Subiectul activ al infracțiunii de omor. Autoratul, coautoratul, instigarea și complicitatea

Subiectul activ al infracțiunii de omor nu este circumstanțiat, putând fi orice persoana fizică sau juridică, alta decât victima infracțiunii, care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale, existența infracțiunii nefiind condiționată de vreo calitate specială a subiectului activ.

O persoană juridică poate comite un omor în condițiile art. 135 C. pen., respectiv când fapta este comisă în realizarea obiectului de activitate, în numele ori în interesul persoanei juridice. Spre exemplu, s-ar putea reține în sarcina persoanei juridice comiterea infracțiunii de omor în cazul în care aceasta desemnează un membru al organelor de conducere pentru a ucide un concurent, persoana desemnată acționând conform planului, cu consecința decesului persoanei vizate.[1]

Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare sau complicitate (morală sau materială).

Potrivit art. 46 alin.2 C. pen., „coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceiași faptă prevăzută de legea penală”, aceștia participând ocazional, în baza unei legături subiective bilaterale anterioare sau concomitente executării activității infracționale, la săvârșirea aceleiași fapte, acțiunile lor putând fi simultane sau succesive, nefiind necesar ca fiecare act de executare, privit ut singuli, să producă ori să fie apt de a produce urmarea imediată a infracțiunii, atâta timp cât există o legătură subiectivă și caracterul unitar al actelor de executare nemijlocită, neputându-se reține drept condiție a coautoratului ca actele participanților să fie identice, fiind suficient să se completeze unele pe altele într-o activitate unică indivizibilă.

Actul de violență comis de coautor nu trebuie să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu se privește izolat, ci în raport de totalitatea actelor săvârșite de coautori, fiecare act de violență conținând un dinamism propriu, fizic și psihic, prin care participă la faptă în ansamblu, demonstrând astfel unitatea structurală a acesteia, în cele mai multe cazuri contribuțiile coautorilor fiind inegale, în sensul că numai unul sau o parte dintre aceștia săvârșesc acte specifice de ucidere, iar ceilalți săvârșesc acte care, în sine, nu posedă suficiența necesară rezultatului, dar se află în strânsă interdependență cu primele, completându-le, astfel că dacă s-ar privi fracționat contribuțiile nu s-ar realiza nimic concludent asupra sensului juridic al coautoratului, jurisprudența confirmând în mod constant acest punct de vedere. Pe de altă parte, neacționând singur, ci în cooperare cu un alt făptuitor, coautorul acceptă producerea rezultatului cauzat nu numai de acțiunea lui, ci de totalitatea acțiunilor.[2]

Acționând cu intenția de a omorî și în legătură nemijlocită cu acțiunile celorlalți coautori, coinculpații care aplică victimei lovituri, fără ca acestea să fie mortale, contribuie, implicit, la reducerea posibilității acesteia de a se apăra, la slăbirea forțelor ei fizice și psihice, consecințe care se înscris în procesul cauzal care a condus la moartea victime. Astfel, loviturile aplicate de unii dintre coinculpați, lovituri nedecisive, nu pot fi desprinse de ansamblul acțiunilor agresive la care a fost supusă victima, neputându-se delimita măsura în care o lovitură sau alta, obiectiv nemortală, a împiedicat victima să se apere.

Simpla prezență a unei persoane la locul și în momentul săvârșirii omorului, lipsind actele materiale de executare, nu constituie coautorat. Ar putea constitui complicitate morală, dacă persoana respectivă a cunoscut intenția autorului de a ucide și a urmărit să-l încurajeze prin prezența sa.[3] În cazul în care nu sunt îndeplinite nici condițiile complicității, cel în cauză ar putea răspunde pentru infracțiunea de nedenunțare, prevăzută de art. 266 alin. 1 C. pen.

În practica recentă, Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 130/05.02.2024, a respins apelurile inculpaților (doi inculpați), formulate împotriva unei sentințe prin care au fost condamnați pentru săvârșirea, în calitate de coautori, a infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 C. pen., reținându-se, în esență, următoarea situație de fapt: la data de 16.04.2021, în jurul orelor 12:00 – 12:30, pe fondul unui conflict anterior cu persoana vătămată, inculpații #### (20 ani) şi #### (26 ani) i-au aplicat, împreună și în aceleași moment, lovituri cu pumnii și picioarele în diverse zone ale corpului și, după căderea persoanei vătămate la pământ, inculpatul #### l-a înjunghiat în zona piciorului, cauzându-i secționarea longitudinală a venei femurale superficiale, cu șoc hemoragic, leziune ce a necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale și care i-a pus în primejdie viața.

