Obiectul material al infracțiunii de omor

Obiectul material al infracțiunii de omor este reprezentat de corpul persoanei în viață, indiferent de vârstă (nou-născut, copil, adult, tânăr, adult), sex, starea sănătății (sănătos, bolnav, muribund) sau a normalității bio-antropologice.[1]

Referitor la nou-născut, acesta poate fi obiect material al infracțiunii de omor numai dacă infracțiunea nu este comisă de către mamă, aflată în stare de tulburare psihică, în primele 24 ore de la naștere, în caz contrar încadrarea corectă fiind aceea de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, prevăzută de art. 200 alin. 1 C. pen.

Stabilirea timpului cât persoana ar mai fi trăit dacă nu era ucisă este lipsită de relevanță în ceea ce privește existența infracțiunii, dar se poate valorifica în procesul de individualizare a pedepsei sau cu ocazia soluționării laturii civile.[2]

Doctrina și practica judiciară au relevat un aspect care este din ce în ce mai dezbătut și în alte țări, și anume considerarea ca tentativă de omor fapta unei persoane de a săvârși, cu intenție, anumite acte apte să conducă la decesul altei persoane, având reprezentarea că este vorba de o persoană în viață, deși în realitate persoana este deja decedată.[3]

În alte sisteme de drept, spre exemplu în cel francez sau american, cel puțin în trecut, se considera că doar pericolul social al vătămării vieții unei persoane este incriminat și constituie infracțiune. Există exemplul în care două persoane au tras într-o a treia, prima lovind victima mortal, iar cea de a treia trăgând într-un corp fără ființă, sistemul francez condamnându-l și pe al doilea trăgător pentru fapta de omor, considerând că s-a creat pericolul social al suprimării vieții unei persoane. Aceeași soluție s-a adoptat și în dreptul american, care a condamnat  pentru omor o persoană care a tras într-o altă persoană deja decedată.[4]

În ceea ce mă privește, consider că pentru reținerea vreunei infracțiuni contra vieții trebuie ca autorul să se îndrepte împotriva unei persoane în viață, în caz contrar, deși latura subiectivă există, lipsește cea obiectivă, neexistând un obiect material și un obiect juridic care să fie protejat, ceea ce atrage imposibilitatea producerii unei urmări imediate, element necesar pentru existența unei fapte tipice.[5] Consider că în situația în care autorul se îndreaptă împotriva unei persoane deja decedate, cu intenția de a ucide, crezând că persoana este în viață, avem de-a face cu o faptă putativă, definită ca fiind fapta săvârșită de o persoană care, pe planul conștiinței, are reprezentarea că a comis o infracțiune, deși în realitate fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală și deci nu este considerată infracțiune, fiind o reprezentare și apreciere greșită a realității.[6]

În situația în care inculpatul dezmembrează ori incendiază cadavrul, urmărind ascunderea faptei de omor săvârșite anterior, va comite două infracțiuni în concurs real, respectiv infracțiunea de omor și infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte.[7] În acest sens, Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 35 din 22.09.2008[8], soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că în ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului urmărește ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reține în concurs real infracțiunea de omor și infracțiunea de profanare de morminte. Efectele deciziei se mențin, dispozițiile interpretate regăsindu-se și în noua reglementare.

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 26.

[2] Vasile Dobrinoiu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 19.

[3] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 28-29; Vasile Dobrinoiu s.a., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 19.

[4] Hotarâre nr. 139/2013 din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul Brăila, cod RJ e683g88d (https://www.rejust.ro/juris/e683g88d).

[5] Încheiere – Suspendare din 02.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, cod RJ 595g6873d (https://www.rejust.ro/juris/595g6873d).

[6] Hotărâre nr. 219/2024 din 21.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, cod RJ 62e7ggd27 (https://www.rejust.ro/juris/62e7ggd27).

[7] Alexandru Boroi, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 29.

[8] Decizia nr. 35 din 22 septembrie 2008 cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor urmate de dezmembrarea ori incendierea cadavrului în scopul ascunderii omorului: https://www.iccj.ro/2008/09/22/decizia-nr-35-din-22-septembrie-2008-cu-privire-la-incadrarea-juridica-a-faptei-de-omor-urmate-de-dezmembrarea-ori-incendierea-cadavrului-in-scopul-ascunderii-omorului/