Latura subiectivă a infracțiunii de omor

Omorul poate fi săvârșit atât cu intenție directă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia, sau cu intenție indirectă, când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale și, fără a-l urmări, a acceptat posibilitatea producerii lui.

În ceea ce privește infracțiunea comisivă prin omisiune, în cazul în care autorul se află în poziția de garant față de o acțiune periculoasă produsă anterior (art. 17 lit. b C. pen.), forma de vinovăție se determină prin raportare la inacțiunea ulterioară, nu la acțiunea anterioară.[1]

Un exemplu concret îl reprezintă părăsirea locului accidentului fără a transporta victima la spital și fără a anunța în prealabil poliția ori a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, după accidentarea din culpă a unei persoane și constatarea că aceasta este rănită și că dacă nu i se va acorda îngrijiri medicale în timp util va deceda. În această situație prezintă relevanță pentru reținerea omorului inacțiunea ilicită, iar nu acțiunea de accidentare a victimei, șoferul având obligația legală de a anunța de îndată poliția și de a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, sau de a transporta victima la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ori de a lua alte măsuri în vederea salvării vieții acesteia (art. 17 C. pen., art. 77 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice).[2]

În cazul în care victima nu a decedat, fiind salvată, se va reține tentativa la omor dacă infractorul a acționat cu intenția de a ucide, în caz contrar reținându-se infracțiunea de loviri sau alte violențe sau vătămare corporală, deosebirea cantonându-se la nivelul laturii subiective.

De asemenea, în cazul în care urmarea imediată s-a produs, survenind decesul victimei, diferența dintre infracțiunea de omor și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte o face tot latura subiectivă.

Pentru a se stabili dacă a existat intenția de a ucide, se impune a se analiza următoarele aspecte:

• zona în care au fost aplicate loviturile (vitală sau nevitală);
• aptitudinea obiectului cu care au fost aplicate loviturile de a produce moartea;
• numărul și intensitatea loviturilor aplicate;
• vârsta sau starea de sănătate a victimei.[3]

Sub aspectul existenței infracțiunii nu interesează mobilul sau scopul cu care aceasta a fost săvârșită, însă în ipoteza în care omorul a fost comis din interes material sau cu scopul de a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, se va reține infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. b sau c C. pen.

Pentru error in personam și aberratio ictus în cazul infracțiunii de omor accesează acest articol: https://www.probleme-de-drept.ro/error-in-personam-si-aberratio-ictus-in-cazul-infractiunii-de-omor/

Aspecte relevante din practica judiciară:

Prin decizia nr. 36/2016 din 15-ian-2016, Curtea de Apel Cluj a reținut că omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art. 188 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „dol special”, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni”, iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui”. Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moarte a victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului după caz, în tentativă la omor, ori în vătămare corporală, este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit infracțiunea. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intenția este de ucidere. Este adevărat că infracțiunea de vătămare corporală poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav – punerea în primejdie a vieții persoanei – fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenţie”. În cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare. Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului. Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală, inculpatul trebuie să fi acționat cu praeterintenţie. În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistenţe medicale calificate şi de urgență punea în primejdie viața victimei. Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor”.[4]

ÎCCJ, prin decizia nr. 757/2011, a reținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție indirectă, în sensul că au prevăzut rezultatul faptei lor, rezultat pe care, deși nu l-au urmărit, l-au acceptat. A apreciat că inculpații nu aveau cunoștință de calitățile de înotător ale victimei, dar din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că au determinat-o pe victimă să intre în apa a cărei temperatură era în jurul a cinci grade, în timp ce în exterior temperatura se apropia de 0 grade. Având în vedere aceste împrejurări, precum și vârsta inculpaților, care aveau capacitatea psihică de a aprecia critic conținutul și consecințele faptelor lor, s-a reținut că aceștia au acceptat producerea rezultatului prin neluarea în considerare a capacității victimei de a înota până la celălalt mal și plecarea de la locul faptei. În drept, s-a reținut că faptele inculpaților B.P., S.C., F.E., A.C., Ș.C. și V.C. de a-l determina pe R.C. să intre în apă, cu consecința morții acestuia, prin înec, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat, în cazul fiecărui inculpat, prin acțiunea de determinare a victimei, prin amenințări cu acte de violență, cărora aceasta nu avea niciun motiv să nu le acorde crezare, având în vedere actele de violență exercitate de inculpați asupra celor trei copii, să sară în apă. Aflată sub efectele puternice ale sentimentului de teamă, victima a înotat cu intenția de a se îndepărta de la malul pe care se aflau inculpații (B.P. și V.C.) care, pentru a o împiedica să revină, au aruncat niște crengi în apă. Victima R.C., care nu știa să înoate, având în vedere și temperatura scăzută a apei, s-a înecat, cadavrul fiind găsit ulterior, la un interval relativ lung de timp.[5]