Instanța a apreciat că existența coautoratului, ca formă a participației penale în sensul dispozițiilor art. 46 alin. 2 Cod penal, impune cu necesitate și în mod cumulativ ca activitatea coautorilor să fie îndreptată împotriva aceluiași obiect juridic, respectiv să lezeze aceleași relații sociale ocrotite prin incriminarea faptei ca infracțiune, considerând, totodată, că este necesar ca acești participanți să săvârșească, în mod nemijlocit, împreună, fapta prevăzută de legea penală, nefiind însă nevoie ca fiecare participant să fi comis neapărat activitatea materială care să acopere în întregime latura obiectivă a infracțiunii, întrucât actele coautorilor se completează reciproc în cadrul activității materiale, indivizibile, de săvârșire a faptei, acționând cu aceeași formă de vinovăție. Cu alte cuvinte, constituie coautorat la infracțiunea de „tentativă la omor” și fapta persoanei care, deși nu a aplicat personal lovitura cu obiectul ascuțit-tăietor în picior, care i-a produs victimei secționarea venei femurale și punerea vieții în pericol, totuși, a exercitat, în același circumstanțe, în mod unitar și integrat, acțiuni conjugate cu cele ale autorului, de violență fizică și/sau care au determinat imobilizarea persoanei vătămate ori punerea ei în imposibilitatea de a se apăra (de exemplu, prin aplicarea de lovituri repetate ce au determinat căderea ei sau menținerea la pământ) și care au putut să aibă aptitudinea de a determina nemijlocit producerea leziunii ce ar fi putut determina moartea unei persoane în lipsa intervenție medicale urgente.[4]

Totodată, Curtea de Apel Galați, prin decizia nr 104/25.01.2024, a apreciat că în mod corect s-a reținut coautoratul pentru ambii inculpați participanți la săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, nefiind primită solicitarea unuia dintre inculpați în sensul reținerii complicității, considerând că ambii inculpați au efectuat acte de executare a hotărârii infracționale de ucidere a victimei, urmărind și executând focuri de armă asupra acesteia, în scopul suprimării vieții sale, chiar dacă numai unul dintre proiectilele trase cu arma de foc și-a atins ținta și a ucis victima, acțiunile tentante ale unuia dintre inculpați fiind absorbite în fapta consumată de omor calificat, la care și-au adus aportul ambii inculpați, care s-au completat reciproc în comiterea faptei. S-a apreciat că pentru reținerea coautoratului este suficient să se fi săvârșit împotriva victimei, direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violență, nefiind necesar ca actul de violență să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu se privește izolat, ci în raport cu totalitatea actelor săvârșite de coautori. Așadar, toate contribuțiile care au legătură între ele, fiind conjugate și unificate într-un ansamblu specific, orientate spre realizarea uciderii persoanei, au caracter de act de coautorat la omor. Nu are relevanță din punct de vedere al cauzalității juridice care dintre actele săvârșite de coautor a provocat leziunea care, în final, a cauzat moartea victimei. Situația de fapt reținută de instanță: inculpații #### Mădălin și #### Florin, în perioada aprilie – mai 2017, au deținut fără drept arma de foc letală pistol militar marca #### Gardone VT, model 92 FS, calibrul 9 mm., seria # și 15 elemente de muniție corespunzătoare acestei arme, iar în ziua de 26.05.2017, pe fondul unui conflict preexistent cu victima ####, au stabilit o întâlnire cu aceasta, iar în jurul 11:30 au executat mai multe focuri către victimă, creându-i două plăgi împușcate transfixiante, ce au creat două orificii de intrare și două de ieșire a proiectilului la nivelul antebrațului drept și al ambelor flancuri abdominale, cu interesarea rinichiului drept, masei intestinale, venei cave, a mezenterului și mezocolonului, ce au condus în mod direct și necondiționat la decesul acesteia.[5]

