte consecinţe, chiar mai grave decât intrarea în coliziune cu un cap de pod.
- Hotărâre nr. 183/2022 din 28/02/2022 – s-a respins apelul formulat de inculpat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt: La data de 09.03.2020 (vineri), în jurul orei 20:00, inculpatul A____ A_____ A_____ a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare ______, pe ______4, Bucureşti având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (2,74 g/l alcool pur în sânge).
Motivarea instanței:
Sancţiunile au fost în mod just individualizate în raport de criteriile generale prev. de art.74 C.pen., respectiv pericolul social concret al faptei săvârşite, modalitatea de comitere, acesta conducând un autoturism în stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie foarte ridicată dar şi de elementele ce circumstanţiază persoana inculpatului, care între timp şi-a găsit un loc de muncă, nu are antecedente penale şi a recunoscut fapta în faţa instanţei de fond.
Curtea apreciază că nu se justifică amânarea aplicării pedepsei inculpatului, având în vedere alcoolemia foarte ridicată şi mai ales atitudinea acestuia din seara în care a fost depistat de organele de poliție. În momentul în care i s-a adus la cunoștință că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, inculpatul a devenit agresiv fizic şi verbal, a adus injurii lucrătorilor de poliţie şi a încercat să urce în maşină pentru a pleca. A fost nevoie ca polițiștii să folosească spray iritant lacrimogen şi să-l imobilizeze prin încătuşare.
- Hotărâre nr. 198/2022 din 28/02/2022 – s-a respins apelul parchetului formulat împotriva unei sentinţe princ are s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale de 5000 lei (200 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 25 lei).
Situația de fapt pe scurt: în data de 14.12.2017 (joi), în jurul orei 03:00, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe _______________, sector 6, autoturismul marca „Renault Megane” cu nr. de înmatriculare _________, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,83 g /l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Curtea, reevaluând ansamblul circumstanţelor reale de săvârşire a faptei şi al circumstanţelor personale ale inculpatului, astfel cum aceste criterii sunt prevăzute în art. 74 alin. 1 lit. a – g şi alin. 2 C.pen., evidenţiază următoarele.
Referitor la circumstanţele reale de săvârşire a faptei, Curtea remarcă împrejurarea că, într-adevăr, fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social abstract / potenţial ridicat, mai ales din perspectiva posibilelor consecinţe, uneori dramatice, care se pot produce în astfel de circumstanţe, respectiv, decesul / vătămarea integrităţii fizice şi psihice a celorlalţi participanţi la trafic.
Cu toate acestea, Curtea subliniază că, prin fapta săvârşită, inculpatul a relevat un grad de pericol social concret mediu, dedus de către instanţa de control judiciar din coroborarea următoarelor aspecte : lipsa vreunei consecinţe privite în materialitatea sa, în sensul inexistenţei vreunui accident rutier; ora la care a condus inculpatul, 03.00, când traficul nu era intens.
Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului, din fişa de cazier judiciar (aflată la fila 12 din dosarul Judecătoriei), rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
De asemenea, Curtea mai reţine că inculpatul este pe deplin integrat în societate, este absolvent de studii superioare cu diplomă de licenţă (Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice din cadul Universităţii Politehnica Bucureşti), este de profesie inginer şi obţine venituri în mod licit, în baza contractului individual de muncă nr. 102/19.08.2021, încheiat, pe perioadă nedeterminată, cu S.C. Metalplast Prodinvest S.R.L., în prezent având un salariu lunar net de 4.500 de lei, aspecte deduse din înscrisurile în circumstanţiere administrate în etapa cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel (aflate la filele 19-27 din dosarul Judecătoriei şi la filele 20-22 din prezentul dosar).
Totodată, Curtea constată că, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a adoptat o atitudine procesuală constantă de recunoaştere a săvârşirii faptei, prezentându-se la termenele de judecată.
Aşadar, evaluând în mod coroborat ansamblul aspectelor anterior evidenţiate, Curtea apreciază, că, pe de o parte, fapta săvârşită nu relevă un grad ridicat de pericol social concret, iar pe de altă parte, inculpatul are un nivel de instruire şcolară şi o experienţă de viaţă în măsură a-i permite să conştientizeze potenţialul vătămător al conduitei sale în trafic, iar pe viitor să adopte un comportament corespunzător normelor juridice ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.
În acelaşi timp, Curtea evidenţiază perioada de timp semnificativă scursă de la data săvârşirii faptei (14.12.2017), şi anume, 4 ani şi două luni, perioadă care, în opinia instanţei de control judiciar, pe de o parte, este de natură să diminueze rezonanţa socială a faptei săvârşite, iar pe de altă parte, a reprezentat pentru inculpat un factor inhibitor major, din moment ce în toată această perioadă de timp inculpatul nu a mai condus autovehicule, ceea ce reprezintă per se o „sancţiune anticipată” care se adaugă astfel sancţiunii amenzii penale aplicate de către instanţa de fond.
