Are prioritate revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei ori suspendării executării pedepsei sub supraveghere? Este obligatorie aplicarea unei pedepse cu executare efectivă?

Situația premisă:

O persoană are în antecedente următoarele:

• o condamnare la pedeapsa închisorii de 8 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (termen de încercare 2 ani), dispusă printr-o hotărâre rămasă definitivă la data de 01.05.2023 (data faptei 01.01.2022)
• o amânare a aplicării unei pedepse de 4 luni închisoare (termen de încercare 2 ani), dispusă printr-o hotărâre definitivă la data de 01.03.2023 (data faptei 01.03.2022)

Ulterior, la data de 01.10.2023, în atât în termenul de încercare al amânării, cât și în termenul de încercare al suspendării, săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, instanța dispunând pentru aceasta condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an.

Analizând această speță, vom constata că sunt îndeplinite atât condițiile anulării amânării și suspendării (cele două infracțiuni anterioare sunt concurente), cât și condițiile revocării (cea de-a treia infracțiune a fost săvârșită în ambele termene de încercare). Ce va face instanța?

Are prioritate anularea sau revocarea amânării aplicării pedepsei, respectiv suspendării executării pedepsei sub supraveghere?

În doctrină și jurisprudență s-a statuat că în situația dată are prioritate anularea amânării aplicării pedepsei, respectiv a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 42/2008 (RIL), care este pe deplin aplicabilă în această problemă de drept, ,,…anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie un remediu procesual având ca scop desfiinţarea dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esenţial, fiind impusă de necesitatea ca soluţia să fie conformă cu realitatea obiectivă şi să se înlăture o situaţie contrară adevărului, ce nu îşi găseşte justificare cât timp există o perseverenţă a inculpatului de a săvârşi fapte penale….

Trebuie observat deci că măsura anulării duce la înlăturarea suspendării executării pedepsei, ca şi cum această măsură nici nu ar fi fost pronunţată, făcând astfel să nu se poată revoca ceea ce nu mai exista la data săvârşirii infracţiunii ulterioare.

Anularea intervine astfel datorită unei cauze anterioare, preexistentă acordării suspendării condiţionate şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, şi sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.”

În consecință, existența unei cauze de anulare va avea întotdeauna prioritate față de o cauză de revocare.

Aplicând acest principiu în speță, consider că instanța trebuie să dispună atât anularea amânării aplicării pedepsei, cât și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Probleme care se pune în continuare este dacă instanța are posibilitatea să dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, presupunând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 91 C. pen., sau este obligată să dispună executarea pedepsei rezultante în regim de detenție?

Instanța care judecă cea de-a treia infracțiune are posibilitatea să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, sau este obligată să dispună executarea acestei pedepse în regim de detenție?

În ceea ce mă privește, consider că este ilegală suspendarea executării pedepsei rezultante în această situație, o astfel de soluție fiind contrară rațiunii dispozițiilor art. 89 alin. 2 şi art. 97 alin. 2 din C. pen. (privind anularea amânării şi a suspendării), cu referire la art. 88 alin. 3 şi 96 alin. 4 C. pen. (privind revocarea amânării și a suspendării).

Analizând situaţia din speță, după cum am precizat anterior, constatăm că sunt îndeplinite atât condiţiile revocării, cât şi condiţiile anulării amânării, respectiv suspendării, dat fiind faptul că infracţiunile care au atras amânarea şi suspendarea sunt concurente, iar cea de-a treia infracțiune a fost săvârșită atât în termenul de încercare al amânării, cât şi în termenul de încercare al suspendării.

Cum în doctrină și jurisprudență s-a statuat că prioritate are anularea, astfel cum s-a detaliat în rândurile precedente, instanța va anula atât suspendarea, cât și amânarea, însă, având în vedere că sunt îndeplinite inclusiv condițiile revocării, consider că după contopirea pedepselor instanța este obligată să dispună executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

O altfel de interpretare apreciez că este contrară raţinunii dispoziţiilor legale privind anularea, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei şi suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fiind total lipsită de logică.

Astfel, dacă, de exemplu, inculpatul avea în antecedente doar condamnarea cu suspendare, sau doar amânarea aplicării pedepsei, instanța avea obligația să dispună revocarea și să-l condamne pe inculpat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, aspect de necontestat.

Cum situația inculpatului din speță este, evident, mai grea decât în exemplul anterior, dat fiind faptul că acesta are în antecedente atât o condamnare cu suspendare, cât şi o amânarea a aplicării pedepsei, susțin că este lipsit de logică a aprecia că în cazul lui pedeapsa rezultantă poate fi suspendată sub supraveghere. Dacă am considera că este posibilă suspendarea, nu am avea decât să-l felicităm pe inculpat pentru inspirația de a săvârși anterior două infracțiuni, ci nu una, pentru că altfel ar fi fost mult mai rău pentru el.

A aprecia că este posibilă în această situație suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante consider că este contrar spiritului dispozițiilor legale incidente și al Codului penal privit în ansamblu.