În ceea ce privește instigarea, aceasta se regăsește numai în latura sau actul psihic (latura subiectivă), nu și în latura fizică (latura obiectivă) a infracțiunii. Presupune determinarea, cu intenție, a unei persoane să comită un omor. Poate consta în îndemnuri, rugăminți, amenințări, utilizarea abuzivă a oricărei forme de autoritate, oferirea de recompense etc. Aceste mijloace pot fi folosite atât fiecare în parte, cât și în mod conjugat.[6] Simplele îndemnuri, care prin ele însele nu sunt de natură să determine în persoana autorului voința de a ucide sau care au fost atât de slabe încât și-au pierdut influența până la comiterea faptei, nu vor putea fi considerate acte de instigare.[7]

În practică, prin decizia penală nr. 1804/15.12.2023[8], Curtea de Apel București a dispus condamnarea unuia dintre inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor calificat prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 – 189 alin. 1 lit. a C. pen., reținând în fapt că în noaptea de 08/09.05.2022, în jurul orei 00:19, pe fondul unei relații conflictuale cu persoana vătămată, inculpatul la instigat și l-a transportat pe autor la domiciliul persoanei vătămate, cu scopul de a tăia racordurile de frână ale autoutilitarei conduse de către persoana vătămată, prevăzând suprimarea vieții acesteia, iar după tăierea racordurilor de frână i-a asigurat scăparea autorului, preluându-l cu autoturismul de la locul săvârșirii faptei. S-a considerat că fapta inculpatului nu este una de complicitate la tentativă de omor, deoarece acesta se afla în conflict cu persoana vătămate și a fost cel care a avut inițiativa săvârșirii faptei, cerându-i autorului, care avea și cunoștințe de mecanică, să secționeze racordurile de frână.

Într-o altă speță, Tribunalul Vrancea, prin sentința penală nr. 70/02.08.2021, definitivă prin decizia penală nr. 856/01,07.2022 a Curții de Apel Galați[9], l-a condamnat pe unul dintre inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la omor calificat, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art.188, 189 alin.1 lit. a și d C. pen. și instigare la tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. cu referire la art.32 alin.1 C. pen. rap. la art.233, 234 alin.1 lit. a și d C. pen. ambele cu aplic.art.38 alin.1 C. pen., reținându-se că inculpatul, în cursul perioadei decembrie 2018-februarie 2019, le-a oferit celorlalți inculpații informații despre persoana vătămată, pentru informațiile oferite urmând a primi ¼ din suma obținută, informația inițială constituind un ,,pont” care i-a determinat pe ceilalți să săvârșească fapta, respectiv să tragă cu arme de foc asupra mașinii în care se afla persoana vătămată, cu consecința decesului acesteia. Curtea de Apel Galați a dispus în apel schimbarea încadrării juridice, apreciind că participarea inculpatului îmbracă forma complicității și nu a instigării. A considerat că pentru a ne afla în prezența instigării este necesar ca autorul să nu fi decis în forul său intern comiterea faptei, însă în speță autorul luase anterior instigării hotărârea de a săvârși fapta prevăzută de legea penală, singur ori ca urmare a unei alte instigări, actele prin care a fost încurajat să săvârșească fapta reprezentând în realitate acte de complicitate morală. S-a reținut că inculpatul instigat a declarat constant că avea nevoie de bani și „căuta un pont” pentru a-i putea obține.

Referitor la complicitate, pentru existența complicității este necesar a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: prevederea de către complice a acțiunii sau inacțiunii ce urmează a fi executată de către autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii rezultatului prevăzut de norma de incriminare, precum și contribuția efectivă a complicelui la comiterea infracțiunii.[10] Complicitatea se realizează în cazul omorului prin înlesnirea comiterii faptei sau prin ajutarea în orice mod a autorului în acțiunea de ucidere. Complicitatea poate fi materială (spre exemplu, atunci când complicele pune la dispoziția autorului o armă) sau morală (spre exemplu, atunci când complicele îl însoțește pe autor la locul faptei, având o atitudine care îi sporește acestuia încrederea în reușita faptei).[11]

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin decizia penală nr. 1998/11.06.2014, a reținut că pentru existența complicității morale nu este necesar ca cel care ajută sau înlesnește comiterea faptei să dorească să coopereze în săvârșirea acesteia, fiind suficient să accepte că, prin activitatea sa, fie ea și pasivă, contribuie la comiterea infracțiunii.[12]

Simpla prezență a unei persoane la locul și în momentul săvârșirii omorului nu constituie complicitate, dacă persoana respectivă nu a cunoscut intenția autorului de a ucide, neurmărind a-l încuraja prin prezența sa. Diferența dintre complicitate și coautorat este reprezentată de faptul că ajutarea sau înlesnirea nu se concretizează într-o acțiune directă asupra victimei.