Totodată, Curtea remarcă şi faptul că, potrivit art. 111 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, în perioada cuprinsă între data săvârşirii infracţiunii (14.12.2017) şi data pronunţării prezentei decizii – respectiv, un interval de timp de 4 ani şi două luni – dreptul inculpatului de a conduce pe drumurile publice a fost suspendat. Apoi, conform art. 114 alin. 1 lit. b şi art. 116 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, în perioada cuprinsă între data pronunţării prezentei decizii şi data la care va expira durata de 6 luni calculată de la data executării de către inculpat a pedepsei amenzii penale (prin plata acesteia), permisul de conducere al inculpatului va fi anulat. Abia după expirarea acestei perioade inculpatul se va putea prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere.
- Hotărâre nr. 200/2022 din 28/02/2022 – s-a respins apelul inculpatului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani)
Situația de fapt pe scurt: în ziua de 8 iulie 2018 (duminică), orele 23.25, a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare _________ pe DN21, în interiorul localităţii Slobozia, jud. Ialomiţa, având o alcoolemie teoretică de 2,51 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Referitor la circumstanţele reale de săvârşire a faptei, Curtea remarcă faptul că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie foarte mare de alcool în sânge, a cărei valoare a depăşit cu mult dublul limitei maxime admise de lege (2,51 g‰), iar la momentul constatării infracţiunii, inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă faţă de poliţiştii care l-au oprit în trafic – aspect ce reiese din înregistrările video surprinse de camerele montate pe maşina poliţiei – relevând, aşadar, un pericol social concret de nivel mediu; în acest context, Curtea constată că numai datorită unei pure întâmplări fapta inculpatului nu a avut urmări mai grave.
Totodată, referitor la circumstanţele personale ale inculpatului, din fişa de cazier judiciar a acestuia (aflată la fila 9 din dosarul Judecătoriei), rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aspect valorificat deja de către prima instanţă prin sentinţa penală apelată la momentul stabilirii atât a felului şi cuantumului pedepsei, cât şi a modalităţii de executare a pedepsei şi confirmat de către instanţa de control judiciar, astfel încât nu pot fi reevaluate în sensul solicitat de apelantul-inculpat prin prezenta cale de atac.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că situaţia personală a apelantului-inculpat – în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă şi are un copil minor în întreţinere – nu reprezintă un motiv temeinic de natură a putea forma convingerea instanţei de control judiciar în sensul aplicării pedepsei alternative a amenzii penale.
În acest context, Curtea reiterează gradul de pericol social al faptei care, în raport de circumstanţele de fapt ale cauzei, prevalează faţă de situaţia personală favorabilă a apelantului-inculpat.
În consecinţă, Curtea apreciază că, deşi în mod formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune pedeapsa alternativă a amenzii penale, totuşi, în concret nu se justifică stabilirea unor astfel de măsuri alternative de individualizare a pedepsei pentru fapta comisă de către inculpat, în raport inclusiv de consecinţele nefaste care s-ar fi putut produce, ţinând seama de faptul că numai datorită hazardului nu au existat urmăriri concrete – aspecte relevante cu atât mai mult cu cât infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat de către prima instanţă este o una de pericol, iar nu de rezultat, ceea ce înseamnă că, pentru existenţa sa, nu este necesară producerea unui rezultat privit în materialitatea sa.
Curtea evidenţiază şi faptul că, în cazul în care ar fi condamnat la pedeapsa amenzii penale, conform art. 116 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., inculpatul s-ar putea prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere după trecerea unui termen de 6 luni de la data executării pedepsei amenzii, pe când, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, art. 116 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. prevede că inculpatul se va putea prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis după trecerea unui termen de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Rezultă, aşadar, că, în ipoteza condamnării la pedeapsa amenzii penale, situaţia apelantului-inculpat, analizată din perspectiva posibilităţii exercitării din nou a dreptului de a conduce, este mai favorabilă în raport de situaţia existentă, a condamnării la pedeapsa închisorii (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere).
Or, reiterând aspectul vizând gradul de pericol social concret ridicat prezentat de inculpat, Curtea apreciază că, în cauză, se impune ca inculpatul să nu conducă vehicule pentru o perioadă de timp în măsură să reflecte gravitatea faptei şi, în acelaşi timp, să garanteze îndeplinirea scopului, cu precădere, punitiv al acestei sancţiuni adiacente aplicate inculpatului prin prisma specificului infracţiunii pe care a săvârşit-o.
