Sintagma «cu aceeași pedeapsă» cuprinsă în art. 335 alin. 3 C. pen. face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. sau la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen., 335 alin. 2 C. pen. sau 336 C. pen., în funcție de elementul material alternativ al faptei comise?

În ceea ce mă privește, consider că o interpretare logică, sistematică, istorică și teleologică a textului analizat ne conduce spre o unică concluzie, respectiv aceea că sintagma „cu aceeași pedeapsă“ din cuprinsul art. 335 alin. 3 Cod penal face trimitere la pedeapsa prevăzută de alineatul anterior, respectiv de alin. 2 al art. 335 din Codul penal.

Astfel, folosind metoda de interpretare logică și metoda de interpretare sistematică, vom constata că, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal legiuitorul utilizează în mod frecvent sintagma „cu aceeași pedeapsă“ făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent. Un exemplu îl reprezintă infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 207 din Codul penal, al cărui alin. 2 prevede următoarele: „cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. 1.“ Un alt exemplu îl reprezintă infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor prevăzută de art. 379 din Codul penal, alin. 2 al acestui articol având următorul conținut: „cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.” Sintagma „cu aceeași pedeapsă” se mai regăsește și în cazul altor infracțiuni, precum infracțiunile prevăzute de art. 234 alin. 3 din Codul penal (tâlhăria calificată), art. 243 alin. 2 din Codul penal (însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor), art. 250 alin. 2 din Codul penal (efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos) etc.

Potrivit normelor de tehnică legislativă (art. 37 alin. 1 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni, astfel că, aceeași sintagmă nu poate exprima în același context funcțional noțiuni diferite.

De observat că, respectând acest principiu, legiuitorul Codului penal când a dorit să se refere la alte alineate ale aceluiași articol (nu la cel precedent) sau la alte articole ale aceluiași act normativ, a făcut-o în mod expres, nu prin folosirea sintagmei „cu aceeași pedeapsă”. Un exemplu concret îl reprezintă infracțiunea de ultraj (art. 257 C. pen.), unde la alin. 3, dorind să se refere la pedeapsa prevăzută de alineatul precedent, legiuitorul a folosit sintagma „cu aceeași pedeapsă”, pe când la alin. 1, 2 și 4, intenționând să se refere la pedepse prevăzute de alte articole din Codul penal, a folosit sintagma „se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu o treime”.

Continuând cu o interpretare istorică a textului de lege, vom constata că, din perspectiva evoluției legislative, dispozițiile art. 335 alin. 3 din Codul penal preiau, în linii generale, dispozițiile art. 86 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispoziție legală care făcea expres trimitere la alin. 2 al aceluiași articol. Art. 335 alin. 3 constituind o reglementare corespondentă în Codul penal a infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, interpretarea care se impune este aceea că pedeapsa aplicabilă este, ca și în formularea anterioară, cea prevăzută de alineatul precedent. Faptul că a fost înlocuită sintagma „cu pedeapsa prevăzută de alin. 2” cu sintagma „cu aceeași pedeapsă” nu poate conduce la concluzia că s-a urmărit trimiterea la pedepsele prevăzute de art. 335 alin. 1, art. 335 alin. 2  sau art. 336 din Codul penal, această opțiune a legiuitorului datorându-se exclusiv dorinței acestuia de a folosi un anumit limbaj normativ.

În continuare, coroborând interpretările făcută prin metodele anterior menționate cu o interpretare bazată pe metoda de teleologică, ajungem la concluzia că legiuitorul a urmărit ca prin sintagma „cu aceeași pedeapsă” din cuprinsul art. 335 alin. 3 C. pen. să se facă trimitere la pedeapsa prevăzută de alineatul precedent, respectiv alin. 2 al aceluiași articol.

Într-adevăr, la prima vedere pare a fi mai corect ca autorul infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 3 C. pen. să fie sancționat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de cel căreia i s-a încredințat vehiculul, dat fiind faptul că această infracțiune reprezintă practic o complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 335 alin. 1, art. 335 alin. 2  sau art. 336 din Codul penal, iar potrivit art. 49 C. pen., pedeapsa aplicată complicelui este pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, însă nu se poate trece peste voința legiuitorului.

Consider că o interpretare în sensul că sintagma „cu aceeași pedeapsă“ din cuprinsul art. 335 alin. 3 C. pen. face trimitere la pedepsele prevăzute de art. 335 alin. 1, art. 335 alin. 2  sau art. 336 din Codul penal ar reprezenta o interpretare extensivă și imprevizibilă a textului de lege în defavoarea acuzatului, contrară celor statuate în jurisprudența CtEDO.

A se vedea și considerentele deciziei ICCJ nr. 11 din 18 februarie 2021, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 361 din 8 aprilie 2021: https://www.iccj.ro/2021/02/18/decizia-nr-11-din-18-februarie-2021/.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)