Concurs de infracțiuni între infracțiunea de încredințare vehicul (art. 335 alin. 3 Cod penal) și infracțiunea de ucidere din culpă?

Există opinii contradictorii cu privire la reținerea în sarcina persoanei care a încredințat un autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere și a infracțiunii de ucidere din culpă, pe lângă infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal.

Unii autori susțin că cel care a încredințat autovehiculul nu trebuie să răspundă și pentru infracțiunea de ucidere din culpă, întrucât urmarea este cauzată de o altă persoană decât autorul infracțiunii-obstacol (incriminată de art. 335 alin. 3 din Codul penal).[1]

Opinia contrară este în sensul că cel care a încredințat autovehiculul răspunde atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal, cât și pentru infracțiunea de ucidere din culpă, deoarece incriminarea unei infracțiuni-obstacol nu duce în mod obligatoriu la întreruperea raportului de cauzalitate dintre fapta de încredințare a autovehiculului persoanei care nu deține permis de conducere și decesul victimei ca urmare a accidentului provocat de aceasta din urmă.[2]

În ceea ce mă privește, consider că în cazul în care, aplicând teoria imputabilității obiective, se reține existența unei legături de cauzalitate între fapta de conducere fără permis și moartea victime, nefiind incident vreunul din riscurile specifice celei de-a doua etape a analizei (riscul deviat, riscul culpabil, riscul egal sau riscul neprotejat), judicios este a se reține concursul de infracțiuni între infracțiunea de încredințare și infracțiunea de ucidere din culpă, apreciind că, fără putință de tăgadă, există o legătură de cauzalitate între acțiunea de încredințare a autovehiculului unei persoane care nu deține permis de conducere și moarte victimei, dat fiind faptul că acțiunea de încredințare și cea de conducere sunt două acțiuni succesive, în lipsa oricăreia dintre ele rezultatul nemaiputându-se produce. Apreciez că incriminarea distinctă a acțiunii de încredințare nu conduce la ruperea legăturii de cauzalitate dintre fapta de încredințare și decesul victime, situația fiind asemănătoare cu reținerea concursului de infracțiuni între infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal, și infracțiunea de ucidere din culpă, singura diferență fiind aceea că în cazul analizat autorul nu realizează și acțiunea de conducere a autovehiculului, însă realizează o acțiune anterioară, în lipsa căreia rezultatul nu s-ar fi putut produce.

În ceea ce-l privește pe cel care a încredințat autovehiculul, există vinovăție sub forma culpei, deoarece, săvârșind infracțiunea de încredințare cu intenție, dacă nu a prevăzut, cel puțin trebuia și putea să prevadă că există posibilitatea de accidentare mortală a unei persoane.

O asemenea imprudență ar putea fi asemănată cu imprudența de a pune în mâna unui copil de 3 ani un obiect periculos, cum ar fi un cuțit sau o armă de foc, pe care acesta îl folosește, provocând decesul unei persoane, caz în care ar fi greu de exclus, cel puțin pentru o faptă din culpă, răspunderea celui care a pus obiectul periculos în mâna copilului.

Totodată, consider că nu se poate vorbi nici de absorbția naturală a infracțiunii de încredințare în infracțiunea mai gravă de ucidere din culpă, dat fiind faptul că art. 192 alin. 2 teza a II-a din Codul penal prevede în mod expres reținerea concursului de infracțiuni.

Astfel, ar trebui ca cel care a încredințat autovehiculul și cel care a condus să răspundă penal în calitate de coautori la infracțiunea de ucidere din culpă, cu excepția situației în care victima este chiar conducătorul autovehiculului, când unicul autor va fi cel care a încredințat autovehiculul. În această situație, fapta celui care a condus și a decedat nu este prevăzută de legea penală, dat fiind faptul că intenția evidentă a legiuitorului Codului penal a fost aceea de a nu incrimina faptele săvârșite împotriva propriei persoane, protecția dreptului la viață fiind asigurată în raport de actele unor persoane diferite de victima infracțiunii. Astfel, constatăm că actele de sinucidere sau tentativă de suicid nu sunt incriminate, fiind însă incriminate actele de determinare sau înlesnire a sinuciderii. 

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 91.

[2] Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ediția a 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 98; F. Streteanu și D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 298; Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal. Partea specială conform Codului penal, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 52-53; Valerian Cioclei, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 51.