- Hotărâre nr. 163/2022 din 23/02/2022 – în apelul parchetului s-a menţinut pedeapsa amenzii în cuantum de 6000 lei (200 zile-amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 25 lei).
Situația de fapt pe scurt: în data de 23.05.2020, orele 20:15 – a condus autoturismul marca VW B___ cu numărul de înmatriculare _____________ pe __________________________ mun. Urziceni, judeţul Ialomiţa, având o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g ‰ (1,56 g ‰ la orele 20:50; 1,39 g ‰ la orele 21:50; o alcoolemie teoretică de 1,66 g ‰)
Motivarea instanței:
În ceea ce priveşte modul în care a fost individualizată modalitatea de executare a pedepsei applicate inculpatului, Curtea consideră că modalitatea de executare a pedepsei în cazul inculpatului, raportat la pericolul social pe care prezinta persoana inculpatului, trebuie să fie una blandă. Curtea reţine că fapta săvârşită de inculpat prezintă pericol social ridicat, întrucât alcoolul diminuează puterea de discernământ, capacitatea de concentrare şi atenţia conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacţie, acuitatea văzului, iar numărul erorilor în conducerea autovehiculelor şi al încălcărilor de lege creşte în raport direct proporţional cu cantitatea de alcool ingerată.
În concret, Curtea are în vedere alcoolemia foarte ridicată a inculpatului, aspect care ilustrează comportamentul iresponsabil al acestuia în calitate de participant la traficul rutier, aflându-se într-o stare ce îl făcea în mod evident inapt a conduce în condiţii de siguranţă un autoturism, însă are în vedere vârsta inculpatului, posibilităţile de reintegrare în societate, de conştientizare a caracterului grav al faptei comise.
Astfel, din perspectiva circumstanţelor reale ale faptei săvârşite, văzând şi persoana inculpatului, Curtea apreciază că se justifică aplicare unei pedepse orientate către minim, pericolul social abstract şi concret al faptei fiind unul mediu.
Raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar, Curtea constatând că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală. La momentul săvârşirii infracţiunii, inculpatul avea vârsta de 28 de ani. De asemenea, inculpatul este o persoană integrată în societate, este cetăţean român şi se află într-o relaţie de concubinaj cu numita D_______ F_________ căreia îi oferă sprijin raportat la afecţiunile medicale de care suferă.
Referitor la conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, se retine că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptei, colaborând cu organele de urmărire penală.
- Hotărâre nr. 158/2022 din 21/02/2022 – s-a respins apelul parchetului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 10 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt pe scurt: la data de 01.05.2020, în jurul orelor 16:30, a condus pe drumurile publice (DN6, în localitatea Mihăileşti, judeţul G______) autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare ______, avȃnd o îmbibaţie alcoolică de 2,95 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
În coordonatele de analiză astfel determinate, relativ la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea reţine că fapta din prezenta cauză prezintă o gravitate moderată întrucât inculpatul a condus autoturismul pe un drum public (DN6), în timpul zilei, în condiţii de trafic intens, fiind oprit de către organele de poliţie. Curtea are în vedere şi faptul că accidentele de circulaţie soldate sau nu cu victime ca urmare a conducerii sub influenţa alcoolului devin o realitate tot mai frecventă, însă, cu toate acestea, şoferii tratează cu superficialitate normele de circulaţie şi obligaţiile legale pe care le au în cazul producerii unor evenimente rutiere.
Aşadar, inculpatul a comis o infracţiune cu grad mediu de pericol social, conducând pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică de un nivel ridicat (aproximativ 2,95 g/l alcool pur în sânge), în doctrina medicală arătându-se că alcoolemia peste 2,5 g ‰ alcool pur în sânge reprezintă beţia gravă sau faza comatoasă caracterizată prin somn profund şi lipsa reflectivităţii, aspecte de natură să afecteze serios capacitatea inculpatului de a conduce un autoturism, punând în pericol grav viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a participanţilor la traficul rutier (numai hazardul făcând posibilă evitarea unor consecinţe grave ce ar fi putut rezulta din acţiunile ilicite ale inculpatului).
Referitor la criteriul naturii şi a frecvenţei infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, Curtea urmează a avea în vedere faptul că, potrivit fişei de cazier judiciar (fila 6, dosar fond), inculpatul A__ A____ se află la primul conflict cu legea penală.
În ceea ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, Curtea reţine că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, a cooperat cu organele penale, recunoscând şi descriind săvârşirea faptei în modalitatea reţinută de organele de urmărire penală, atitudine procesuală menţinută şi în cursul judecăţii.