În practică, Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 17 din 17.11.2021[13], definitivă pin decizia penală nr. 241 din 31.03.2022 a Curții de Apel Brașov[14], a dispus condamnarea unuia dintre inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.48 alin.1 Cod penal, raportat la art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal, reținând că inculpata minoră, deși era prezentă la incidentul violent petrecut între inculpatul major și victimă, nu a întreprins nicio acțiune concretă în scopul împiedicării uciderii victimei de către autor, prin prezența sa și atitudinea manifestată întărind neîndoielnic atitudinea autorului de a curma viața victimei.

Într-o altă speță, Tribunalul Vrancea, prin sentința penală nr. 70 din 02.08.2021[15], definitivă prin decizia penală nr. 856 din 01.07.2022 a Curții de Apel Galați[16], a dispus condamnarea unuia dintre inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat prev. de art. art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art.188, 189 alin.1 lit. a, d C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. și complicitate la tentativă de tâlhărie calificată prev.de art.48 alin. 1 C.pen. cu ref. la art. 32 alin.1 C.pen. rap. la art.233, 234 alin.1 lit. a, d C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., ambele cu aplic.art.38 alin.1 C.pen., reținând că în data de 22.02.2019, inculpatul i-a transportat pe autori într-un anumit punct, a urmărit victima la locul de muncă și i-a înștiințat când aceasta a intrat pe drumul unde cei doi o așteptau, asigurându-i că victima are și gențile cu bani, după care i-a așteptat în apropierea locului faptei, pe DN2- E85, având cunoștință despre faptul că autorii aveau asupra lor arme de foc, pe care stabiliseră că le vor folosi, și că urmează să acționeze asupra victimei pentru a-i lua banii, ceea ce s-a și întâmplat, cu consecința decesului victimei.

Tot referitor la complicitate, Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală nr. 183 din 23.12.2013[17], a dispus achitarea unuia dintre inculpați, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor calificat, reținând că, referitor la conflictul dintre autor și victimă, acesta s-a iscat în timp ce inculpata se afla în dormitor. Tot în absența acesteia inculpatul a aplicat victimei cele două lovituri cu blocatorul de mașină, intrarea inculpatei în câmpul infracțional realizându-se în momentul în care inculpatul încerca să taie gâtul victimei. Potrivit declarației acesteia, coroborată cu cea a martorului audiat, inculpata a încercat să oprească activitatea coinculpatului spunându-i „ajunge”. În speță nu s-a pus și nici nu se pune problema unei complicități materiale, ci doar a uneia morale. Din modul în care a acționat inculpata nu se poate reține nici existența acesteia. Chiar autorul a arătat în cuprinsul declarației date în cauză că în momentul în care a observat prezența inculpatei în încăpere victima nu mai mișca, fiind moartă. Simpla prezență alături de autorul faptei nu poate constituit complicitate morală, decât în ipoteza în care a creat autorului o stare psihică favorabilă comiterii acelei infracțiuni, dându-i curaj pentru punerea în aplicarea hotărârii infracționale luate, ori pentru continuarea acțiunii. Mai mult, pentru existența complicității morale este necesară să se stabilească că și complicele a realizat că prezența sa constituie un astfel de ajutor deoarece complicitatea nu se poate comite decât cu intenție directă sau indirectă.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune de omor, constituie infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prevăzută de art. 370 C. pen. În cazul în care infracțiunea de omor a fost săvârșită sau a fost realizată o tentativă pedepsibilă, persoana care a exercitat acte de determinare va fi pedepsită ca instigator la infracțiunea de omor sau tentativă de omor, inclusiv în situația în care autorul se desistă sau împiedică producerea rezultatului, beneficiind de cauza personală de nepedepsire prevăzută de art. 34 C. pen.[18]