Prin decizia penală nr. 93/2023 din 05-apr-2023, Curtea de Apel București a reținut că fapta inculpatului #####, care l-a data de 27.07.2018, a circulat cu autoturismul marca ######## cu nr. ## ## ### pe o distanță de 1200 m cu persoana vătămată #### ##### pe capotă şi de a lovi cu pumnul în nas persoana vătămată, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 13-15 zile de îngrijire medicală, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. 2 C. pen., nu ale infracțiunii de tentativă la omor. Deși la prima vedere s-ar părea că am avea de-a face cu o infracțiune de tentativă la omor, totuși, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, s-a apreciat că fapta inculpatului este una de lovire sau alte violențe. S-a considerat că pentru reținerea tentativei de omor nu este suficient ca metodele sau mijloacele folosite să fie susceptibile să producă moartea și, în orice caz, obiectul vulnerant nu trebuie analizat în afara întregului context factual. Chiar dacă raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză concluzionează că viața pârții civile a fost pusă în pericol, nu este suficient pentru a caracteriza intenția inculpatului ca fiind în sensul acceptării producerii decesului pârții civile. Pentru existența intenției indirecte, în cazul infracțiunii de tentativă la omor era necesar ca inculpatul să fi prevăzut rezultatul faptei sale, să nu fi urmărit producerea decesului victimei, însă să accepte posibilitatea producerii acestuia. În cauza de față, inculpatul nu a prevăzut în niciun moment și nici nu a acceptat posibilitatea producerii decesului cumnatului său, ci doar lovirea/vătămarea acestuia. Această concluzie rezultă în primul rând din împrejurarea că partea civilă a fost cea care a sărit de fiecare dată pe capota autoturismului condus de către inculpat, deși a văzut că autoturismul a fost pus în mișcare. Când inculpatul a oprit vehiculul la o intersecție, acesta a dat-o pe partea civilă cu forța jos de pe capotă, lovind-o cu pumnul în nas. Chiar și în aceste condiții partea civilă a dat dovadă de o încăpățânare ieșită din comun și s-a aruncat din nou pe capota autovehiculul inculpatului. Dacă și-ar fi simțit viața pusă în pericol nu ar mai fi avut curajul să se urce a doua oară pe capotă. Totodată, inculpatul a circulat cu o viteză redusă, nu a pus frâne bruște, a ocolit gropile, iar în timp ce rula cu autoturismul partea civilă se ținea cu mâinile de caroserie, autovehiculul având și o capotă cu o arie destul de întinsă. În plus, inculpatul a apelat numărul de urgență 112 și a anunțat conflictul avut cu cumnatul său.[6]

Prin decizia nr. 693/2020 din 17-nov-2020, Curtea de Apel Pitești, cu ocazia soluționării unui apel formulat în cauză, a acordat credit celor reținute de tribunal, în sensul că fapta inculpatului M, care după un schimb de replici avut cu persoana vătămată BB, a urcat în autoturismul său și l-a manevrat intenționat dreapta-stânga în direcția persoanei vătămate, lovind-o cu partea stângă-față în zona membrelor inferioare, provocând căderea acesteia pe asfalt și cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, părăsind apoi locul faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzute de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor este o încadrare corectă, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală din culpă. S-a mai apreciat că pentru stabilirea concretă a formei de vinovăție în cazul infracțiunii de omor, inclusiv în forma tentată, se impune a se efectua o analiză a datelor obiective care pot să conducă la constatarea intenției. Astfel, s-a analizat instrumentul cu care s-a acționat asupra persoanei vătămate, regiunea anatomică vizată, numărul și intensitatea loviturilor aplicate, urmările produse sau care s-ar fi putut produce și s-a reținut că probatoriul administrat a relevat fără echivoc faptul că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide. S-a considerat că pentru încadrarea faptei în tentativă la omor este important, nu atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui, directă sau indirectă, în raport cu viața victimei, apreciindu-se că nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale și nici faptul că nu a fost pusă în pericol viața victimei nu sunt relevante pentru încadrarea juridică a infracțiunii, deoarece intenția de a ucide a fost dedusă din modul de a acționa al inculpatului și atitudinea acestuia. Faptul victima nu a stat pasivă, ci s-a ferit, reușind să atenueze impactul, nu înlătură realitatea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui.[7]