Sub aspectul circumstanţelor personale, Curtea reţine că inculpatul este în vârstă de 59 ani, absolvent de 10 clase, desfăşoară muncă remunerată în baza unui contract, este o persoană integrată în societate, astfel cum a rezultat din caracterizarea depusă la dosarul de fond. În acest sens, Curtea constată că nu există circumstanţe personale deosebite care să justifice aplicarea unei sancţiuni penale mai blânde faţă de inculpat.
- Hotărâre nr. 166/2022 din 17/02/2022 – s-a admis apelul inculpatului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei, şi s-a dispus stabilirea pedepei închisorii de 1 an, cu amânarea aplicării pedepsei, fără a se stabili vreo obligaţie dintre cele prevăzute de art. 85 alin. 2 C. pen.
Situația de fapt pe scurt: la data de 06.12.2020, la ora 19:33, inculpatul M____ M_____ a condus autoturismul marca Dacia L____ cu nr. de înmatriculare _________ pe Splaiul Unirii, sector 4, având o îmbibaţie alcoolică de 1.82 g ‰ la ora 20:25, respectiv 1.67 g ‰ la ora 21:25.
Motivarea instanței:
Analizând modalitatea în care instanţa a individualizat pedeapsa, Curtea reţine că inculpatul circula la un moment când condiţiile concrete de trafic nu erau unele care să indice riscuri deosebite, din examenul clinic efectuat de medici rezultă că parametrii care afectează viteza de reacţie şi puterea de concentrare ale inculpatului nu atestau un grad mare de afectare, acesta fiind orientat spaţio temporal, vorbirea era coerentă, nu prezenta tulburări emoţional instinctuale sau de echilibru iar reflexele de acomodare convergenţă erau prezente.
Curtea apreciază, pe de altă parte, şi conduita inculpatului la momentul săvârşirii faptei, respectiv acesta a respectat indicaţiile şi semnalele organelor de poliţie, fiind oprit la un control de rutină, nu urmare a implicării într-un incident, după cum şi poziţia constantă de recunoaştere a faptei. Referitor la conduita procesuală, notează că acesta s-a prezentat la toate termenele de judecată, a solicitat procedura simplificată, nu a încercat tergiversarea judecăţii cauzei, prezentându-se şi în faţa instanţei de apel, dosarul fiind soluţionat la primul termen.
Reţinând aceste circumstanţe, precum şi vârsta inculpatului, lipsa de antecedente penale dar şi contravenţionale, apreciază că incidentul a fost unul izolat şi nu îl caracterizează pe inculpat.
- Hotărâre nr. 135/2022 din 17/02/2022 – s-a admis apelul parchetului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a stabilit pedeapsa închisorii de 1 an şi s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, dispunându-se după rejudecare condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt pe scurt: la data de 06.09.2020, în jurul orelor 00:01, inculpatul A____ A________ A______ a condus autoturismul marca Skoda F____ cu nr. de înmatriculare _________, pe DJ 506, iar la intersecţia cu DJ 506B, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe partea carosabilă şi a s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod, în urma impactului rezultând vătămarea conducătorului auto şi a numiţilor M____ C______ M______ şi M_____ Ş_____ M____, ambii pasageri ai autoturismului implicat în accident, stabilindu-se totodată că inculpatul se afla sub influenţa alcoolului(proba 1 conţine 1,29 g ‰ alcool, proba 2 conţine 1,23 g ‰ alcool, buletin de analiză nr. A12-_____________, emis de SML Teleorman, la data de 07.09.2020).
Motivarea instanței:
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, lipsa antecedenţei penale, la care a făcut referire instanţa de fond, reflectă o stare de normalitate a situaţiei juridice a fiecărei persoane, neavând aptitudinea de a putea constitui un real criteriu de raportare în procesul de individualizare a executării pedepsei.
În consecinţă, faţă de modalitatea şi împrejurările comiterii infracţiunii prev. de art. 336 alin.1 C.pen. respectiv conducerea de către inculpatul A____ A________ A______ a unui autovehicul pe drumurile publice, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (1,29 ‰ alcool proba 1 şi 1,23 ‰ alcool proba 2), acesta a pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, inclusiv a martorilor M____ C______ M______ şi M_____ M____ Ş_____, astfel cum rezultă din actele dosarului.
- Hotărâre nr. 135/2022 din 14/02/2022 – s-a respins apelul parchetului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a stabilit pedeapsa închisorii de 11 luni şi s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără a se stabili vreuna dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. 2 C. pen.
Situația de fapt pe scurt: la data de 23.06.2019, în jurul orelor 17:00, a condus autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare _________, pe VO 6F, pe raza ________________________, având în sânge o alcoolemie peste limita legală (proba I contine 2,19 g/l alcool pur în sânge), astfel cum a rezultat din buletinul de analiză toxicologică nr.Al ______________ din 24.06.2019, emis de S.M.L. Teleorman.