În practică, Tribunalul Satu Mare, prin sentința penală nr. 125/28.07.2016[19], i-a condamnat pe inculpați în baza vechiului Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat, prevăzută de art. 25 raportat la art. 174 alin.1, art. 175 lit. b şi c din Codul penal din 1969, coroborat cu art. 29 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținându-se în fapt că, pe fondul unei stări conflictuale preexistente generate de divorțul intervenit între inculpată și fostul soț, inculpata s-a gândit să „scape” de acesta din urmă, sens în care, împreună cu fiul său, i-a cerut martorului ##### să-i găsească un criminal profesionist care să-1 ucidă pe fostul soț, fiind dispuși să plătească suma de 5.000 de dolari pentru acest „serviciu”, făcând inclusiv scenarii concrete cu privire la modul de derulare a planului infracțional de către ucigașul plătit, dând detalii despre situarea casei victimei, poziționarea camerelor locației și locurile unde ar putea fi găsite bani sau valori, precum și cu privire la comportamentul ce urmează a fi adoptat în fața organelor de poliție după descoperirea crimei, acțiune neurmată de executare datorită intervenției autorităților. Referitor la apărările invocate de către inculpați, prin apărător ales, relativ la intervenția dezincriminării implicite a faptei de instigare la omor neurmată de executare, motivat de împrejurarea că în Noul Cod penal nu își mai găsește reglementarea instigarea neurmată de executarea faptei (prevăzută în art. 29 din Vechiul Cod penal), instanța a apreciat că susținerile nu vor putea fi primite, în contextul în care legiuitorul, prin modificările aduse, a înțeles să circumscrie în cuprinsul dispozițiilor art. 47 Cod penal, atât participația în forma instigării urmate de executare, cât și participația în forma instigării neurmate de executare, înțelegând astfel să renunțe la alte forme atenuate de sancționare pentru situația în care fapta nu este urmată de executare, împrejurări ce au determinat, de altfel, incidența în cauză a legii penale vechi mai favorabile. Sentința Tribunalului Satu Mare a fost modificată în apel, Curtea de Apel Oradea dispunând, prin decizia penală nr. 30/31.01.2017[20], condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni, prevăzută de art. 370 C. pen. Curtea nu și-a însușit criticile formulate de inculpați cu privire la incidența în cauză a temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alineat 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, fie pe motiv că instigarea neurmată de executare nu mai este prevăzută ca infracțiune conform actualului Cod penal, fie pe motiv că lipsește latura obiectivă a infracțiunii la care cei doi inculpați au instigat. A apreciat că acțiunile inculpaților reprezintă, din punct de vedere penal, acte de instigare, prin intermediul acestora inculpații urmărind determinarea altei persoane să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, încercarea de determinare neconcretizându-se, atât ca urmare a faptului că persoana la care cei doi inculpați au apelat în acest scop a înțeles să sesizeze organele judiciare, cât și ca urmare a intervenției acestora din urmă. A mai constatat că în desfășurarea activității infracționale doctrina este unanimă în a aprecia că există două perioade, perioada internă (care cuprinde trei momente, respectiv al nașterii și conceperii ideii de a săvârși fapta, al deliberării și al luării deciziei de săvârșirea a infracțiunii) și perioada externă (care cuprinde faza actelor de pregătire, faza actelor de executare și faza urmărilor). Perioadă externă presupune trecerea la executarea hotărârii infracționale, îndeplinindu-se acțiuni, activități specifice laturii obiective, pornind de la activități menite să pregătească săvârșirea infracțiunii (acte preparatorii), continuând cu începerea executării (tentativa) și executarea propriu-zisă a infracțiunii, finalizată prin producerea urmării periculoase (consumarea). A apreciat că ceea ce deosebește actele preparatorii de actele de executare, în cadrul perioadei externe, este împrejurarea că activitățile specifice actelor preparatorii nu intră în sfera actului de conduită interzis prin norma de incriminare (verbum regens) și nici nu sunt legate nemijlocit de acțiunea tipică a infracțiunii pentru a dovedi orientarea împotriva obiectului infracțiunii. S-a considerat că intră în sfera actelor preparatorii activități de pregătire morală sau materială, precum procurarea de date și informații legate de modul de săvârșire a infracțiunii, atragerea de complici sau alți participanți, stabilirea condițiilor de săvârșire, procurarea de instrumente, modalități și mijloace de săvârșire a faptei etc. Referitor la speță, Curtea a apreciat că probele administrate susțin concluzia certă că cei doi inculpați, în desfășurarea activităților infracționale pentru care au fost trimiși în judecată, au trecut de la perioada internă în desfășurarea activității infracționale, la perioada externă, trecere realizată odată cu abordarea martorului #####, căruia i-au solicitat găsirea unui criminal profesionist, fiind dispuși să plătească suma de 5.000 dolari, și continuată cu discuțiile legate de modul în care uciderea lui ##### s-ar putea realiza. A considerat că aceleași probe susțin și concluzia certă că activitatea infracțională a inculpaților s-a oprit la această fază a actelor de pregătire, persoana instigată netrecând la executarea infracțiunii, nesăvârșind vreun act de executare susceptibil de a fi calificat cel puțin ca tentativă pedepsibilă la infracțiunea de omor. S-a apreciat că într-o astfel de situație activitățile infracționale ale celor doi inculpați reprezintă o instigare neurmată de executare, nu ca formă de participație penală, ci ca faptă distinctă. Verificând în continuare care este legea penală mai favorabilă, Curtea a reținut că instigarea neurmată de executare, incriminată ca atare de art. 29 Cod penal din 1968, își găsește corespondent, parțial, ca infracțiune de sine stătătoare în cuprinsul actualului Cod penal, în dispozițiile art. 370 Cod penal. Comparând dispozițiile art. 29 Cod penal din 1968 cu cele prevăzute de art. 370 Cod penal, a concluzionat că, într-adevăr, a intervenit o dezincriminare, însă doar parțială, a instigării neurmate de executare, reglementată de Codul penal anterior, în prezent o astfel de faptă intrând în sfera ilicitului penal dacă s-a realizat prin constrângere sau corupere și doar dacă vizează comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. A considerat că în cauză ambele condiții sunt îndeplinite,  având în vedere că inculpații au urmărit comiterea infracțiunii de omor calificat (prevăzută în actualul Cod de art. 189 alineat 1 lit. a Cod penal, care prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de la 15 la 25 de ani) și au arătat că sunt dispuși să achite în schimbul comiterii unei astfel de fapte suma de 5000 dolari. Prin urmare, s-a apreciat că inculpaților le sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alineat 2 din Legea nr. 187/2012, conform cărora, dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 27.