Tribunalul Sălaj, prin sentința penală nr. 14/2020 din 12-feb-2020, validată de Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 365/2020 din 26-mar-2020, a reținut că fapta inculpatului minor L.I.F. care în noaptea de 2/3.11.2019, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, i-a aplicat lui I.D. mai multe lovituri cu capul în gură și cu piciorul în zona capului, pentru ca apoi, după ce victima a căzut, să continue să îi aplice acesteia lovituri puternice cu pumnii și picioarele în zona toracică și a capului, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, fiind pusă în primejdie viața victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art.188 alin.1 și 2 Cod penal. S-a reținut că tentativa, ca formă a infracțiunii intenționate, presupune, potrivit art. 32 alin. 1 Cod penal, punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul. Prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii de omor, tentativa la această infracțiune presupune ca autorul să prevadă rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei, și să urmărească producerea lui, sau, deși nu îl urmărește, să accepte posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție sub aspectul laturii subiective putând fi intenția directă sau indirectă. Literatura de specialitate și jurisprudența instanțelor naționale au arătat în mod constant că pentru a se putea stabili existența tentativei la infracțiunea de omor este necesară determinarea poziției psihice avută de făptuitor față de rezultatul care s-ar fi putut produce, respectiv dacă acesta a urmărit provocarea decesului victimei sau a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Determinarea acestei poziții psihice rezultă din materialitatea faptei și include criterii precum zona din corp vizată, numărul și intensitatea loviturilor și caracteristicile obiectului vulnerant folosit. Referitor la speță, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa cu intenție directă, lovind în mod repetat victima cu pumnii și picioarele în zona toracică și a capului, acceptând posibilitatea producerii morții acesteia, avându-se în vedere și faptul că după săvârșirea faptei i-a amenințat cu moarte pe martorii S.M. și S.M., cerându-le să nu sune la poliție și ambulanță și să o lase pe persoana vătămată să moară. S-a reținut că inculpatul, în momentele în care a lovit de mai multe ori victima în zona capului și a toracelui, chiar și după ce a căzut în stare de inconștiență, a avut reprezentarea posibilității provocării decesului acesteia și a urmărit acest rezultat, împrejurarea că rezultatul nu s-a produs datorându-se unor cauze independente de voința inculpatului (prim-ajutor medical acordat în timp util și îngrijiri medicale adecvate ulterior). Pe de altă parte, după cum rezultă din probatoriul administrat, victima se afla într-o stare vulnerabilă, fiind într-o evidentă stare de ebrietate.[8]

Prin decizia nr. 303/2020 din 08-apr-2020, Curtea de Apel București a reținut că faptele inculpatului D.N., care în data de 07.02.2019, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Mercedes , cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, la intersecția ____Rahovei, în dreptul trecerii de pietoni, în condițiile în care nu avea prioritate de trecere, semaforul indicând culoarea verde pentru pietoni, a demarat și a lovit-o cu intenție pe persoana vătămată P.C., provocându-i acesteia leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ca urmare a acestei agresiuni a provocat persoanelor prezente la fața locului o puternică stare de temere, tulburându-se ordinea și liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.p en. şi tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 alin. 1 C. pen. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, inculpatul D.N. a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform art. 16 alin. 3 C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, s-a reținut existența intenției indirecte la tentativa de omor, fapt care a rezultat din următoarele împrejurări: folosirea unui bun mobil – autoturism apt să producă decesul, având în vedere dimensiunile și masa acestuia, împrejurările agresiunii și forța actului agresiv – în condițiile în care inculpatul nu cunoștea persoana vătămată, întrucât aceasta îi atrăgea atenția că are prioritate pe trecerea de pietoni, semaforul indicând culoare verde pentru pietoni, a călcat-o efectiv cu mașina.[9]