Motivarea instanței:
Astfel, referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate intimatului-inculpat, Curtea constată că instanţa fondului în mod judicios a dispus amânarea aplicării pedepsei. În această privinţă, Curtea are în vedere că fapta concretă dedusă judecăţii nu relevă o gravitate sporită, a trecut un termen rezonabil de la data comiterii faptei şi până la data sesizării instanţei de judecată.
Din această perspectivă, în acord cu instanţa de fond, Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse în modalitatea amânării aplicării pedepsei închisorii este suficientă pentru reeducarea inculpatului, sens în care se are în vedere că inculpatul este o persoană integrată social, nu are antecedente penale, iar alcoolemia de 2,19 g/l alcool pur în sânge, nu reprezintă premise ca în viitor să repete activitatea infracţională, existând premisele ca, actualmente, infracţiunea săvârşită să reprezinte un incident izolat, iar amânarea aplicării pedepsei, corelativ cu obligaţiile impuse de instanţă, în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, să contribuie la mai bună integrare socială a acestuia.
- Hotărâre nr. 117/2022 din 09/02/2022 – s-a respins apelul inculpatului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt pe scurt: în actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 10.04.2020 (Vineri), în jurul orei 17:00, inculpatul A______ A____ a condus autovehiculul marca Kia Sorento, cu numărul de înmatriculare ________ pe DJ 503 din ________, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge (rezultatul primei recoltări efectuată la ora 17:45 a fost de 1,43 g‰ alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă, luată la un interval de o oră de prima, s-a stabilit o îmbibaţie de 1,25 g‰ alcool pur în sânge).
Motivarea instanței:
Cu privire la modalitatea de individualizare a cuantumului pedepsei aplicate, Curtea constată faptul că, în condiţiile în care inculpatul nu a parcurs procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii şi nici nu a produs dovezi cu privire la alte eventuale circumstanţe atenuante, pedeapsa aplicată- de 1 an- este just individualizată.
Astfel, în condiţiile în care prima instanţă a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul legal, au fost aplicate corect dispoziţiile art. 74 alin. 1 noul cod penal, prin această pedeapsă dându-se eficienţă atât împrejurărilor favorabile inculpatului (vârstă, absenţa implicării inculpatului într-un eveniment rutier, împrejurarea că inculpatul- conform cazierului auto- are în general o conduită corespunzătoare în trafic), cât şi celor nefavorabile (atitudinea procesuală nesinceră şi necooperantă, acuzaţiile nefondate aduse organelor de urmărire penală în efortul de a fi exonerat de răspundere penală).
Prin urmare, cuantumul acestei pedepse este de natură să asigure un just echilibru între gravitatea infracţiunii comise, circumstanţele nefavorabile şi cele favorabile inculpatului.
- Hotărâre nr. 91/2022 din 01/02/2022 – s-a admis apelul parchetului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a stabilit pedeapsa închisorii de 1 an şi s-a dispus amânarea aplicării pedepsei şi s-a dispus condamnarea la pedeapsa amenzii de 7500 lei (150 zile amendă penală x 50 lei valoarea unei zile emendă).
Situația de fapt: în data de 23.07.2018, în jurul orelor 15, a condus pe DN 2, având o îmbibaţie alcoolică de 2,15 g/l alcool pur în sânge şi a produs un accident rutier cu pagube materiale şi vătămarea corporală a unei persoane.
Motivarea instanței:
În raport de situaţia de fapt, modul de săvârşire al infracţiunii, gradul de imbibaţie alcoolică al inculpatului, Curtea consideră că sancţiunea aplicată de prima instanţă este nejustificat de blândă, având în vedere că inculpatul a parcurs o distanţă mare, de ordinul sutelor de km pe ruta B_______-Afumaţi, pe un drum public intens circulat, recunoscut prin multitudinea de accidente de circulaţie şi având o îmbibaţie alcoolică în sânge extrem de ridicată, astfel încât fapta inculpatului prezintă un grad de pericol public, cel puţin de nivel mediu.
Se impune observaţia că faţă de curba descendentă a alcoolemiei, în momentul plecării în cursa, inculpatul avea o alcoolemie peste valoarea teoretică de 2,32 g/l alcool pur în sânge.
Este adevărat că în favoarea inculpatului pledează împrejurarea că a avut o manieră de condus prin care a deţinut permanent controlul volanului şi că nu are nicio culpă în producerea accidentului de circulaţie în care a fost implicat.
În egală măsură, datorită duratei îndelungate a procesului (circa 3 ani de la data comiterii faptei), neimputabilă inculpatului, acesta nu şi-a mai exercitat, dreptul de a conduce din data de 23.07.2018.