[2] Hotărârea nr. 112/2024 din 08.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cod RJ ded9d6gd7 (https://www.rejust.ro/juris/ded9d6gd7); decizia penală nr. 4739/23.09.2004 a ICCJ, Secția penală (https://www.scj.ro).

[3] Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 10-11.

[4] Hotărârea nr. 130/2024 din 05.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cod RJ 5958g9753 (https://www.rejust.ro/juris/5958g9753).

[5] Hotărârea nr. 104/2024 din 25.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, cod RJ 86966e745 (https://www.rejust.ro/juris/86966e745).

[6] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 10; Ion Rusu, Ioana Rusu, Bogdan Bîrzu, Drept penal. Partea Specială. Volumul I, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 71-72.

[7] Vasile Dobrinoiu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 20.

[8] Hotarâre nr. 1804/2023 din 15.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, cod RJ deg658945 (https://www.rejust.ro/juris/deg658945).

[9] Hotărârea nr. 70/2021 din 02.08.2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, cod RJ 83246693 (https://www.rejust.ro/juris/83246693); hotărârea nr. 856/2022 din 01.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, cod RJ 622g2648e (https://www.rejust.ro/juris/622g2648e).

[10] Decizia nr. 983/2011 din 14 martie 2011 a ICCJ, Secția penală (https://www.scj.ro).

[11] Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 11.

[12] Decizia penală nr. 1998/11.06.2014 a ICCJ, Secția penală (https://www.scj.ro).

[13] Hotarâre nr. 17/2021 din 17.11.2021 pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov, cod RJ eed8e2d99 (https://www.rejust.ro/juris/eed8e2d99).

[14] Hotarâre nr. 241/2022 din 31.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cod RJ g89gg3eee (https://www.rejust.ro/juris/g89gg3eee).

[15] Hotarâre nr. 70/2021 din 02.08.2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, cod RJ 83246693 (https://www.rejust.ro/juris/83246693).

[16] Hotarâre nr. 856/2022 din 01.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, cod RJ 622g2648e (https://www.rejust.ro/juris/622g2648e).

[17] Hotarâre nr. 183/2013 din 23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cod RJ 4d928633 (https://www.rejust.ro/juris/4d928633).

[18] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 6.

[19] Hotărârea nr. 125/2016 din 28.07.2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cod RJ 74447g4g (https://www.rejust.ro/juris/74447g4g).

[20] Hotărârea nr. 30/2017 din 31.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cod RJ dge43323 (https://www.rejust.ro/juris/dge43323).