Prin sentința penală nr. 497/2018 din 28-iun-2018, Judecătoria Lugoj a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri sau alte violențe în tentativă la omor și declinarea competenței la tribunal, situația de fapt fiind următoare: la data de 15.07.2017 membri familiei C (A soția acestuia M și fiii A și C) împreună cu ciobanul V.D. se aflau la stâna amplasată pe pășunea localității Pogănești, iar după ce au procedat la activitatea de „muls” a ovinelor, la fața locului a apărut inculpatul, care în urma unor discuții contradictorii (pe tema pășunii ce urma a fi folosită de fiecare cioban) cu persoana vătămată l-a lovit pe acesta în mod repetat cu o „bâtă”, în special în la nivelul capului (fetei). A intervenit numita C.M.(soția victimei) care a strigat inculpatului să se oprească din agresiune („nu-l mai lovi că nu este un câine”). Inculpatul a părăsit locul faptei, iar numita C.M. a anunțat ambulanța, astfel că persoana vătămată a fost transportată la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. În urma leziunilor suferite numitul C.A.  a necesitat în final 45 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală atașat la dosarul cauzei. S-a considerat că relevantă, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul este practica judiciară existentă în această materie, referindu-se la decizia ne. 227/2013 a ICCJ, Secția penală, prin care s-a stabilit că intenția de a ucide se deduce din următoarele împrejurări de fapt: 1. folosirea unui instrument apt să producă decesul (…); 2. locul sau regiunea corporală în care s-au aplicat loviturile (…); 3. numărul și intensitatea loviturilor (…).; 4. alte împrejurări preexistente concomitente sau subsecvente (…). În aceeași decizie s-au reținut în continuare următoarele: caracteristic intenției este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei. Elementul subiectiv al infracțiunii se deduce din întreaga conduită a inculpatului, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei. Atitudinea făptuitorului trebuie raportată la rezultatul real produs. Existența intenției indirecte presupune săvârșirea unei fapte susceptibile să producă cel puțin două rezultate, dintre care unul este urmărit şi altul este doar acceptat, (…). Făptuitorul acționează cu intenție nu numai atunci când prevederea rezultatului constituie însuși scopul acțiunii sale, dar și atunci când producerea rezultatului este privită ca un mijloc necesar sau însoțitor al rezultatului urmărit. În consecință, intenția indirectă există atunci când făptuitorul, care prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, deși nu urmărește producerea rezultatului, săvârșește fapta acceptând eventualitatea producerii lui. Analizând criteriile stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin raportare la fapta de care este acuzat inculpatul, s-au reținut următoarele: 1. Folosirea unui instrument apt să producă decesul – inculpatul este acuzat că a lovit victima folosindu-se de o bâtă (ciobănească). Instanța a apreciat că instrumentul presupus a fi fost folosit de către inculpat este apt să producă decesul. 2. Locul sau regiunea corporală în care s-au aplicat loviturile – inculpatul este acuzat că ar fi aplicat lovituri repetate persoanei vătămate în special la nivelul capului (feței). Această regiune a corpului este cea mai sensibilă și există predispoziția ca în urma aplicării unei/unor lovituri de intensitate medie/ridicată să fie afectate organe vitale (creierul), fapt ce poate conduce la decesul victimei. 3. Numărul și intensitatea loviturilor – în ceea ce privește numărul loviturilor, nu s-a stabilit numărul exact al acestora, în actul de sesizare reținîndu-se doar că persoana vătămată a fost lovită în mod repetat. Raportat la intensitatea loviturilor s-a apreciat că acestea au fost apte a genera leziuni care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale. Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că în urma loviturilor primite persoana vătămată a avut dublă fractură mandibulară mediană și subcondiliană dreapta. De asemenea, aceasta a avut o plagă auriculară dreapta suturată. Așadar, rezultă că persoanei vătămate i-au fost aplicate mai multe lovituri (cel puțin trei) de o intensitate deosebit de ridicată, astfel că acestea aveau aptitudinea să producă decesul. 4. Alte împrejurări preexistente concomitente sau subsecvente – din cele descrise în actul de sesizare rezultă că inculpatul a părăsit locul faptei lăsând victima în acel loc. De aici rezultă atitudinea subiectivă a inculpatului, căruia nu i-a păsat de soarta victimei în urma aplicării presupuselor lovituri. Din analizarea criteriilor mai sus arătate, față de modul în care a fost formulată acuzația în materie penală, rezultă că inculpatul, deși nu a urmărit uciderea victimei, a acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat ținând cont de faptul că a lovit victima cu o bâtă (ciobănească), în mod repetat, cu o intensitate atât de mare încât s-a produs o dublă fractură mandibulară și o plagă auriculară. Faptul că s-a produs atât o dublă fractură mandibulară cât și o plagă auriculară conduce la concluzia că loviturile aplicate victimei au vizat capul acesteia, fiind aplicate atât în zona feței cât și în zona urechii drepte. S-a reținut că față de cele arătate este irelevant dacă în expertiza medico-legală s-a stabilit sau nu dacă rănile provocate au pus sau nu efectiv viața victimei în pericol întrucât, așa cum a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție, important fiind dacă acțiunea infracțională a fost aptă de a produce respectivul rezultat și nu dacă acesta s-a produs în concret. În același sens, ICCJ a decis și prin decizia penală nr. 3570/2005, unde a reținut următoarele: lovirea unei persoane în zona capului cu gâtul tăios al unei sticle ce a avut ca urmare producerea unor plăgi care, după suturarea, au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și care, potrivit actelor medico-legale, nu au pus în primejdie viața victimei, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de lovire sau alte violente, deoarece într-o atare situație numai datorită întâmplării rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs. Față de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturii care a produs cele două plăgi, nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită întâmplării. S-a reținut că în cauză, intenția inculpatului (indirectă) de a suprima viața victimei rezultă din materialitatea faptei, respectiv a modalității de comitere a infracțiunii – prin aplicarea mai multor lovituri cu o bâtă (ciobănească) – cât și din leziunile provocate, respectiv dublă fractură mandibulară mediană și subcondiliană dreapta și a unei plăgi auriculare dreapta. Raportat la aceste aspecte s-a constatat că lovirea cu intensitate și repetitivitate a victimei în zona capului cu un obiect apt să producă decesul dovedește că inculpatul a acceptat suprimarea vieții acesteia, nicidecum nu a urmărit numai un rezultat de vătămare a integrității corporale, acceptând în mod conștient posibilitatea morții victimei. Contrar celor reținute de Judecătoria Lugoj, Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 368/2018 din 10-sept-2018, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.I. din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 alin.1 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.2 C. pen. S-a mai reținut că loviturile nu au fost aplicate într-o zonă unde putea fi afectat creierul, întrucât nu au existat nici urme exterioare și nici interne în acest sens, ci doar în zona facială. Raportat la zona mandibulară, zonă care ar putea fi fracturată chiar și prin lovire cu pumnul sau alt obiect, s-a apreciat că nu poate reprezenta o zonă vitală care să caracterizeze o eventuală intenție directă sau indirectă de omor. Totodată, s-a constatat că actul de sesizare menționează că inculpatul a părăsit locul faptei lăsând victima, de unde reiese concluzia că acestuia nu i-ar fi păsat de soarta victimei, însă în același act de sesizare se precizează că în presupusul conflict ar fi intervenit soția victimei, care i-ar fi cerut inculpatului să se oprească din agresiune, iar acesta s-a oprit și a plecat. Există presupunerea rezonabilă că victima nu a fost abandonată, ci lăsată în grija soției prezente la fața locului, astfel că această împrejurare nu putea fi caracterizată ca susținând intenția indirectă de omor. Din contră, faptul că există suspiciunea că inculpatul s-ar fi oprit din agresiune la cererea soției, coroborată cu mențiunea din rechizitoriu privind conflictul spontan, susțin mai degrabă o lipsă a acestei intenții directe sau indirecte de omor. Este adevărat că pentru a caracteriza o faptă ca fiind tentativă de omor nu este obligatoriu ca în actul medico-legal să fie menționată punerea în primejdie a vieții prin leziunile suferite, însă reprezintă un indiciu pentru stabilirea intenției autorului. Există o jurisprudență bogată având ca obiect infracțiuni ce au constat în loviri cu bâte ciobănești la nivelul capului, însă acestea au fost caracterizate ca fiind tentative de omor doar în situațiile în care, în primul rând, victima a prezentat traumatism cranio-cerebral, respectiv au fost fracturi craniene, înfundări ale oaselor creierului, hematoame, plăgi, comoție cerebrală, contuzii hemoragice sau au fost produse unele consecințe care au relevat o intensitate deosebită a loviturilor, precum despicarea unei mese urmare a feririi victimei de lovitura la cap sau producerea unei fracturi a antebrațului cu care victima s-a apărat de lovitura la cap, sau situații în care pe lângă bâtă au fost folosite și alte obiecte precum cuțit sau alte obiecte metalice, obiecte tăietoare-înțepătoare. Din punct de vedere medico-legal, există suspiciunea că nu a existat o punere în primejdie a vieții, respectiv leziuni traumatice care, în lipsa unei intervenții medicale calificate, acordată în timp util, să fi dus în mod cert la moartea victimei. Din punct de vedere juridic, în lipsa unei puneri în primejdie a vieții, este nevoie de existența unor leziuni în zone vitale ale corpului, care să creeze un pericol iminent pentru viața acelei persoane prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții și caracterizată de intenția specifică de omor.[10]