Însumând aceste circumstanţe şi împrejurări şi datele privitoare la persoana inculpatului, Curtea apreciază că pedeapsa justă este aceea a amenzii penale, într-un cuantum cel puţin de nivel mediu.
O astfel de pedeapsă, ar avea, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, un rol educativ şi preventiv mai adecvat, întrucât s-ar repercuta asupra patrimoniului inculpatului.
În plus, pedeapsa amenzii penale este mai aptă să îl facă pe inculpat să înţeleagă gravitatea faptei sale şi să-şi corijeze atitudinea pe viitor, efectele pedepsei rămânând mai pregnant în memoria inculpatului.
Un alt efect al condamnării la pedeapsa amenzii penale este acela al anulării dreptului de a conduce inculpatului, cu posibilitatea obţinerii permisului de conducere, la 6 luni de la plata integrală a amenzii penale.
Procedura şi examenul de obţinere a permisului de conducere vor avea scopul de a-l obliga pe inculpat să-şi reînsuşească normele care reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice şi să aprecieze cu mai multă răspundere faptul că a redobândit dreptul de a conduce autovehicule.
- Hotărâre nr. 70/2022 din 27/01/2022 – s-a admis apelul inculpatului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii de 6000 lei (la 200 zile amendă penală, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la 30 lei) și s-a redus amenda de la 6000 lei la 1.500 lei (150 zile amendă înmulţite cu suma de 10 lei, corespunzătoare unei zile amendă).
Situația de fapt pe scurt: la data de 11.05.2019 ora 22,20, a condus autoturismul marca Peugeot, cu număr de înmatriculare ________, pe _______________C______, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,51 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei principale, Curtea se raportează la criteriile prevăzute de art. 74 alin. 1 Cod penal, respectiv, gravitatea infracţiunii (printr-o contribuţie de autor a inculpatului la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa), împrejurările şi modalităţile de comitere (conducerea unui vehicul pe drumurile publice, după prealabila ingerare a unei cantităţi semnificative de alcool, în raport de valoarea ridicată a alcoolemiei, 1,51 gr ‰ alcool pur în sânge-proba I şi 1,35 gr ‰ alcool pur în sânge, dar şi rezultatele examenului clinic la care a fost supus, pe o arteră intens circulată, _________________________________, din direcţia A2 către judeţul Călăraşi, însă la o oră la care traficul este mai redus, respectiv ora 22:20), consecinţele produse sau care s-ar fi putut produce (producerea unei stări de pericol pentru pietoni, dar şi pentru ceilalţi conducători auto, inculpatul nefiind implicat în accidente rutiere soldate cu pagube materiale sau atingeri aduse integrităţii corporale, totodată, oprind la semnalul lucrătorilor de poliţie, comportamentul adoptat fiind corespunzător dispoziţiilor legale în materie), dar şi conduita procesuală (caracterizată prin colaborarea cu organele judiciare penale şi recunoaşterea constantă a săvârşirii faptei imputate), antecedentele penale (necunoscut cu antecedente penale – fila nr.11, d.i.) şi datele personale (inculpatul este o persoană matură, în vârstă de 44 ani, 9 clase, are în întreţinere 2 copii minori şi desfăşoară activităţi aducătoare de venituri, fiind angajat ca vopsitor la S.C DRIFT SERV S.R.L).
Aceste criterii, alături de cele prevăzute de art. 61 alin. 3 Cod penal, respectiv, situaţia materială a condamnatului şi obligaţiile legale faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa (deşi veniturile salariale nu sunt evidenţiate în cuprinsul adeverinţei eliberate inculpatului de către angajator, fila 22, d.i., acestea nu pot fi semnificative din funcţia de vopsitor auto, pentru ca în declaraţia dată, inculpatul să facă referiri la suma aproximativă de 2.700 lei) fac ca pedeapsa de 6.000 lei (200 zile amendă înmulţite cu suma de 30 lei corespunzătoare unei zile amendă), stabilită în sarcina acestuia, să fie mare şi disproporţionată, impunându-se reducerea acesteia, prin orientarea spre minimul special prevăzut de lege.
- Hotărâre nr. 44/2022 din 18/01/2022 – s-a respins apelul parchetului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare și s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără stabilirea vreunei obligații dintre cele prevăzute de art. 85 alin. 2 C. pen.