Legat de spiritul legii, conform unui articol scris de conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului (https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/legea-trebuie-interpretata-si-aplicata-atat-in-litera-cat-si-in-spiritul-ei/), orice prevedere legală trebui să fie astfel formulată încât să asigure interpretarea şi aplicarea ei atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”. Numai în aceste condiții se ajunge ca în speţe (situații) identice, să asigure o „soluţie unică”, adică o interpretare şi o aplicare unitară a legii.

Când legea este neclară în litera ei, atunci, şi numai atunci, trebuie să ne raportam la spiritul care a născut legea, la sensul dorit de legiuitor, adică la ceea ce a fost în intenția legiuitorului să reglementeze prin aplicarea legii respective.

Totodată, conform deciziei Curții Constituționale nr. 341/19.07.2017 (paragraful 19), …..modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor și libertăților fundamentale consacrate de Constituție, cât și a principiilor constituționale.

Astfel, constat că situația cu care ne confruntăm în speță nu a fost prevăzută și reglementată expres de legiuitor, acest aspect lăsând loc de interpretare, nerămânându-ne decât să căutăm o rezolvare a problemei în concordanță cu spiritul legi, respectiv cu finalitatea urmărită de legiuitor.

În ceea ce mă privește, consider că finalitatea urmărită de legiuitor cu privire la această problemă de drept nu a fost aceea de a permite aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, deoarece, după cum am arătat în rândurile precedente, o astfel de soluție ar fi total lipsită de logică, ajungându-se la un paradox, la anumite inechități.

Mai mult, de menționat că instituția anulării nu este prevăzută în favoarea inculpatului, ci în defavoarea sa. Astfel, conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 42/2008 (RIL), ,,…anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie un remediu procesual având ca scop desfiinţarea dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esenţial, fiind impusă de necesitatea ca soluţia să fie conformă cu realitatea obiectivă şi să se înlăture o situaţie contrară adevărului, ce nu îşi găseşte justificare cât timp există o perseverenţă a inculpatului de a săvârşi fapte penale….”.

Această problemă a fost dezbătută inclusiv în cadrul unei întâlniri a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și procesual penal, din București, 27-28 februarie 2023, majoritatea participanților agreând opinia Institutului Național al Magistraturii, cu care personal nu sunt de acord, în sensul că nu este obligatorie aplicarea unei pedepse cu executare efectivă, iar împrejurarea că după rămânerea definitivă a unei hotărâri de amânare a aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită în termenul de supraveghere este un aspect care trebuie avut în vedere cu ocazia individualizării pedepsei aplicabile pentru această faptă. Minuta întâlnirii de practică neunitară poate fi consultată aici: https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2023/03/Minuta-intalnire-presedinti-sectii-penale-Bucuresti-februarie-2023.pdf.

UPDATE 20.07.2024:

Avem și o decizie a Curții de Apel București, respectiv decizia nr. 841/25.06.2024, care poate fi consultată aici, prin care s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, considerându-se că o soluție de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este ilegală în această situație. 

Motivarea Curții de Apel București: 

„…..nu se poate face abstracţie de împrejurarea că infracţiunea care constituie obiectul judecăţii în prezenta cauză, datând din 06 august 2023, a fost săvârşită, cu intenţie, atât în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei de 4 luni închisoare (stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă la data de 01 martie 2023), cât şi în termenul de supraveghere al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare (aplicată printr-o hotărâre de condamnare rămasă definitivă la data de 02 mai 2023), iar această împrejurare impune, potrivit art.88 alin.3 şi, respectiv, art.96 alin.4 din Codul penal, executarea efectivă a ambelor pedepse şi, implicit, a pedepsei rezultante în care sunt încorporate, ca urmare a operaţiunii de contopire realizate după regulile de la concursul de infracţiuni, incidente şi în caz de pluralitate intermediară.

În acest sens este şi dezlegarea de drept dată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie prin Decizia HP nr.24/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr.860 din data de 01 noiembrie 2017), în ale cărei considerente s-a arătat, cu referire la instituţia amânării aplicării pedepsei, că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate pe parcursul perioadei determinate pentru care s-a impus supravegherea conduitei persoanei conduce la neîndeplinirea condiţiei prevăzute în art.83 alin.1 lit.d din Codul penal, raţionamentul fiind valabil mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art.91 alin.1 lit.d din acelaşi cod pentru instituţia suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

De altfel, în acelaşi sens a statuat instanţa supremă, în Secţii Unite, şi prin Decizia RIL nr.1/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr.495 din data de 12 iulie 2011), prin prisma dispoziţiilor art.83 alin.1 din vechiul Cod penal, arătând că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârşirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate, suspendarea condiţionată a executării neputând fi dispusă nici în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, raţionamentul fiind valabil, pentru identitate de raţiune, şi în raport cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, reglementată de Codul penal actual.

Prin urmare, este nelegală dispoziţia primei instanţe de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, pentru care singura modalitate de executare permisă de lege este cea a detenţiei efective.”

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)