Prin sentința penală nr. 185/2016 din 02-nov-2016, Tribunalul Vâlcea a reținut că distincția între infracțiunea de omor si infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se face în principiu în funcție de: zona în care au fost aplicate loviturile (lovitura vitală sau nevitală), aptitudinea obiectului cu care au fost aplicate loviturile de a produce moartea, numărul și intensitatea loviturilor aplicate și vârsta sau starea de sănătate a victimei. Aplicând criteriile anterior menționate în cauză, s-a apreciat că sub aspectul laturii subiective, fapta săvârșită de inculpat este o infracțiune praeterintenţională, respectiv lovirea și vătămarea s-a săvârșit cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei – din culpa. În fapt s-a reținut, în esență, că inculpatul P.D., în după-amiaza zilei de 03.07.2016, în jurul orelor 14,00, a pătruns fără drept în curtea locuinței și în locuința victimei P.I., a scos-o forțat din locuință în curtea imobilului, aplicându-i în mod repetat mai multe lovituri în zona capului, provocându-i leziunile traumatice descrise în raportul de constatare medico-legală, respectiv loviri cu și de corpuri dure, ce i-au provocat un hematom epicranian occipito-nucal stânga, hematom subdural, multiple excoriații produse prin comprimare digito-palmare, precum și leziuni produse prin comprimare – călcare, victima decedând la scurt timp după actele de agresiune exercitate asupra sa.[11]