Situația de fapt pe scurt: la data de 12.10.2018, inculpatul B___B_____, în jurul orei 04:22, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare _________ pe _______, sector 3, având o îmbibație alcoolică de 1,71 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Se observă astfel că prin stabilirea unei pedepse de 8 luni de închisoare, instanţa de fond s-a orientat în mod just la o pedeapsă la limita minimă, dat fiind circumstanţele reale de săvârşire a infracţiunii (nivelul alcoolemiei, locul unde a fost condus autoturismul, momentul, faptul că nu s-a produs nici un accident de circulaţie), dar şi cele personale (vârsta, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale).
În ceea ce priveşte amânarea aplicării pedepsei, instanţa de apel nu va da curs solicitării parchetului de reindividualizare a acesteia sub acest aspect, dat fiind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C.p. nu numai cu privire la pedeapsa stabilită şi cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat şi că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar şi cele privitoare la posibilităţile de îndreptare ale inculpatului, având în vedere că inculpatul are 53 ani şi, deşi este posesor de permis de conducere de foarte mulţi ani, este la prima abatere de acest fel, Curtea având certitudinea că fapta săvârşită este un episod singular în biografia acestuia, neimpunându-se condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea, chiar dacă executarea acesteia ar fi suspendată sub supraveghere.
Se constată că inculpatul a avut, încă de la momentul depistării sale în trafic, o atitudine cooperantă, nu s-a sustras de la cercetări, a recunoscut fapta, a achitat contravaloarea expertizei medico-legale şi s-a prezentat la fiecare solicitare organelor judiciare, netergiversând cercetarea penală în nicio modalitate.
- Hotărâre nr. 57/2022 din 18/01/2022 – s-a admis apelul inculpatului formulat împotriva unei sentințe prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani) și s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 12.000 RON amendă, determinată prin înmulţirea a 200 zile-amendă cu suma de 60 RON corespunzătoare unei zile-amendă.
Situația de fapt pe scurt: la data de 02.11.2019, în jurul orei 15:55, inculpatul A_____ A________ a condus autoturismul marca Hyundai Matrix, cu numărul de înmatriculare _________, pe _______ raza localităţii Vedea, judeţul G______, având o îmbibaţie alcoolică de 1,54 g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Fapta prezintă un grad de pericol social mediu, întrucât a fost, in abstract, de natură să pună în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, inculpatul conducând autovehiculul marca Hyundai Matrix, cu numărul de înmatriculare _________, in data de 02.11.2019, în jurul orei 15:55, pe _________ raza localităţii Vedea, judeţul G______ având o alcoolemie teoretică de 1, 54 respectiv, 1,31 g/l alcool pur în sânge, prin săvârşirea faptei nefiind produs niciun accident de circulaţie sau vreun alt eveniment rutier. Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că inculpatul nu a acţionat cu un scop sau un mobil individualizat, consideram că gradul de pericol concret al infracţiunii comise este unul mediu.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, se retine ca acesta este în vârstă de 64 de ani, are o familie organizată, realizează venituri în muncă, este o persoana instruita, integrata social, iar pe parcursul desfăşurării procesului penal a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei.
Prin prisma acestor criterii, apreciem că aplicarea inculpatului a pedepsei alternative a amenzii, iar nu a pedepsei închisorii, constituie alegerea justă în vederea atingerii scopului de prevenţie generală şi specială, precum şi de reeducare al pedepselor.
În acest context, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei amenzii, consideram că, raportat la datele particulare ale speţei şi persoana inculpatului, stabilirea unei pedepse proporţionale cu gravitatea faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe justifică orientarea numărului de zile-amendă spre mediu, în considerarea limitelor prev. de art. 61 alin. 4 lit. c C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Curtea, punând în balanţă ansamblul acestor considerente, prin prisma dispoziţiilor legale invocate anterior, cat si a faptului ca a fost reconsiderata practica judiciară întrucât legiuitorul prin adăugarea posibilităţii aplicării amenzii în cadrul art. 336 alin.1 C.p. a intenţionat să sublinieze utilitatea sporită a amenzii penale în cazul săvârşirii unei astfel de infracţiuni, apreciaza că în cauză se impune aplicarea pedepsei amenzii penale faţă de inculpat, în cuantum de 200 zile-amendă, in suma corespunzatoare de 60 lei/zi aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv şi punitiv al sancţiunii. (Curtea de Apel Oradea, Decizia penală 136/2016, Curtea de Apel Bucuresti, Decizia penala 938/A/02.07.2019 )
In raport de cele prezentate consideram că pedeapsa amenzii penale, executorie, este mult mai eficientă pentru majoritatea membrilor societăţii decât o pedeapsa cu închisoarea a cărei executare este suspendată, sau amânarea aplicării pedepsei.
- Hotărâre nr. 50/2022 din 17/01/2022 – s-a respins apelul inculpatului formulat împotriva unei sentințe prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea executării pedepsei sun supraveghere (termen de încercare 2 ani).