Care este punctul tău de vedere? (mai jos găsești formularul pentru comentarii)

BIBLIOGRAFIE:

[1] F. Streteanu și D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 289.

[2] Art. 77 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: (1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. (2) Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.

[3] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I, Ed. C.H. Beck, București, 2023, p. 33.

[4] Decizie nr. 36/2016 din 15-ian-2016, Curtea de Apel Cluj, omorul (art.188 NCP) (Penal) (www.rolii.ro).

[5] ÎCCJ, prin decizia nr. 757/2011 (www.scj.ro).

[6] Decizie nr. 93/2023 din 05-apr-2023, Curtea de Apel Bucuresti (www.rejust.ro).

[7] Decizia nr. 693/2020 din 17-nov-2020, Curtea de Apel Pitești (www.rolii.ro).

[8] Sentința nr. 14/2020 din 12-feb-2020, Tribunalul Salaj (www.rolii.ro); decizia nr. 365/2020 din 26-mar-2020, Curtea de Apel Cluj (www.rolii.ro).

[9] Decizia nr. 303/2020 din 08-apr-2020, Curtea de Apel Bucuresti (www.rolii.ro).

[10] Sentința penală nr. 497/2018 din 28-iun-2018, Judecătoria Lugoj (www.rolii.ro); Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 368/2018 din 10-sept-2018 (www.rolii.ro).

[11] Sentința penală nr. 185/2016 din 02-nov-2016, Tribunalul Vâlcea (www.rolii.ro).