Situația de fapt pe scurt: la data de 05.02.2020 (miercuri), în jurul orelor 08:00, inculpatul A_____ A____ A____ a condus pe traseul ___________ „Audi A6” cu număr de înmatriculare _________ având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,67g/l alcool pur în sânge.
Motivarea instanței:
Critica apărării, în sensul amânării aplicării pedepsei, conform art. 83 C.pen. este nefondată, având în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite, în condiţiile în care inculpatul A_____ A____ A______, în data de 5.02.2020, orele 8:00 a avut o îmbibaţie alcoolică de 2,67 gr/l alcool pur în sânge în timp ce a condus autoturismul marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare _________ pe drumurile publice.
Faptul că inculpatul A_____ A____ A______ a recunoscut infracţiunea prev. de art. 336 alin.1 C.pen., săvârşită în data de 5.02.2020, şi că nu are antecedente penale, nu constituie motive temeinice de amânare a aplicării pedepsei, atâta timp cât nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 83 lit .d C.pen.
- Hotărâre nr. 26/2022 din 12/01/2022 – s-a admis apelul inculpatului formulat împotriva unei sentințe prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 3 ani). S-a redus pedeapsa la 1 an închisoare, menținându-se celelalte dispoziții.
Situația de fapt pe scurt: În data de 30.06.2019, în jurul orei 02:49, inculpata A______ A______-L_______, a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare _________, proprietate personală, pe calea Văcăreşti, Bucureşti, sector 4, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (2,66 g/l alcool pur în sânge).
Motivarea instanței:
În coordonatele de analiză astfel determinate, relativ la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea reţine că faptele din prezenta cauză prezintă o gravitate moderată întrucât inculpata a condus autoturismul pe un drum public, în timpul nopţii, la ora 02.49 , în condiţii de trafic redus, fiind oprită de către organele de poliţie.
Referitor la criteriul naturii şi a frecvenţei infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, Curtea urmează a avea în vedere faptul că, potrivit fişei de cazier judiciar, inculpata A______ A______ A_______ se află la primul conflict cu legea penală.
În ceea ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, Curtea reţine că inculpata a avut o atitudine sinceră şi a solicitat instanţei de judecată aplicarea procedurii abreviate în cazul recunoaşterii învinuirii.
Sub aspectul circumstanţelor personale, Curtea reţine că inculpata este în vârstă de 35 de ani şi este necăsătorită.
În contextul celor expuse, Curtea consideră că se impune redozarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei. Astfel, stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare care ţine seama şi de circumstanţele personale ale inculpatei, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanţă şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatei, este suficientă pentru reeducarea inculpatei şi pentru atingerea scopului pedepsei.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatei, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art.6 pct.6 din OUG nr.195/2002, pe o perioadă de 2 ani, Curtea apreciază că aceasta a fost în mod judicios aplicată de către instanţa de fond, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii, precum şi luând în considerare persoana inculpatei, aspecte din care rezultă că se impune ca inculpata să nu mai poată exercita acest drept pentru o perioadă de timp limitată.
În continuare, referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatei, Curtea constată că instanţa fondului în mod judicios a dispus condamnarea inculpatei, corelativ suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Astfel, în acord cu instanţa de fond, Curtea apreciază că, în raport de circumstanţele concrete de săvârşire a faptei, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât o atare soluţie are ca premisă o gravitate redusă a faptelor, apreciată în raport de mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care fapta a fost comisă, urmările produse, persoana şi atitudinea inculpatului, respectiv eforturile depuse de îndreptare a rezultatelor.
Or, având în vedere, pe de o parte, faptul că infracţiunile la regimul circulaţiei sunt de pericol, sancţiunea intervenind fără a fi necesar a se produce şi un rezultat, acestea fiind totodată şi infracţiuni obstacol, incriminarea având rolul de a preîntâmpina alte urmări socialmente periculoase, iar, pe de altă parte, valoarea ridicată a alcoolemiei, Curtea apreciază că în cauză fapta dedusă judecăţii nu este de o gravitate redusă.
Într-adevăr, inculpata se bucură de circumstanţe personale pozitive, iar aceasta a adoptat o atitudine de recunoaştere şi regret, însă, în acord cu instanţa de fond, Curtea apreciază că persoana inculpatei şi conduita procesuală reprezintă doar unul dintre criteriile avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate, iar în cauza de faţă, se apreciază că fapta este suficient de gravă şi implică sancţionarea pe măsură, neregăsind împrejurări care pot fi reţinute ca circumstanţe care să determine o altă sancţiune.
Dacă ceva de spus, te rog nu ezita să lași un comentariu. Mai jos găsești formularul corespunzător. Îți mulțumesc!